Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (8 – 14 aprilie 2013)

prin-blogosfera-cinefilaSe apropie Festivalul de la Cannes si incep sa apara pronosticurile. Bogdan de la Blogul cu Filme ne ofera predictiile sale cu privire la posibilele filme romanesti de la acest festival: „Anul acesta, sunt patru regizori români în cărţi pentru Festivalul de la Cannes. Dacă e din ce în ce mai clar că nici un film românesc nu va apuca secţiunea principală a Competiţiei, li se vor găsi loc, cel mai probail, în Un certain regard sau în Semaine de la Critique.Ruxandra Zenide, după „Ryna”, film pe care subsemnatul l-a plăcut mult, revine cu „La cosmétique du bonheur” (titlul românesc încă nu este disponibil). Dacă filmul nu va intra în cărţi pentru Cannes, Zenide este cel mai probabil să fie primită cu braţele deschise în august, la Festivalul de la Locarno. Subsemnatul pariază pe Locarno.”

Pe Marele Ecran, Ionuţ Mareş ne vorbeşte despre Stoker, un film la care nu a ajuns niciun editor Filme-carti.ro, dar despre care am auzit si lucruri bune şi lucruri mai puţin bune: „Scenaristul Wentworth Miller a spus că l-a avut ca sursă de inspiraţie pe Hitchcock, iar Park Chan-wook, aflat la primul său film în limba engleză, ştie să introducă (fără stridenţe) scene care trimit direct la „maestrul suspansului”, din care cele mai vizibile sunt cele două momente de la duş. Mia Wasikowska, o actriţă cu o evoluţie fulminantă, face cu siguranţă cel mai greu rol al său de până acum, în timp ce Nicole Kidman este obişnuită cu personajele „ciudate”, provocatoare, având astfel de roluri la degetul mic.”

santulDespre Şantul, un film care mi-a placut atat mie, cat si intregului public de la NexT 2013 (a primit premiul pentru cel mai bun film romanesc votat de public), ne spune câteva cuvinte Cinesseur: „Mai nou, despre Adrian Silişteanu putem spune că e (şi) regizor. Debutul său (deocamdată cu un scurtmetraj) se numeşte Şanţul şi înseamnă un percutant studiu de caz în cheie antropologică pe tema relaţiei soţ-soţie (în primă fază) şi apoi, la un alt nivel, a relaţiilor dintre români şi ţigani, surprinse exact acolo unde majoritatea focus grupurilor sau proiectelor finanţate de UE nu reuşesc (sau nu vor) să ajungă: la firul ierbii, la sat, în leagănul prejudecăţilor ce continuă să stabilească, simbolic sau formal, ierarhii sociale!”

(Jovi)

Sebastian Cioalca a scris la ‘Observator Cultural’ despre cateva dintre filmele vizionate la festivalul Cinepolitica care a avut loc in Bucuresti la inceputul lunii: ‘Reprezentantul Poloniei la Oscaruri, 80 de milioane (80 milionów) este un film cît se poate de personal (regizorul-coscenarist Waldemar Krzystek redă prin intermediul poveştii un caz real din propria sa tinereţe), care îmbină valoarea informativă (evenimentele au la bază protestul unor tineri activişti, membri ai grupării Solidaritatea, din Wroclawul anului 1981) cu o vădită abordare a subiectului tipică stilisticii mainstreamului hollywoodian. O felie de istorie tratată cînd cu umor, cînd cu gravitate, mascînd uneori tema cu stilul expus, filmul e suficient de dramatic pentru a fi luat în serios şi destul de amuzant pentru a se încadra în zona comediilor (negre). Un „hold-up“, o falsă poveste de dragoste, servicii secrete mobilizate în faţa unei situaţii care pare de necontrolat, poziţia bisericii Romano-Catolice în asemenea împrejurări, torturi fizice, urmăriri cu maşini – totul alcătuieşte o noţiune cinematografică ce oscilează între temă şi reprezentarea ei de pe ecran.’

Pozitia_Copilului_AfisRO-Despre ‘Pozitia copilului’ si in special despre creatia Luminitei Gheorghiu a scris la rubrica ‘Cultura’ a Revistei 22 Radu F. Alexandru: ‘Nu cred că sunt elogii care i se pot aduce Luminiței Gheorghiu dincolo de care cineva ar îndrăzni să spună: „prea mult“. Evidențiez meritul lui Netzer, care a avut ochiul și inteligența artistică să vadă sub masca personajelor de „starea a III-a“, în care artista a tot fost distribuită până acum, bulgărele de aur care poate și merită pus să strălucească. Rezultatul depășește orice așteptare și creația Luminiței Gheorghiu mi se pare un triumf al talentului, al dăruirii și al sacrificiului pentru lucruri pe care mintea noastră nu le prea cuprinde.’

-Rontziki de la ‘Evantaiul Memoriei’ scrie despre ‘Los Amantes del Círculo Polar’ realizat in 1988 de Julio Medem: ‘Mi-e foarte greu să povestesc despre film, pentru că nu e de povestit…imagini pline de simboluri, priviri adânci şi expresive şi un scenariu care m-a făcut să-mi pară rău că nu este ecranizarea unei cărţi, aş fi vrut să citesc şi să recitesc.’

Excision-2012-Movie-Poster-El_KaPpa de la ‘Cinefilul de serviciu’ scrie despre unul dintre filmele prezentate la Festivalul de la Sundance ‘Excision’ al lui Richard Bates Jr.: ‘Excision este un „mindfuck movie” excelent, cu mult umor negru și cu un deznodământ horror, ce o are în centrul atenției pe Pauline, o adolescentă cu tulburări psihice care are o dorință excesivă de a deveni medic chirurg. Mulți vor spune că este un film făcut de un regizor bolnav pentru un public bolnav, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor când așa ceva este văzut de cine nu trebuie. Mie, fan al genului ăsta de filme, mi-a plăcut suficient de mult încât să-l consider un film bun. ‘

-Emil Calinescu este gazduit de Ioana la al sau ‘To the Edge and Back’ si scrie o postare incitanta in care apeleaza catre bloggerii de filme cu chemarea ‘Nu mai dati note filmelor!’. Intre argumente: ‘Cel mai naspa e atunci cand articolul incepe cu nota. Daca mie mi-a placut filmul si vad ca a fost notat cu 4 ies repede de pe acel blog. Mai ales daca acel articol este citit la cald, imediat dupa ce am venit de la film. Se intampla, destul de des, si situatia inversa: un film care m-a enervat profund este notat foarte bine. Enervarea este mult mai mare ca-n primul caz. Si uneori e pacat: dupa un timp citesc acel articol si-mi dau seama ca el in sine nu e chiar rau. Pot fi de acord partial cu el. Pacat insa ca-l strica cifrele alea (nu numai inutile, ci si deranjante).’ Voi ce parere aveti?

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

The Gatekeepers(2012) – Cinepolitica 2013

Hitler’s Children(2011) – Cinepolitica 2013

Belle de jour(1967): un film, două păreri

Admission(2013)

NexT 2013 – Prima zi – Competiţie I

Next 2013 – A doua zi – Competiţie II

NexT 2013 – A doua zi – Competiţie III

Articole similare

”Vasile Pogor și Nicolae Gane merită să ne întoarcem în timp și să scriem despre ei” (Iulian Ciocan, FILIT 2018)

Jovi Ene

Modern Times (Square): La Cocina (2024)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (22 – 28 iulie 2019)

Dan Romascanu

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult