În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.
–”Suplimentul de cultură”, nr. 452/20-26 septembrie. Am citit ediția aceasta a Suplimentului de cultură încă înaintea plecării mele la Iași, dar nu am putut scrie nimic. Acum, după ce am văzut orașul pe care Alex Savitescu îl iubea atât de mult, este momentul să vi-l readuc în memorie. Rubrica lui Alex a rămas goală în această săptămână, dar în interiorul revistei câțiva oameni care l-au cunoscut își aștern pe hârtie câteva cuvinte în memoria prietenului nostru: George Onofrei, Lucian Dan Teodorovici, Anca Baraboi, Răzvan Chiruță, Diana Soare, Viorel Ilișoi, Florin Iorga.
Primul articol îi aparține chiar lui Alex, cu un editorial apărut în Suplimentul de cultură nr. 446/2014, intitulat ”Confesiune pentru păcătoșii mei și ai celorlalți”: ”Nu cred ca am un foarte mare merit pentru chestiunile scrise mai sus. Mai curand, meritul este al parintilor, care m-au lasat sa deschid ochii pe lume intr-o casa unde in fiecare camera era macar o biblioteca. Am invatat sa citesc. Si, cand spun asta, spun ca am invatat cum sa citesc. Nu caut niciodata raspunsuri in carti, ci-mi place sa descopar mereu intrebari. Am o colectie consistenta de dileme, de care sunt mandru. Teoretic, asta ma face un individ viu. Asta si altele, care chiar nu stiu daca sunt defecte sau calitati, desi inclin sa imbratisez prima varianta.”
Lucian Dan Teodorovici scrie și mi-a reamintit așa de mult de prietenia mea cu Alex: ”Il cunosc de un an, de trei, de cinci, de-o viata, nu ne-am cunoscut niciodata, dar l-am indragit citindu-l, ne-am dat intalnire la o bere pentru a ne cunoaste, am schimbat deseori mesaje, mi-a fost profesor… In toate amintirile astea, amestecate printre cuvinte, Alex traieste. Eu il stiu de mai bine de zece ani. Iar in ultimul dintre acestia, tocmai in ultimul, am devenit buni prieteni. Ne-a apropiat mai mult pasiunea comuna pentru tenis. Si noptile in care „ai nostri“ jucau pe fusuri orare indepartate, iar noi chibitam aici, pana spre dimineata, fie la telefon, fie prin mesaje pe Facebook. ” Diana Soare ne spune cât de mult îl iubea lumea pe Alex și unul dintre motive: ”„Sunt nebun, inconstant, pasional, tacanit, batut in cap, capos, dus cu pluta, haios, exacerbat, egocentric s.a.m.d. Clar, nu sunt mai anormal decat ceilalti!“, imi scria odata, iar eu ma miram, razand, de cate etichete isi poate lipi in cateva secunde. Clar, nu era mai anormal decat ceilalti, doar mai sensibil, poate, decat i-ar fi priit sa fie. * „Bai, noi daca nu vorbim, crapam, asta e clar!“, imi scria Alex acum o luna. Bai, Savitescule, promit ca, in capul meu, tu inca vorbesti si n-am de gand sa te fac vreodata sa taci!”
Rămas bun, Alex!
–”România literară”, nr. 41/3 octombrie 2014. Sorin Lavric ne recenzează cartea lui Cassian Maria Spiridon, ”Petre Țuțea. Între filozofie și teologie”, apărută la Editura Doxologia din Iași și ne povestește și despre deosebirea dintre oratorul și scriitorul Petre Țuțea: ”Cazul lui e nimerit în a ilustra cum, în aceeași persoană, între aplombul de vorbitor și urechea de scriitor, se cască o prăpastie colosală. Țuțea vorbea ca un drac și scria ca un melc, elanul înaripat al graiului viu murind de îndată ce nimerea în fața hârtiei, urmarea fiind o placiditate greoaie, în virtutea căreia condeiul, pedant până la exasperare, lega clișee interminabile. E uimitor să constați cum un urzitor de solilocvii atât de fermecătoare poate fi atât de indigest în pagină. E ca și cum simțul prozodic, infailibil în perorații spontane, sucombă în fața exigenței livrești. Fenomenul nu ar fi de plâns dacă spiritul aflat în spatele frazeologiei nu ar fi atins de inspirații ce te duc cu gândul la o prodigioasă minte polemică. E în Țuțea un zvâcnet al replicilor memorabile care îți sugerează că, în toată luxurianța plăcilor sintactice, nu se poate să nu dai peste Sprunch-uri de aceeași tărie polemică. Și atunci merită efortul de a le găsi răscolind masivitatea placidă a Tratatului de antropologie creștină.”
Luminița Corneanu scrie despre o carte nou-apărută și pe care o vom citi și noi în curând, ”America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac: ”Romanul în ansamblu este o mare reușită. O poveste sângeroasă și îndeobște puțin cunoscută este recunoscută în detaliu, prin ochii câtorva personaje-cheie. Inserând această poveste printre aventurile americane ale lui Suzy, Cătălin Mihuleac ne pune în fața unei pagini negre din istoria noastră și ne invită, indirect, să medităm asupra aspectelor necuprinse în manuale, care alcătuiesc istoria învinșilor.”
–”Suplimentul de cultură”, nr. 453/27 septembrie – 3 octombrie 2014. Radu Pavel Gheo ne readuce aminte de Marea Adunare de pe Arena Națională, unde Liviu Dragnea a declarat că PSD-ul e îndrăgostit de țara lui: ”Nu-mi place iubirea lor. In general, nu-mi place felul in care politicienii romani isi iubesc tara. Imaginea pe care mi-o starnesc e a unei gasti de profitori care au patruns in casa unor oameni de buna-credinta, fermecandu-i cu vorbe dulci si cadouri ieftine, dupa care s-au instalat acolo, au inceput sa jefuiasca si sa petreaca si au transformat locul intr-o ruina. Au sterpelit tot ce le placea si au lasat sa se paragineasca tot ce nu le placea, pana cand totul a devenit o ruina.”
