În această săptămână, am citit revistele România literară, Observator cultural.
–”România literară”, nr. 6/6 februarie 2015. Cum mi-am zis că din acest an voi citi mai multă istorie, mai mult non-fiction, citesc și multe articole din reviste sau din blogosferă cu privire la aceste lucruri. Să vă dau un exemplu: articolul lui Sorin Lavric despre o carte foarte interesantă, ”Cleopatra. Regină în trei culturi. O biografie”, de Wolfgang Schuller, apărută la Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași: ”Cum e prea versat ca să cadă în capcana unui portret-robot desprins din puținătatea informațiilor credibile, Wolfgang Schuller știe să împletească informația cu narațiunea, evocând o ființă pe care cititorul o urmărește fără riscul de a se plictisi. În totul, volumul nu e nici roman istoric și nici compilație anostă făcută în numele neutralității profesiei, ci o biografie în care cititorul află nu atât adevărul despre Cleopatra, cât varianta cea mai probabilă sub unghiul verosimilității. Adevărul nu-l știe nimeni, și atunci nu ne rămâne decât să ne mulțumim cu vero-similul, adică cu ceva similar adevărului (veritas). Cu alte cuvinte, o Cleopatră plauzibilă, care nu are prea multe în comun cu imaginea ce reiese din cele 72 de filme având-o în centrul atenției. Și cum cifra nu acoperă decât numărul de producții cinematografice apărute până în 2005, anul când Wolfgang Schuller și-a predat manuscrisul la editură, ne dăm seama de proporțiile fabulației cinefile.”
Despre Uranus Park, cartea lui M. Duțescu (uf, trebuie să mă apuc și eu odată de cartea asta!), scrie Luminița Corneanu, care concluzionează: ”Mult peste nivelul unui roman de debut, Uranus Park este și o analiză socială lucidă, cu detalii aproape de factură jurnalistică, în special în ceea ce privește natura relațiilor nevăzute, dar bănuite, între lumea afacerilor și cea administrativ-politică. Este însă, mai ales, romanul unei generații care evoluează între două jaloane, sărăcia și umilința, pe de o parte, și strălucirea rece a zâmbetelor glossy afișate de oamenii care au ”reușit”, pe de alta. Este povestea debusolării și a dilemelor acestor tineri pentru care nu prea pare să existe cale de mijloc, iar finalul romanului, cu un Horia ce se lasă și el cuprins de beția succesului, este revelator.”
–”Observator cultural”, nr. 499 (757)/29 ianuarie-4 februarie 2015. Tot despre Uranus Park scrie în Observator cultural Adina Dinițoiu: ”Romanul devine interesant nu numai prin deconspirarea mafiei imobiliare la nivel înalt (Uranus Park e un proiect imobiliar de cîteva milioane de euro, cu finanţare străină), dar mai ales prin surprinderea acestei evoluţii a protagonistului, dintr-un băiat blond şi firav, însă foarte muncitor şi ambiţios, într-un tînăr arhitect care accede la o lume ierarhică şi financiară de nivel înalt şi care, în ascensiunea lui, sacrifică tot ceea ce are în jur (familia, pe care o neglijează, pe Paul, vechiul coleg de facultate cu tendinţe gay, întors la Cluj, pe Sorana, fostă colegă şi ea, unica lui angajată la firma proprie etc.).Uranus Park este, aşadar, traseul maniacal – a se citi ambiţios şi febril – al unui tînăr arhitect către parvenitism şi alienare. Am putea spune că e un fel de Dinu Păturică în postmodernitate (deşi în roman apar mai degrabă vagi trimiteri la Cel mai iubit dintre pămînteni de Marin Preda şi la Lostriţa lui Vasile Voiculescu). ”
