-Despre Luis Bunuel-de la suprarealism la „farmecul discret al burgheziei”, un articol foarte interesant pe Bucurestiivechisinoi.ro: „Dar Buñuel nu ar fi rămas decât în arhiva suprarealismului, ca un moment esenţial în transgresarea acestei estetici în domeniul cinematografic, dacă ar fi urmat numai această modalitate de exprimare – nici ea foarte unitară de altfel – din filmele de tinereţe, Vârsta de aur (1930) sau Pământ fără pâine (1932). Renumele de „cel mai crud regizor din lume” nu fusese defel o mândrie pentru cineastul spaniol care avea să triumfe în deceniile al şaselea şi al şaptelea. Primul său lung-metraj, Vârsta de aur (L’Âge d’or), care a intrigat forurile bisericești și a fost interzis după o campanie violentă a extremei drepte, nu abandonează zona iraționalului și chiar a psihozei, în stilistică suprarealistă.”
–Marian Radulescu ne dezvaluie pe Liternet.ro cateva „ganduri pe marginea unui anume tip de film-Stalker”. Despre Calauza lui Tarkovski, stiu ca este unul dintre filmele pe care colegul meu de site, Dan, i-a acordat nota 10 si despre care sunt si eu dator sa scriu in cadrul integralei Tarkoveski de pe acest site. Marian ne scrie: „Cineva, unul din prietenii virtuali, a venit cu primul feed-back: „Un film genial.” Am încercat să-i răspund, arătând că nu termenul „genial” este cel mai potrivit (geniali sunt artişti ca Tarantino, de exemplu) în acest caz, ci „profetic”. Am argumentat că un astfel de film (ca si celelalte filme ale lui Tarkovski) ne pregăteşte – dacă îl privim cu atenţie, cu ochiul curat – nu pentru o altă vizionare de film(e), ci pentru taina Mărturisirii, pentru Biserică – ambele atât de proscrise în „minunata lume nouă”. Dar e nevoie să vezi Călăuza dincolo de „stil”, de anecdota S.F., de pledoaria de tip ecologic etc. Miracolul întâlnirii cu Dumnezeu, vine replica persoanei ce consideră filmul genial, nu este legat de un loc creat de oameni (biserica, desigur).”
-Pe Ad’s Blog este analizat unul dintre cei mai importanti regizori israelieni ai momentului, Eran Riklis si filmele lui, „mereu fixate între două lumi, în no man’s land-ul din zona de coliziune a două culturi / religii / state – aşa arată filmele lui Eran Riklis, unul dintre cei mai importanţi regizori israelini ai momentului. Observând cu atenţie şi lasând situaţiile să vorbească de la sine, ele oferă o vedere într-un univers aflat mereu „între”, niciodată de o parte sau de alta. Mereu la graniţă. În Mireasa siriană (2004), camera de filmat pătrunde în „ţara nimănui” din Înălţimile Golan. Într-un sat unde locuitorii au „naţionalitate nedefinită”, pentru că nu sunt recunoscuţi nici de Siria şi nici de autoritatea israeliană de ocupaţie. O tânără de aici urmează să se mărite cu un actor din Damasc, pe care îl cunoaşte doar de la televizor. Cum accesul sirienilor nu e permis în teritoriul ocupat, căsătoria aranjată are loc la graniţă, unde de o parte se află întreaga familie a miresei, iar de cealaltă – rudele mirelui. Peste gardul de sârmă ghimpată, nuntaşii îşi strigă unul altuia urări cordiale prin megafon. Comicul inevitabil pluteşte într-o mare amară. La fel ca în Lemon Tree (2008), unde camera lui Riklis fixează West Bank-ul. Mai exact, livada de lămâi care se nimereşte să fie aşezată tocmai pe graniţa ce separă teritoriile locuite de palestinieni de cele locuite de evrei. Şi care trebuie anihilată pentru a face loc unui zid compact de beton.”
