În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.
–”Suplimentul de cultură”, nr. 466/10-16 ianuarie 2015. E timpul retrospectivelor și în Suplimentul de cultură. Iulia Blaga ne povestește despre cele mai bune filme ale anului trecut, iar eu vă semnalez cuvintele ei despre filmele românești: ”In general a fost un an cu filme mediocre sau asa si asa, cu mici exceptii. Q.E.D., de Andrei Gruzsniczki, imi ramane in memorie pentru atmosfera lui de calm-inghetat – desi, spun unii, anii ’80 erau dezolanti, nu calmi. Dar nu avem de-a face cu un documentar, ci cu o reflectie asupra acelei ere. Mai mult decat povestea despre tradare pe care o spune filmul, am savurat imaginea lui Vivi Dragan Vasile care e un comentariu in sine. La Closer to the Moon mi-a placut disponibilitatea lui Nae Caranfil de a reinterpreta istoria intr-un registru personal care nu are cum scoate arta din ecuatie, iar Al doilea joc mi se pare important pentru felul – din nou personal – de a sonda istoria recenta prin intermediul amintirilor pe care Corneliu Porumboiu si tatal sau, arbitrul Adrian Porumboiu, le au despre meciul Dinamo-Steaua din decembrie 1988. Am putea spune ca aceste filme sugereaza interesul cineastilor romani pentru investigarea trecutului in maniere cat mai neortodoxe si mai inovative. Ceea ce le dorim si pe mai departe. Oricum, cel mai asteptat film romanesc in 2015 e de departe filmul cu boieri si tigani al lui Radu Jude, Aferim!.”
Despre cărțile anului 2014 scrie, printre alții, Doris Mironescu. La capitolul Proză, el reține Uranus Parl, o carte ce ne așteaptă încă: ”Dintre cartile de proza ale anului, am fost, cred, cel mai impresionat de Uranus Park al lui M. Dutescu, altminteri poet. Romanul imi pare a lua in sfarsit in serios tema draga a mai tuturor prozatorilor douamiisti, anume maturizarea, mai exact constructia de sine a unui tanar debusolat intr-o ingrozitoare lume noua, care e cea postdecembrista. Cu severitate si chiar cruzime, excluzand deliberat orice investitie emotionala vizibila, autorul expune cazul unui arhitect in formare care invata nu doar cum sa dea spaga pentru aprobarea unui proiect, ci si cum sa isi vizualizeze propria interioritate in asa fel incat sa aiba succes. E o carte despre corporatism si mortificarea etica, despre abandonul zen al demnitatii de catre un arhitect tanar cu o abordare personala a problemei carierei.”
La capitolul traduceri, dau cuvântul lui Bogdan-Alexandru Stănescu: ”M-a dat pe spate Copilaria lui Isus (J.M. Coetzee), mi-a placut enorm finetea lui Julian Barnes din Pe fereastra si, daca mi se permite, Stoner, al lui John Williams, mi s-a parut un roman perfect. La fel, Focul palid face parte dintr-un set de carti pe care le doream in biblioteca personala, mai ales ca venea dupa Darul aceluiasi Nabokov. Ambele superb traduse de Veronica D. Niculescu. Si aici am incheiat anul intr-un mod care atinge perfectiunea, cu Inelele lui Saturn, super cartea lui W.G. Sebald, aparuta la ART. Daca am uitat ceva, imi asum.”
–”România literară”, nr. 3/16 ianuarie 2015. Despre volumul ”Credințele mele”, de Bertrand Russell, scrie în această săptămână Sorin Lavric: ”În totul, volumul e deconcertant prin netezimea fără spirit a considerațiilor înșirate. Ceva mai opac în sensul tenacității de a vorbi de pe poziția genunchiului de broască cu greu se poate găsi. De fapt, prin intelectuali ca Russell declinul Occidentului a căpătat expresie cultă, Premiul Nobel pe care l-a primit în 1950 însemnând consacrarea unui tip de agonie a spiritului: agonia gânditorului cu rădăcini religioase și omologarea tipului de logician steril, lipsit de viziune metafizică și golit de vocație în credință.”
