Prin blogosfera cinefila (29 august – 4 septembrie 2011)

–„Cateva filme fara sunet din arhiva personala a actorului Roddy McDowall au fost date publicitatii zilele trecute. Majoritatea filmate in vara anului 1965 la plaja sau in casele de vacanta ale actorilor.”, ne spune Moonlightblues. Le puteti urmari pe blogul ei.

-Din nou, Cinefilul prezinta filme cu adevarat nemuritoare pe FilmeTari.com. De data aceasta, este vorba de Shame (1968), productia lui Ingmar Bergman: „Regizorul nu a fost foarte încântat de acest film. Chiar în cartea sa – Images: My Life in Film, el remarca faptul că scenariul pare neuniform. Bergman observa după ce revăzuse filmul la mai mult timp de la premieră că prima parte este slabă și că a doua parte este bună. “Prima parte este mult mai slabă decât îmi imaginam, iar cea de-a doua mult mai bună decât îmi aminteam”, nota Bergman în memoriile sale apărute la mijlocul anilor 90.”

-Pe FilmSinopsis.ro, o recenzie a unui film interesant, recenzie ce m-a convins sa caut si eu filmul si sa il vad in viitorul apropiat-The Darjeeling Limited: „Wes Anderson a realizat cu Darjeling Limited o călătorie spirituală prin India, un omagiu adus unui popor complex şi diferit prin tradiţii şi stil de viaţă. Cu ajutorul a trei fraţii şi a unui tren Wes Anderson exploatează panorama Indiei, iar când trenul nu mai este suficient, expediţia prin satele Indiei conturează o imagine despre spiritualitate, despre cutumele vieţii de zi cu zi şi despre ritualul înmormântării.”

-Alexandru ne prezinta pe Raluk.ro o lista a lui Shindler pentru poporul chinez, City of Life and Death. Filmul “prezinta invazia armatei Imperiului Japonez asupra capitalei Republicii Chineze, Nanjing, din anul 1937. Filmul poate fi privit si ca un documentar asupra atrocitatilor petrecute in interiorul zidurilor orasului. E 1937, decembrie, trupele japoneze invadeaza Nanjing-ul. Soldatii Tarii Soarelui Rasare ucid aproape 300.000 de civili si soldati chinezi”. Nota: 8.5/10.

(Jovi)

–A inceput festivalul de film de la Venetia si Codruta Cretulescu scrie despre eveniment la LiterNet: ‘Pe 31 august 2011 a început cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia. În loc să ne fi învăţat minte din 2010, când am fost pentru prima dată pe Lido (locul de desfăşurare a ostilităţilor) şi am înţeles că italienii au descoperit reţeta succesului (relaxarea berlineză combinată cu o ofertă de filme cărora nu le poţi rezista, după model cannez), am decis să ajungem acolo tot cu două zile jumătate întârziere. Rezultatul? Adio câteva pocaluri cu Aperol Spritz pe care Chirilov, debarcat la Veneţia încă de pe 28 august, le-a băut de unul singur (Dana E. nu bea din principiu). Şi, mai ales, adio The Ides of March, al patrulea film al lui George Clooney care deschis ostilităţile miercuri seară, Carnage, primul film al lui Polansky post „the Suisse situation” şi, foarte probabil, deşi Andrei nici nu vrea să ia în calcul această posibilitate (filmul se dă exact azi, când ajungem la Veneţia şi singura posibilitate de a-l vedea e cu bilet, la 45 euro bucata), A Dangerous Method, primul film făcut de David Cronenberg de la Easter Promises (2007) încoace şi care pleacă la drum cu neplăcuta reputaţie de a fi fost refuzat de Cannes (poate că da, poate că nu, astfel de zvonuri / teorii nu-s niciodată 100% verificabile). Din fericire, toate cele trei filme au parte de distribuţii ultra impresionant / eclectice – Clooney, Ryan Gosling (2011 e anul lui, graţie filmului aici în discuţie şi mai ales splendidului noir 80ist Drive, al lui Nicolas Winding Refn, ratat la Cannes şi recuperat la Locarno, un soi de best-of William Friedkin, Michael Mann şi Walter Hill), Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti, Marisa Tomei şi Evan Rachel Wood pentru The Ides of March; Jodie Foster, Christoph Waltz, Kate Winslet şi John C. Reilly pentru piesa de teatru în patru personaje filmată de Polanski (aflat la a doua experienţă de acest fel, după Death and the Maiden, făcut în 1994); şi Keira Knightley, Viggo Mortensen, Michael Fassbender şi Vincent Cassel la Cronenberg. Prin urmare, indiferent de ce vor face aceste filme în festival, ele se vor regăsi cu siguranţă pe lista scurtă de la Oscar (Veneţia, via Toronto IFF, care se desfăşoară în paralel şi difuzează cam tot ce se dă în insulă and then some, este singurul festival european care are o oarecare relevanţă pentru sezonul de premii ale Academiei Americane) şi, în consecinţă, fie vor fi lansate în cinematografele din Româniaîn timp util pentru a fi recuperate, fie vor circula „pe sub mână”, graţie unor votanţi cu suflet bun şi instinct de pirat. Dar să nu anticipăm…’

