În această săptămână, am citit din revistele România literară, Suplimentul de cultură, Actualitatea literară, Le Courrier International, 22, Adevărul.
–”România literară”, nr. 7/14 februarie 2014. ”Lecturile libere” ale lui Gabriel Dimisianu se concentrează în ultimele săptămâni pe valul memorialistic postdecembrist. Azi a venit rândul jurnalului clandestin al lui Alice Voinescu, reeditat de curând în două volume: ”Adevărul este că preocuparea de prim-ordin a autoarei, în jurnal, nu este aceea de a emite judecăți despre cum este societatea, despre cum funcționează, bine sau rău, mecanismele politico-sociale. Îi stau și acestea în atenție, lucru de netăgăduit, dar cel mai mult este interesată de invidualități. Întâlnirile din fiecare vară de la Pontigny o aduc în relație cu mari oameni ai vremii, cu Francois Mauriac, cu Gide, cu Roger Martin du Gard, cu Malraux, cu Focillon și cu alții de același calibru, fiecăruia schițându-i un portret. De portrete însă mai bogate se bucură desigur conaționalii, Goga, Cella Delavrancea, Noica, Gala Galaction care-i este și părinte confesor. Vreau să spun că în portretistica sa Alive Voinescu nu se împiedică în convenții, că vede de multe ori ”altfel” cutare personaj care dobândise, prin perpetuarea unor locuri comune despre el, o anumită imagine consacrată. De multe ori aceasta e înlocuită cu alta de semn contrar.”
–”Suplimentul de cultură”, nr. 428/8-14 februarie 2014. Ca de obicei, fascinante textele lui Florin Lăzărescu din toate edițiile Suplimentului de cultură. Iată cum începe primul text din această săptămâni, despre ”scurte psihoterapii”: ”A cam inceput sa ma calce pe cap teoria asta des intilnita si-n tabloide, si-n cele mai serioase carti de psihoterapie: corpul tau stie, corpul tau te avertizeaza, trebuie sa-ti lasi corpul sa rezolve situatia, in fine, o multime de asertiuni care conduc spre ideea stupida ca, in genere, corpul tau e destept. Dupa mine, e prost ca noaptea. Bei un whisky, ce-ti spune corpul? Opreste-te?! Nu, iti spune: „Mai baga unul, ca tare-i bun“. Cu tigarile, cu cola, cu zaharul si uleiul, cu fast food-ul, cu ciocolata, cu toate chimicalele pe care le inghitim, la fel. Te-avertizeaza la timp? Nu. „Baga, frate, anything goes, is bune de numa’-numa’!“ Si daca se trezeste intr-o buna zi ca te-avertizeaza, atunci un rau aproape iremediabil e deja produs.”
Ediția din această săptămână îl are în prim plan pe Emil Brumaru, care tocmai a împlinit 75 de ani. Printre articolele despre marele poet, se distinge interviul realizat de Alex Savitescu. Când este Brumaru născut: ”Eu am tinut foarte mult sa se stie ca sint nascut in 1938, fiindca e si data asta, 25 decembrie, care m-a incitat spre performanta si spre credinta, chiar daca nu ma duc prea des la Biserica. Insa, mi-am zis tot timpul: „Daca m-am nascut pe 25 decembrie, ca Hristos, trebuie sa fac o isprava!“. Data asta te obliga.”
(Jovi)
–”Actualitatea Literara” a avut amabilitatea sa ne expedieze versiunea PDF a numarului din luna februarie al revistei. Le multumim lor si tuturor celor care folosesc Internetul pentru a face accesibila presa culturala romaneasca si celor care traiesc departe de Romania.
M-am delectat in acest numar cu o pagina de poezie a lui Radu Carneci care a implinit la 14 februarie 86 de ani, pagina din care am retinut poemul ‘La Hanul Ancuţei’ dedicat «bunicului» Mihail Sadoveanu:
…la Casa Vinului de viţă rară
ajung din când în când, aşa spre sară:
mă-ntâmpină-n surâs acea femeie
cu vocea-n flori, în strai de curcubee
cu vechi averi în inima-i cămară
la Casa Vinului de viţă rară…(…boieri şi domni şi căpitani–eroi
neguţători şi grămătici de soi
suntem ai tăi cu toţi pe totdeauna:
mai toarnă vin până se-apleacă luna;
te vom iubi în vise mari şi moi
boieri şi domni şi căpitani–eroiAncuţă mândră, Doamnă de istorii
ne-ademeneşti ca flacăra comorii –
arată-ţi chipul, ne-nfrumuseţează
descântă-ne-n cenuşa vetrei trează
şi trece-ne-n hrisoavele de glorii
Ancuţă mândră, Doamnă de istorii…)
La Multi Ani!
