-Un interviu deosebit de interesant cu Bogdan Mirică, regizorul filmului ”Câini”, găsim pe FilmReporter.ro, realizat de Iosif Prodan. Iată un schimb de replici: ”Crezi că publicul românesc e interesat și în același timp pregătit pentru un western-thriller made în RO?/Asta nu sunt eu în măsură să răspund. Sper că da. Ştiu că există oarece prejudecăţi şi că există stereotipul ăsta ca filmele românești ba sunt lente, ba elitiste, ba vorbesc tot timpul despre aceleaşi subiecte. Eu nu cred deloc asta. Dar trebuie să ai răbdare, dacă vrei să descoperi. Dacă e să iau doar trei dintre regizorii români care îmi plac cel mai mult – Mungiu, Puiu, Porumboiu – filmele lor sunt incredibil de sofisticate şi diferite între ele – aşa că nu poţi să bagi totul în aceeaşi oală.”
-Despre ”fenomenul” Westworld, un serial care a apărut de curând pe HBO, dar care are o istorie de mai mult de 40 de ani, a scris Cristi Mărculescu pe blogul său. Iată ce spune despre primul film, din 1973: ”Filmul lui Crichton este Bun fără să fie capodoperă și este unul din puținele must-see-uri 70iste care s-au datat cu oarecare eleganță, păstrându-și intacte ritmul verva și fasonul. Genul de film perfect capabil să livreze subtextul din subtext, nu din replici și subploturi. Chestie într-adevăr admirabilă și atunci, și acum. Subtextele fiind ușurința cu care ființa umană se dedă la violențe și barabrizme, imoralitatea sublimată prin cyborgi care cumva tot imorală rămâne și consumerizmul americănist plezirist scăpat de sub orice control. Cinema-ul (un simulacru) care ia în colimator parcul de distracții (un alt simulacru/construct despre istorie și auto-importanță) și cyborgii (simulacru de uman) pentru a zice de fapt ceva nasol și deloc ferice despre cum este omul așa, el în sinea lui.”
–Iulian Fira scrie despre un film clasic, ”Sanma no aji” (Dupa-amiaza de toamna), regizat de Yasujiro Ozu: ”Regasim si aici aceleasi cadre lungi, avand camera fixata cu precadere asupra unor interioare bine conturate spatial, fapt care mi-a relevat intelepciunea abordarii lui Yasujiro Ozu: ca privitor, beneficiez din oficiu de o doza mare de atentie, pe care cinematograful modern o consuma prin decupaje rapide, agitate si chiar distorsionate; aici, n-am parte de asa ceva, rezultatul fiind ca mi-o indrept spre tot ce mi se ofera. Nevoit fiind sa muncesc, remarc si ma bucur de subtilitatea intepretarilor, incluzand taceri semnificative, sau de armonia cromatica a decorurilor si costumelor.”
(Jovi)
-Despre marele regizor polonez Andrzej Waida, plecat dintre noi acum cateva zile, scrie in blogul sau Stelian Tanase: ‘A murit la Varșovia la 90 de ani Andrej Wajda marele regizor de film polonez. Văd că presa noastra nu a dat atenție tristului eveniment. Asta poate pentru că jurnaliștii din presa română sunt prea tineri, nu prea frecventează cinematecile și nu au apucat perioada cînd filmele – aproape toate geniale- făceau epocă. A fost cel mai important regizor cara a lucrat în spatele Cortinei de fier, după părerea mea. Peste ruși, cehoslovaci, unguri. A fost în regizorul meu favoritm pus lingă Fellini si Antonioni. .. Cred că am văzut prima dată „Canalul”, apoi ‘Cenușă și diamant” (cine si-l mai aminteste ?) o capodoperă, turnat la mijlocul anilor 50. Are citeva scene antologice – de pildă finalul mai ales, cind eroul moare pe o groapa de gunoi dupa o agonie intre rufe intinse la uscat, simbol al purității. Genial. Wajda a pus Polonia si destiunl ei erau puse in discutie fara clisee, dar cu o mare durere. O Polonie sfisiată. .’
-Voi vedea ‘Caini’ al lui Bogdan Mirica saptamana viitoare, in cadrul Festivalului International de Film de la Haifa. Pana atunci am citit cronica lui Alin Vara de la liternet.ro: ‘… Bogdan Mirică propune altceva, tot aşa cum regretatul Cristian Nemescu îndrăznea să viseze, să vadă magie în aceeaşi lume pe care Noul Val aproape că o condamna la o încremenire morală; şi aşa cum şi Nae Caranfil se încăpăţânează să spună „Povestea” mântuitoare, acea artă a Cinema-ului în naivitatea sa „democratică”, creată doar pentru a mişca inimile maselor alienate şi înfricoşate ale secolului XX. Da, Câini are ceva din No Country for Old Men – schiţă expresionistă, purificată de ambiţii „realiste” a răului metafizic încarnat în psihopaţii şi mafioţii acestui timp. Iar zona incertă din nordul Dobrogei, apropiată de graniţă, de reţelele de contrabandă, era potrivită ca decor al poveştii. O zonă care nu prea apare la ştiri, în care încă se trăieşte cu frică pentru propria viaţă.’
George Constantin scrie ‘La Raftul cu Idei’ despre filmul din 2008 al lui Laurent Cantet ‘Entre les murs’: ‘ Entre les murs surprinde prin detasarea de care da dovada in prezentarea evenimentelor. Nu exista tabere sau personaje polarizante, ca in alte productii care trateaza teme asemanatoare. Intreaga naratiune este o bucata din vietile unor oameni care par cat se poate de reali. Fiecare personaj este construit cu atentie si capata profunzime in contexul evenimentelor prezentate. Filmul nu se vrea o poveste inspirationala sau o mare revelatie despre sistemul educational, ci doar o imagine in oglinda a unor realitati contemporane. Aceasta aboradare face vizionarea mult mai placuta si experienta relevanta. Fiecare spectator ramane cu propria viziune asupra lucrurilor si isi trage concluziile singur. Este o caracteristica aparent insignifianta, dar una extrem de importanta pentru arta de calitate.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Once Upon a Time in Anatolia” (2011)
–”Zero Fark Thirty” (2012)
