În această săptămână, am citit revistele Observator cultural, România literară.
–”Observator cultural”, nr. 494 (752)/11-17 decembrie 2014. Despre ”Sfîrșit de sezon”, cartea de proză scurtă a lui Marius Chivu, a scris pe Filme-cărți.ro Marius Chivu. Despre aceeași carte, în Observator cultural, a scris Cristina Ispas, care concluzionează: ”Ceea ce pare că încearcă să facă Marius Chivu în această colecţie de proze scurte este să înfăţişeze lumea aşa cum se vede ea la 20+-30+ (cînd intervine quarterlife crisis¸ titlul Sfîrşit de sezon se referă şi la asta, la încheierea unei etape de viaţă), cu bifarea pricipalelor situaţii în care un bărbat s-ar putea afla la vîrsta respectivă în relaţia cu femeile – raportarea la ideea de familie, de viitor –, a modului în care reuşeşte să facă faţă celorlalte probleme specifice vîrstei – pierderea celor dragi, despărţirea definitivă de copilărie şi de adolescenţă –, plus, la orizont, stilul de viaţă ales, generaţia şi actanţii ei etc. Multă construcţie, multe planuri şi mult efort investit într-o faţadă care, la final, ni se înfăţişează, din păcate, cam anostă.”
Cristina Manole și rubrica ei săptămânală, ”Lecturi în vremuri de austeritate”, sunt ca de obicei prezente și în rubrica mea săptămânală cu privire la presa literară 😀 . De data aceasta, cu câteva rânduri despre ”Casa tăcerii”, de Orhan Pamuk: ”Lui Pamuk îi ies bine astfel de incizii prin lumea pe care o cunoaşte din proprie experienţă. Viaţa din marea metropolă care este Istanbulul modern se intersectează cu cea din micile orăşele de provincie, unde pătrunde mai greu noul stil de viaţă. O bunică este pusă pe post de punct de raportare la un trecut ce încă îşi apără virtuţile, aşa cum un grup de tineri, cu toate tînjelile lor, se vede pus mereu în faţa provocărilor pe care le oferă societatea turcă. Un roman dickensian, am zice, ca să ne raportăm la cărţile şi la autorii adunaţi în acest cvartet, dacă nu ar fi şi balzacian pe alocuri, prin mulţimea de personaje care mişună peste tot. Bine structurat, scris între 1980-1983, romanul Casa tăcerii se susţine prin el însuşi, şi fără presiunea Premiului Nobel pe care l-a primit Orhan Pamuk în 2006.”
–”România literară”, nr. 1-2/9 ianuarie 2015. Foarte bun editorialul lui Nicolae Manolescu din primul număr pe 2015 despre subiectul controversat al religiei în școli. El imaginează o materie aproape perfectă, dar cu atât mai greu de realizat cu cât știm ce interese mari sunt în acest domeniu. El scrie despre modurile alarmante în care se interpretează religia ca materie școlară: ”Primul constă în predarea religiei în școală, cam în felul în care preoții procedează în liturghia bisericească. Pleșu atrage și el atenția asupra confuziei. Școala nu-i instruiește pe elevi în cele ale religiei, ci face prozelitism în favoarea ”dreptei credințe”, care e, firește, aceea ortodoxă a străbunilor noștri, ”parte integrantă din ființa națională”. Lecțiile sunt uneori curate predici, ținând mai degrabă de propagandă decât de învățare. Ce e și mai grav e că toate celelalte culte sunt, nu doar omise, dar beștelite viguros ca niște erezii de care elevii trebuie să fugă ca dracul de tămâie. Și asta, în condițiile în care e de presupus că în clasă se vor fi aflând elevi catolici sau protestanți. Nici dacă școala va avea cândva resursele materiale necesare pentru separarea claselor, în funcție de cult, problema nu e rezolvată.”
Mai departe, concluzia: ”Singura soluție este de a face din ora de religie o oră de istoria religiei, a culturii religioase în general, a bisericii și a cultelor. Doar așa lecția și-ar dobândi caracterul cultural esențial și le-ar oferi elevilor, dincolo de cunoștințele necesare, un model de a gândi și le-ar inocula un spirit de toleranță, absolut firesc pentru formarea lor intelectuală și morală.”