Tot aici (pag.13) apare sub semnatura lui Gabriel Dragnea partea a II-a a studiului ‘Între datorie morală şi sursă de existenţă (II) – Conjuraţia anti-Panait Istrati din care citez: ‘Deşi au existat colegi din breasla scriitorimii române care negau apartenenţa brăileanului la literatura română, cu toate acestea, Panait Istrati a lăsat „pe oamenii de bună credinţă să judece”. Şi, iată că, încă din 1924 a existat un Ion Vinea ( autor celebru al volumului Ora fântânilor) care opina despre Chira Chiralina că „se afirmă tocmai prin atmosfera românească”13 existentă. Tot în această categorie „de oameni de bună- credinţă” putem încadra şi pe un Gala Galaction, Pompiliu Constantinescu şi alţii. Cert este că, acei puţini scriitori care au ajutat la reabilitarea operei şi a scriitorului, au ajutat, în fond, nişte biete personaje literare, nişte eroi care „au gândit şi au grăit în româneşte”.’
(Dan)
-Revista de amplare si circulatie intrenationala Le Courrier International (numarul 1215 din 13-19 februarie 2014) este o foarte bogata sursa de informatii dintre cele mai diverse, puncte de vedere contrare prezentate in aceeasi pagina. Pana la urma o simpla invitatie la reflectie.
Dosarul acestui numar este ocupat de Papa Francisc care, se pare, incearca sa insufle un nou avant Bisericii Catolice care, dupa parerea noastra, se afla la rascruce si trebuie sa navigheze in ape foarte tulburi, ca de altfel intreg crestinismul si intreaga lume crestina, caci a ajuns sport national si international sa iei piatra si sa arunci in Crestinatate si crestinism. Se cheama ca suntem progresisti, rationali si ecologisti, avangarda lumii civilizate, in timp ce crestinismul este o ariegarda pe care trebuie s-o lichidam. In acest timp este normal ca sute de tineri albanezi sa se inscrie in randurile mujahedinilor islamsti care lupta in Siria impotriva unui alt dictator sangeros al lumii, Bashar Al-Assad (sustinut de fratele sau mai mare, Vladimir Putin).
In articolul « A muri pentru Islam in Siria » aparut in revista albaneza Klan care apare la Tirana in 4.500 de exemplare ne este prezentata povestea a mai mult de o mie de tineri albanezi radicalizati care lupta in Siria predicand jihadul. Adeptii sunt recrutati si de pe Facebook, normal, iar unii dintre ei merg in zonele eliberate de sub domnia terorii lui Assad doar pentru a intra sub stapanirea unui alt regim fundamentalist, cel islamic, chiar cu familia, crezand ca in acea Sirie vor da paradisul pe pamant. Atunci cand devin martiri, adica mor pe campul de lupta, familiile lor se trezesc prizoniere intr-o tara pe care nu o cunosc si care nu are ce sa le ofere decat sange, durere si moarte. Aviz amatorilor.