-De la Venetia relateaza zilnic exclusiv pentru Web site-ul lui ‘Dilema Veche’ si Lucia Popescu. In a patra zi a festivalului norocoasa cronicara de film a vazut ‘Carnage’ al lui Roman Polanski cu Jodie Foster si Kate Winslet: ‘Din punctul meu de vedere, mulţumeşte toate aşteptările şi ceva peste. Singura lui problemă e că se termină cam brusc. Pentru că odată intrat în apartamentul lui Michael (John C. Reily) şi al lui Penelope (Jodie Foster) ai vrea să rămîi ceva mai mult. Sînt filme despre disfuncţionalitate care te umplu de, cum s-ar spune, disfuncţionalitate, dar filmul lui Polanski e atît de exuberant încît te umple de extaz. Cinema-ul în aer liber de la Campo San Polo a fost plin, şi publicul, care n-a aterizat acolo din întîmplare, ci a fost alcătuit, probabil exclusiv, din iubitori de Polanski, a fost din cel mai select. Dar Carnage e atît de concentrat încît cu fiecare repriză de rîsete din public, înjumătăţindu-ţi-se concentrarea, te apuca gelozia, frustrarea că sigur ai pierdut o fracţiune de secundă de cadru.’

-Andre Gorzo de la ‘Dilema Veche’ a vazut ‘Enter the Void’ (Franţa-Canada, 2009), regizat de Gaspar Noé: ‘”The ultimate trip” – anunţa în 1968 un afiş la 2001: O odisee spaţială, speculînd noua tendinţă (a unei nişe de public care la vremea aceea părea să ia proporţii de masă) de a experimenta un film ca pe un halucinogen. E evident că Enter the Void al lui Gaspar Noé a fost făcut cu ambiţia de a constitui the real ultimate – nec plus ultra – în materie de cine-tripping: eroii sînt doi tineri, frate şi soră, pierduţi într-un Tokyo reprezentat, expresionist, ca un fel de perpetuă „noapte a sufletului” de clubber, toată numai stroboscoape şi neoane, iar Cartea tibetană a morţilor – una dintre cărţile de căpătîi ale contraculturii lisergice şaizeciste – inspiră nu numai avînturile de elocvenţă drogoman-filozofardă ale personajelor, ci însăşi structura narativă a filmului, care prezintă călătoria unui spirit despărţit de trupul său…. Lansat în 2009 la Cannes, unde a fost primit cu inevitabilă batjocură, Enter the Void a devenit instantaneu obiectul unui la fel de inevitabil cult, oferindu-i unei anumite nişe de public (mai rafinate în life-style decît în cinefilie) aceeaşi mixtură groasă de aspiraţii avangardiste şi tropi tradiţionali pe care publicul de Multiplex a primit-o de la Avatar. ‘

-‘FilmSinopsis a descoperit o colectie de western-uri clasice si printre ele ‘High Noon’ realizat in 1952, regia Fred Zinnemman, cu Gary Cooper si Grace Kelly: ‘Mă aşteptam la împuşcături pe toate fronturile, la clasicele confruntări din baruri în care eroul sau anti-eroul intră încet păşind apăsat în timp ce pe fundal se aude o muzică definitorie pentru genul western. Din fericire lucrurile nu au stat aşa pentru că High Noon e mai mult o drama individuală decât un western clasic.’

(Dan)