Luminița Corneanu scrie despre volumul ”Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi”, de Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu: ”Nostalgia este, de altfel, una dintre cheile acestui volum. Că e vorba de ceasurile mecanice, de masă, ticăitoare, care nu se mai fabrică în România, că e vorba de cerneala la kilogram de pe vremuri sau de motanii dragi și irepetabili, regretele pentru lucrurile, locurile și ființele apropiate de altădată – esențializate într-o întrebare a Veronicăi D. Niculescu: ”Cum dispar lucrurile esențiale de lângă noi fără să ne dăm seama?” – sunt un ”carpe diem” nerostit de cei doi protagoniști care, după cum mărturisesc, lasă să treacă pe lângă ei viața ”adevărată” în favoarea vieții ”de hârtie”.”
O nouă apariție de excepție, din păcate aproape necunoscută publicului larg: Paul din Alep, ”Jurnal de călătorie în Moldova și Valahia”, Editura Academiei Române, Muzeul Brăilei-Editura Istros, 2014. Despre carte scrie Grete Tartler: ”Într-un admirabil documentat studiu introductiv, Ioana Feodorov precizează că Paul din Alep, fiul și secretarul însoțitor al patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei, a lăsat, călătorind între 1652 și 1659 la Constantinopol, în Valahia, Moldova, Țara Cazacilor și Țara Moscovei, ”cel mai cuprinzător text din literatura arabă care se referă la istoria românilor, a rușilor, a ucrainienilor și a altor popoare central- și est-europene la jumătatea secolului al XVII-lea”. Autor al mai multor tratate de istorie și descrieri topografice (între care, a Romei), sau al unor culegeri de texte grecești, adaptate în arabă, eruditul sirian era în măsură să evalueze din toate punctele de vedere civilizațiile pe care avea prilejul să le descopere.”
–”Observator cultural”, nr. 496 (754)/8-14 ianuarie 2015. E vremea retrospectivelor pe 2014 și în Observatorul cultural. Bianca Burța-Cernat ne oferă câteva titluri, printre care cele mai bune cărți de proză ale anului: ”Dintre volumele de proză publicate la noi în 2014 reţin, deocamdată, patru titluri: 1) romanul inclasabil al Norei Iuga, Harald şi luna verde, proză a memoriei drapată în livresc şi oniric, joc inter- şi metatextual cu paradoxale deschideri către notaţia cotidianului; 2) romanul „realistului“ Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, o incizie pe corpul social al României profunde din anii 2000 (cu un subiect de actualitate: migraţia românilor în căutarea unui loc de muncă în străinătate şi efectele traumatice ale acestui fenomen: crize familiale, identităţi bulversate ş.a.m.d.); 3) romanul masiv (de peste 800 de pagini) al SF-istului Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca, experiment prozastic complex, ficţiune speculativă exotică şi, în subsidiar, deconstrucţie a miturilor şi a ideologiilor ultimului secol; 4) Sfîrşit de sezon, volumul de povestiri al lui Marius Chivu, adunînd texte pe cît de firesc, pe atît de tacticos construite, crud-realiste şi totodată „de atmosferă“, mai degrabă retro decît minimaliste, cu ecouri din Bukowski şi deopotrivă din Fitzgerald.”
Adina Dinițoiu ne vorbește despre ”evenimente editoriale, întâlniri memorabile”, dar și despre cele mai importante traduceri din 2014: ”La capitolul traduceri, aş începe cu ediţia Florile răului de Charles Baudelaire – traducere integrală a poemelor lui Baudelaire de către poetul şi prozatorul Octavian Soviany (Institutul Blecher, 2014). O muncă de ani de zile şi o reuşită impresionantă. Printre alte traduceri foarte bune se situează Astăzi mai bine nu m-aş fi întîlnit cu mine însămi de Herta Müller (traducere de Corina Bernic, Editura Humanitas Fiction), unul dintre cele mai bune romane ale autoarei germane născute în România; Foc palid de Vladimir Nabokov, cel mai recent titlu din seria Nabokov a Editurii Polirom, şi Sfîrşitul poveştii de Lydia Davis (Editura Univers), în traducerea Veronicăi D. Niculescu; Al patrulea zid de Sorj Chalandon (traducere de Doru Mareş, Editura Humanitas Fiction); Nimeni de Gwenaëlle Aubry (traducere de Svetlana Cârstean, Editura Trei); Culorile rîndunicii de Marius Daniel Popescu (traducere de Simona Modreanu, Editura Polirom); Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector (traducere de Dan Munteanu-Colan, Editura Univers), 101 nopţi (traducere din germană de Alexandru Al. Şahighian, Editura Baroque Books).”