Un alt dosar foarte interesant prezinta situatia actuala din tarile nordice „Uniunea europeana. Adevarul despre miracolul scandinav”, in care descoperim ca nici aceste tari aparent foarte linistite cunosc probleme delicate precum somajul tinerilor, o saracie in crestere, alcoolism masiv, confrormism, xenofobie. Danezii (o populatie de aproximativ 5 miliaone de oameni cu cel mai mic procent de imigranti din toata Uniunea Europeana veche) platesc cele mai mari impozite din lume pentru venituri care se claseaza doar pe locul sase in lume, ceea ce ar explica indatorarea familiilor care este una dintre cele mai mari din lume. In plus, performantele economice ar fi si ele in declin. Dupa datele analizate de cel mai mare ziar danez Politiken, numarul persoanelor care traiesc sub pragul de saracie s-a dublat in ultimii zece ani. Norvegienii rontaie in continuare din imensele rezerve de hidrocarburi din largul Marii Nordului, insa pun mare accent pe energie verde. Partidul al carui membru a fost si cel mai vestit asasin norvegian, celebrul Anders Breivik, a castigat la utimele alegeri nu mai putin de 16,3 din voturi. „Norvegienii sunt ca acei dealeri de droguri care nu se ating de drogurile produse si vandute: se mandresc ca nu folosesc decat energie regenerabila fiind insa totusi prima economie mondiala a carei fonduri depind de vanzarile de petriol in restul lumii.” Pe de alta parte autorul acestei analize, Michael Booth eludeaza sa scrie si faptul ca norvegienii au probabil cei mai bine investiti bani din lume.
In articolul „retete engleze pentru a salva Hexagonul”, Simon Kuper corespondent al Financial Times in Franta ofera cateva sfaturi pentru a remedia atmosfera pesimista din Franta. In primul rand capitala ar trebui mutata undeva mai la sud, in Provence de exemplu (oricum in iunie 1940, ea a fost transferata la Bordeaux in fata avansului trupelor germane, iar apoi jumatatea de tara care a ramas in administrarea autoritatilor colaborationiste isi avea capitala in statiunea balenoturistica Vichy), iar Parisul ar trebui vandut unor dictatori africani, membrilor Partidului Comunist Chinez si bogatasilor londonezi ceea ce oricum este tendinta in momentul de fata. Actuala capitala ar putea deveni doar un loc turistic precum este Disneyland-ul. „Nu in cele din urma, titlul si notiunea de prima doamna ar trebui inlocuite cu o echipa turnanta de prime doamne. Ar trebui sa existe intotdeauna un stoc de sapte-opt pe care presedintele Republicii ar putea sa le folsoeasca in functie de ocazii. Daca o actita ar fi perfecta pentru un eveniment, o ziarista pentru altul dar si un homosexual (presupunand ca intotdeauna cel care va ocupa functie de presedinte al Frantei va fi numai barbat) ar putea sa-l insoteasca pe seful statului, de exemplu, la Soci. O alta posibilitate: restaurarea monarhiei pentru a lasa poporul sa se distreze pe tema scandalurilor sexuale ale Coroanei” In aceeasi cheie, New York Times se intreaba „ Hollande, Casabova sau badaran?”Grea intrebare.
-Remarcabila este teza de doctorat pe care acum, la batranete, Gabriel Liiceanu o da in finante si Autoritatea de Supraveghere Fianciara intitulata „Despre fiara lăcomiei. Scrisoare deschisă lui Daniel Dăianu » care poate fi regasita si in Revista 22: „Ne aflăm în situația în care primarul din Ciorogârla, să zicem, este plătit mai bine decât primarul Londrei, în care un fotbalist de la FC Vaslui este plătit mai bine decât unul de la Real Madrid ș.a.m.d. Cum vă explicați, domnule Dăianu, că într-o țară săracă precum România, cu „o piață de capital primitivă” (folosesc propriile dumneavoastră cuvinte), ASF folosește peste 700 de angajați cu salarii care depășesc pe cele ale colegilor lor de la cele mai importante instituții de poliție financiară din Europa?
(5) Cum se face că țara clasată ultima după criteriul valorii bursei raportată la PIB oferă cele mai scumpe servicii de supraveghere din Europa și cele mai mari salarii? Și asta cu cei mai incompetenți salariați (vezi comparația cu BaFin-ul din Germania)? Cum se face că ASF are cel puțin la fel de mulți angajați precum Autorité des Marchés Financières, cu un buget de cheltuieli salariale similar, când numărul de entități financiare este cu mult mai mic în România, nivelul serviciilor financiare vădit inferior, iar PIB-urile țărilor nu sunt de comparat (România reprezentând cam 15% față de Franța)? Cum se explică faptul că supravegherea unei entități financiare participantă la piața de capital în Romania costă de aproape trei ori mai mult decât în Anglia și Germania? De ce cele trei entități care au format ASF în 2013 au înregistrat un deficit bugetar de aproape 5 milioane de euro? De ce oare veniturile ASF din taxa de funcționare, și așa prea ridicate față de imaturitatea piețelor de capital din România, nu au fost suficiente pentru a acoperi cheltuielile ASF? De ce, când salariile ASF sunt de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, declarați peste tot că ele sunt aliniate la această industrie?»
