Recomandat Revista presei culturale

Prin blogosfera literară (21 – 27 decembrie 2015)

1989-naufragiul-utopieiDecembrie este pentru romani si luna sarbatorilor dar si luna care marcheaza evenimentele din decembrie 1989. Cu aceasta ocazie Cristian Pătrăşconiu semneaza in LaPunkt recenzia cartii lui Vladimir Tismaneanu „Despre 1989. Naufragiul utopiei”, o carte aparuta in 2009 dar la care in opinia sa ‘merită să revenin … în mod constant’: ‘„Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989”, notează profesorul Tismăneanu. „Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989, înainte de toate cele legate de construcţia unor comunităţi democratice bazate pe libertate, proprietate privată, piaţă liberă, respect pentru valorile spiritului, decenţă, toleranţă şi civilitate”.’

Laura Gam scrie la Raftul cu Idei despre ‘Eleganta ariciului’ de Muriel Barbery: ‘Publicata in putine exemplare, devenita best-seller si premiata cu Prix des libraires, Eleganta ariciului este o carte mai putin obisnuita, a carei actiune pune accent pe introspectie. Dar nu pe o introspectie personala, a sinelui, ci a socialului si a vietii de zi cu zi. Intrebari, presupuneri si variate raspunsuri despre relatiile dintre oameni, mai ales relatiile sentimentale, despre „de ce asa si nu altfel”, despre frumusetea trairilor si a sentimentelor obisnuite, proprii fiecarui om, indiferent de conditia sa sociala – toate acestea intr-o lectura elegant si delicat prezentata cititorilor. Mai ales cititorilor depresivi, pentru ca, experimental, s-a constatat ca acest roman are un mare succes la ei.’

Dumitru Anghel recenzeaza pentru ‘ScrieLiber’ volumul „Povestiri din vremea dropiei…” de Cătălin Lungu: ‘Proze scurte inspirate din arealul misterios al Bărăganului brăilean, literatură pentru copii şi adolescenţi, cam în aceeaşi notă de ludic şi reliefuri simbolice, cu certe repere dintr-un spaţiu al verosimilului, pe linia epicului obiectiv, cu antecedente biografice explicite, ca de- altfel şi în celelalte cărţi semnate de poetul şi prozatorul Cătălin Lungu.’

Anndrei scrie la ‘When the rain falls’ despre cartile Lissei Pice ‘Starters’ si ‘Enders’: ‘În concluzie, eu zic că a meritat într-adevăr s-o citesc pe Price. O scriitură bună, relaxată, liniștită, misterioasă, cam tot ce presupune ceva de 5 steluțe – și SF, pe deoparte.’

(Dan)

evadarea-imposibila_1_fullsizeEma scrie la Lecturile Emei despre cartea ”Evadarea imposibilă”, de Lena Constante, fundamentală pentru a înțelege măcar un pic vremurile comuniste: ”O carte precum Evadarea imposibilă a Lenei Constante este o mărturie necesară și una care va rămâne, dar oare câți dintre noi o vor citi? Nu trebuie să uităm, dar mai întâi trebuie să aflăm ceea ce s-a petrecut. Recunosc că nu aș avea tăria morală necesară pentru a citi despre experimentul Pitești sau despre alte locuri ale groazei din România comunistă; poate că nu aș fi în stare să citesc nici măcar Evadarea tăcută, prima carte a Lenei Constante, o carte dură, o carte neagră – după cum spune chiar autoarea – în care vorbește amănunțit despre anchetă, torturi și cele 3000 de zile (adică mai bine de opt ani) pe care le-a petrecut într-o singurătate insuportabilă.”

Ion-Valentin Ceaușescu scrie pe SemneBune.ro despre volumul ”Omul de ianuarie”, de David Mitchell: ”David Mitchell, în romanul său, Omul de ianuarie (în original Black Swan Green) a ales să scrie despre viața unui copil de treisprezece ani, Jason Taylor, care trece prin tot felul de întâmplări în decursul unui an. Acțiunea are loc în orășelul englezesc Worcestershire, iar timpul este începutul anilor `80. Fără a fi propriu-zis un roman, fiindcă volumul este alcătuit dintr-o serie de povestioare care îl au în centrul lor pe acest copil (poate drept model este însuși autorul în copilărie), dar și pe părinții lui, prietenii sau dușmanii lui, fără a urma o desfășurare evidentă a unei povestiri de la un capăt la altul al cărții, Omul de ianuarie se încheagă totuși, în final, mai ales prin faptul că există o evoluție a personajelor, mai cu seamă a celui central. Putem spune astfel că avem de-a face cu un bildungsroman modern. Jason Taylor este bâlbâit și acesta este marele său dezavantaj, de care, bineînțeles, ceilalți profită, mai cu seamă copiii răutăcioși care nu scapă nicio ocazie de a-l umili.”

bookpic-5-martianul-39442Romanul ”Marţianul” de Andy Weir mă așteaptă și pe mine pe lista de urgențe, dar până atunci am citit recenzia de pe blogul Țesătorului Florin Pîtea: ”Efectul este neaşteptat de captivant. Dacă Robinson Crusoe pare un roman lung (în primul rând din cauza capitolelor ample şi alineatelor de mare întindere), The Martian, deşi de două ori mai lung decât ilustrul său model, pare destul de concis şi de alert (mai ales datorită împărţirii capitolelor în secţiuni). Totodată, am remarcat precizia inginerească cu care autorul a plasat în text cârlige narative de tot felul pentru a-i încuraja pe cititori să parcurgă încă o secţiune, încă un capitol…”

Despre ”Paradisul pierdut”, de Cees Nooteboom, a scris Adriana Gionea la PostModern.ro: ”Cees Nooteboom are talentul de a găsi acel straniu din real fără a brusca luciditatea personajelor prin efecte halucinante. Irealul se deghizează în amintiri voalate, în ritualuri cotidiene date peste cap, în ecourile unei iubiri pierdute şi regăsite peste ani şi în plasarea unor personaje introspective în peisaje atemporale. Spre deosebire de alte romane ale autorului neerlandez traduse în limba română, Pierdutul paradis transformă volatilitatea realităţii din jurul personajelor într-o serie de revelaţii emoţionale dense, palpabile, la graniţa dintre carnal şi ezoteric, dintre angelic şi păgân, dintre fragilitatea unei siluete vaporoase din pictura lui Botticelli şi apăsarea instinctuală de la tropice. De la extazul estetic în faţa unui tablou renascentist şi pierderea de sine printr-un dans african candomble din Bahia nu este decât un pas firesc în universul în care oamenii deghizaţi în heruvimi răsar din dulapuri uitate în calea unui critic literar deznădăjduit şi artefactele celor mai vechi triburi devin un refugiu vindecător pentru o rememorare a durerii.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Poezioare mici-mici”, de Aurora Georgescu

-”Iarna cu Moș Crăciun”, de Aurora Georgescu

Sarinne & Elenore and their splendid first adventure”, de Adina Chirica

-”Europa. Lupta pentru supremație de la 1453 până în prezent, de Brendan Simms

Al dumneavoastră, irațional”, de Dan Ariely

-”Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar

Articole similare

Prin blogosfera literara (18 – 24 noiembrie 2013)

Dan Romascanu

Femeile care au renunțat la bărbați, de Karine Lambert

Jovi Ene

Cum se pot spăla banii în mod eficient: Ozark (sezonul 2, 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult