-Despre ”O lacrimă de fată” (1980), scrie pe Marele Ecran Lucian Mircu: ”Tabloul general se compune ca la un puzzle, piesă cu piesă, fără să ucidă însă misterul. O lacrimă de fată e văr cu Probă de microfon și Reconstituirea, dar poate fi considerat și înaintaș al unor titluri minimaliste din anii 2000. Iar dacă ar fi să forțez un pic nota, ceva din subiect (procurorul venit într-un sat ca să ancheteze moartea unei tinere fete, găsită înecată în lacul din apropiere), ceva din atmosferă mi-a amintit de Twin Peaks-ul lui Lynch. Mai puneți și un Dorel Vișan as agent Dale Cooper (în probabil rolul vieții sale) și cred că am aruncat suficiente cîrlige cît să nu ratați această pasăre rară a cinemaului românesc.”
–Tot pe Marele Ecran, tot Lucian, care a fost la Les Films des Cannes a Bucarest, ne povesteste despre workshop despre starea cinematografiei. Articolul se intitulează ”Cristian Mungiu: Cinematografele dispar. Ne pregătim să devenim prizonierii multiplexurilor”. Rețin și eu ce a spus Lucian, dar articolul trebuie citit în întregime, inclusiv de către bloggeri: ”Am încercat să schițez cîteva soluții, nu așa coerent cum apar mai jos: –o strategie națională pentru cinema: să fie recunoscut rolul vital al cinematografiei (așa cum au făcut-o țări ca Polonia și Croația) și acționat în consecință; -nu ajunge să avem săli de cinema, dacă nu avem filme și spectatori; așadar, după ce se va pune la punct o rețea funcțională de săli (10-20, cîte vor fi), trebuie creat un program pentru elevi, în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Culturii, cu autoritățile locale și distribuitorii de film. Deci filme europene gratis (numai) pentru elevi; -în rest, publicul trebuie să înțeleagă că cinematografia națională se sprijină plătind bilet la film; din păcate, în ultimii ani, acest public a fost învățat de autorități cu tot felul de pomeni culturale și acum i se pare ciudat să plătească 10 lei pentru un film. Deci, în primul rînd, autoritățile locale trebuie să înțeleagă de ce este un avantaj pentru toată lumea atunci cînd cultura devine profitabilă și o parte din bani se întorc la creatori.”
–Adina Chitu scrie La buticul cu filme si carti despre filmul senzatie a acestei perioade, Interstellar-ul lui Christopher Nolan: ”Complexitatea unui univers cu cinci dimensiuni pare o poezie despre cub în mâinile lui Nolan, el are talentul de a explica cu ușurință teorii complexe, relația timp-spațiu-gravitație sau implicațiile relativității. Îmi aduc aminte cum, în liceu, la ora de fizică ni se explica cum ar fi posibilă vizualizarea unui contact cu un univers cu mai multe dimensiuni decât al nostru (una dintre puținele exemplificări care mi-a rămas pe retină), ar fi ca și cum cineva și-a băga literalmente mâna în lumea noastră, m-am bucurat să văd aceeași exemplificare și în Interstellar. La asta aș mai adăuga și veșnicele discuții pasionante pe care le-am avut mai ales cu ai mei părinți despre trecerea timpului în spațiul cosmic și despre cum un an petrecut undeva departe ar echivala cu mulți ani aici pe pământ. Deși par idei fabulatorii, Interstellar le folosește cu grijă și cu argumente solide, reușind să mențină un echilibru incredibil între povestea SF și permanenta umanizare a personajelor.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”Interstellar” (2014)