Despre criza din Bosnia scrie si Filon Morar in numarul 7 (18-24 februarie 2014) al Revistei 22 „Bosnia – recompunerea încrederii” « Problema socio-economică are și cauze politice și administrative certe. Instituțiile create prin Acordul de la Dayton ar fi trebuit să aducă reconcilierea și reconstrucția postconflict. În parte, printr-o rețea complexă de instituții care compun Bosnia: o structură statală centrală, două entități (Federația Croato-Bosniacă și Republica Srpska – entitate creată după război) și 10 cantoane, fiecare cu parlament și guvern propriu, peste care se suprapun primarii locali și structuri municipale. Această arhitectură politico-administrativă barocă a adus într-adevăr pacea și stabilitatea pe termen scurt. Multe voci o blamează însă că a generat imobilism și un stat prădător, în care privatizările au fost, ca în multe țări est-europene, eufemisme pentru spoliere și corupție. »
Adrian Cioflanca realizeaza un fascinant Portret al unui criminal obișnuit din timpul contributiei autohtone la Holocaustul nazist. « În România, nu se știe mai nimic despre „criminalii obișnuiți“ care au participat la Holocaust. Asocierea regimului antonescian la proiectul genocidar nazist este deseori descrisă ca o catastrofă care s-a produs anonim, într-o schemă narativă în care nu mai contează nici numele criminalilor, nici cele al victimelor. Jörn Rüsen numea această strategie discursivă „anonimizare“. Când vine vorba despre responsabilități, discuția se limitează adesea la Ion Antonescu și anturajul său. Regimul comunist i-a catalogat pe oamenii regimului antonescian implicați în atrocități drept „simpli executanți“ și „unelte oarbe ale fascismului“, iar discuția nu a progresat foarte mult de atunci. Agresorii nu au chip, nu au profil, iar motivația acțiunilor este dedusă mecanic din prezumții despre caracteristicile fascismului și natura umană. Așa stând lucrurile, este important să recuperăm orice poveste. Este util științific, pentru a revitaliza tabloul, dar și etic, ca o formă de reparație față de victime.”
-Andrei Plesu, pe blogul sau de pe platforma Adevarul analizeaza foarte pertinent si atent ceea ce inseamna a fi european. « Europa se defineşte, aşadar, prin refuzul oricărei forme de „europocentrism“: e, încă de pe vremea antichităţii greceşti, interesată, fără aroganţă, de alte spaţii culturale, e curioasă, deschisă şi gata să se simtă vinovată cînd păcătuieşte prin intoleranţă, paternalism, suficienţă exclusivistă. În definitiv, Europa este „inventatoarea” noţiunii de „universalitate”, fondatoarea antropologiei culturale, adică a deprinderii de a investiga arii de civilizaţie „străine”, „diferite”, fără legătură cu propriile ei reflexe mentale şi cutume. Europa a colonizat lumea, dar a produs şi ideologia anti-colonialismului, ba chiar a anti-europenismului. Europa – o spusese Levinas – a descoperit „gîndirea sălbatică”, a întemeiat catedre de africanistică, indianistică, islamism, sinologie ş.a. Studiile asiatice, „orientalistica” în genere sunt discipline academice europene, fără echivalent în celelalte zări ale lumii. Nu furnizăm, astfel, argumente pentru un complex de superioritate, ci doar note definitorii ale europenităţii. Ştim foarte bine cîte grave erori sunt imputabile europenilor. Ştim foarte bine cîte catastrofe istorice cad în răspunderea lor. Dar este esenţial să observăm că tot conştiinţa europeană e aceea care a asumat prompt, autocritic, inventarul derapajelor sale, că a construit un adevărat front al „conştiinţei vinovate”, ca şi-a amendat drastic excesele. Europa e într-un constant proces de auto-evaluare şi nu e deloc complezentă cu partea ei de umbră »
(Codruț)
Contributori: Jovi, Dan, Codruț.
-Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil
2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