-Pe Cineblog.info, citim o recenzie a blockbusterului verii, Rise of the Planet of the Apes: „Rise of the Planet of the Apes reprezintă poate unul dintre cele mai bune filme ale verii, o producţie care dezvoltă o poveste aparent îngropată în amintirile multor cinefili care au urmărit întreaga serie Planet of the Apes. Adusă la lumina zilei şi prelucrată cu ajutorul tehnologiei computerizate de ultimă generaţie, povestea maimuţelor inteligente ce se răzvrătesc capătă din nou contur în filmul lui Rupert Wyatt, neavând neapărat calitatea unui remake după Conquest of the Planet of the Apes, ci mai degrabă constituind un reboot al seriei, un început puţin modificat ce oferă acum o cu totul altă cursivitate acţiunii. Nu mă aşteptam la un film atât de reuşit, trailerul fiind un simplu teaser ce prezintă o fracţiune din spectaculozitatea firului epic. „
-Tot pe Cineblog.info, gasim insa si o prezentare frumoasa a filmului care a produs „isteria maimutelor”, Planet of the Apes: „Puţine filme se pot lăuda cu performanța atinsă de Planet of the Apes. Nu vorbesc aici neapărat de încasări, de popularitate sau de alte aspecte precum realizarea propriu-zisă a filmului sau de distribuţie, ci aduc în atenţie impactul pe care producţia lui Franklin J. Schaffner l-a avut asupra generaţiilor din acea perioadă. Ca şi spectator al anului 1968 prezent în sala de cinema, cu siguranţă Planet of the Apes ar fi constituit o poveste tulburătoare, o mult dorită perspectivă asupra unui viitor îndepărtat în care nimeni nu şi-ar fi putut imagina soarta întregii omeniri. Dacă ar fi să compar filmul din 1968 cu remake-ul din 2001, aş alege fără îndoială originalul; întreaga acţiune se desfăşoară într-o manieră uimitoare, pornind de la dialogurile pline de substraturi sociale adaptate unei lumi cu totul noi şi finalizând cu eroul principal al filmului, singurul om inteligent rămas în viaţă, captiv într-o lume condusă de maimuţe ierarhizate social. „
(Jovi)
–‘Romania Libera’ relateaza despre premiile primite de filmele romanesti la festivalul de la Locarno: ‘Lungmetrajul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru, a primit premiile pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor într-un rol principal, acordat lui Bogdan Dumitrache, sâmbătă, la gala Festivalului de Film de la Locarno 2011, informează site-ul oficial al evenimentului, citat de Mediafax. Juriul competiţiei oficiale, prezidat de producătorul de film portughez Paulo Branco, a decis ca Adrian Sitaru să primească premiul pentru cea mai bună regie, iar actorul Bogdan Dumitrache a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal…Filmul „Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian, a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, informează site-ul oficial al evenimentului. „Crulic – Drumul spre dincolo” este un documentar animat realizat de Anca Damian, care prezintă sfârşitul tragic al lui Claudiu Crulic, în luna ianuarie 2008, după patru luni de greva foamei într-o închisoare din Polonia. De altfel, „Crulic” a fost singurul film de animaţie prezentat la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Locarno.’
–‘4 arte’ ne informeaza ca in prima parte a acestei luni a avut loc a III‐a editie a Festivalului de Film Istoric de la Rasnov. Am vizitat acum cativa ani (si am ramas cu amintiri amestecate) cetatea renovata si adusa in circuitul turistic. Locatia este in mod cert foarte potrivita pentru asemenea initiative. De pe Web site-ul festivalului putem afla ceva mai mult despre cele ‘peste 50 de filme documentare si de fictiune intr-un maraton cinematografic de peste 100 de ore’ de care s-au putut bucura cei care au fost prezenti la festival.
-Sfarsitul de saptamana din Statele Unite a fost dominat de lansarea filmului ‘Rise of The Planet of The Apes’ care continua seria ‘Planetei maimutelor’ cu un nou episod regizat de putin cunoscutul Rupert Wyatt. La FilmSinopsis au vazut deja filmul si nu au fost dezamagiti: ‘Rise of the Planet of the Apes m-a surprins plăcut deşi am păşit în sala de cinema precaut, gata să fiu dezamăgit de încă o producţie cu buget bunicel şi cu promovare bună. Din fericire îndoielile au fost risipite rapid, pentru că Rupert Wyatt a ştiu cum să se folosească de primatele generate cu ajutorul efectelor speciale mai bine decât a făcut-o oricine.’
-In fine, amatorilor de relatari paparazzi si fotografii ale vedetelor in costume de baie le recomand Barfitoarea.ro.
(Dan)
