-The Hunger Games este filmul cu cele mai mari incasari din ultimul timp, a fost discutat si rediscutat, urmarit si asteptat. Despre el a scris multa lume dupa lansarea din urma cu 2 weekend-uri, printre ei a fost si Marian de la FilmSinopsis.ro, care nu a fost entuziasmat, ci doar placut impresionat 😀 : „The Hunger Games are o doză bună de entertainment, cadre bine gândite şi cadre agitate în care greu reușești să distingi ceva. Cu toate acestea vizionarea e o adevărată plăcere, o experienţă plăcută indiferent de gusturi. Finalul pare un pic sec, dar povestea s-ar putea să continue mai ales că încă două cărţi aşteaptă să fie ecranizate. În concluzie The Hunger Games e un film plăcut, antrenant, pe alocuri emoționant, un film ce nu trebuie ratat.”
-Despre castigatorul premiului Oscar in acest an, filmul The Artist, inca se vorbeste in blogosfera. In acest sens, o interesanta paralela cu alte filme de succes, care se pare ca l-au inspirat pe Michel Hazanavicius, gasim pe IstoriaFilmului.ro, un articol de Mihai Fulger: „Luat la bani mărunţi, e greu de identificat originalitatea acestui aparent bric-à-brac numit Artistul, însă, dacă ne distanţăm puţin şi privim lucrurile în ansamblu, realizăm că marea reuşită a lui Hazanavicius este că a integrat toate aceste elemente disparate într-un tot unitar, care îi poate fermeca atât pe spectatorii profani, cât şi pe cinefilii inveteraţi. Chiar dacă Artistul nu este un film perfect, deoarece autorul privilegiază stilul în detrimentul substanţei (deşi s-ar putea spune că, la fel ca în cazul unui alt strălucit „pastişor eclectic”, Quentin Tarantino, stilul se metamorfozează în substanţă), însă, în opinia mea, meritele acestei frumoase scrisori de dragoste pentru arta 007, totodată o binevenită gură de aer proaspăt, sunt incontestabile.”
–Pe blogul „Un film pe zi”, gasim o recezie a unui film din 1918, The Bell Boy si cateva cuvinte despre un star acum necunoscut, Roscoe Arbuckle: „Roscoe “Fatty” Arbuckle a fost unul dintre cele mai celebre staruri ale anilor 1910 la Hollywood. Primul actor care a semnat un contract cu un studio pe incredibila sumă de un milion de dolari, Fatty era un comedian complet. În ciuda obezității sale, Fatty era un bun dansator și acrobat. Când Chaplin a venit în America, Fatty i-a fost mentor când a intrat în lumea filmului. Aspectul celebrului Vagabond poartă marca Arbuckle, ghetele, pantalonii umflați și pălăria de dimensiuni reduse. Tot Fatty este cel care i-a oferit primul rol în film lui Buster Keaton, cu care a și făcut unul din cele mai populare cupluri de comici din filmul mut. Fatty era și un foarte talentat cântăreț, Enrico Caruso, considerat unul dintre cei mai buni tenori din istorie, a încercat să-l convingă să se lase de comedie și să devină cântăreț.”
–Pe Marele Ecran, un film despre care auzisem lucruri frumoase si cu un subiect apropiat mie (si lui Richie), Post-apocalipsa. Este vorba despre The Divine (2012), despre care Richie scrie: „The Divide e un crossover intre genul post-apocaliptic de supravietuire si genul de tragedie intre 4 pereti cu un numar de personaje gata sa se sfasie intre ele. Filmul porneste de la un moment zero in care un atac nuclear loveste New York-ul si cativa locatari ai unui bloc se adapostesc in subsolul amenajat ca buncar atomic de administratorul cladirii, Mickey (Michael Biehn). Supravietuitorii alcatuiesc un grup eterogen, reprezentand cateva tipologii umane si pregatind scena pentru teatrul depravarii. Afara de Mickey, urcat in rang de sef peste cei pe care-i slujea cu cateva ore inainte, s-au mai adapostit in beci o mama (Rosanna Arquette) cu fetita ei, un paznic, un cuplu de tineri, plus 3 smecherasi: Josh (Milo Ventimiglia), Bobby (Robert Eklund) si Adrien.”
-„Delicii vizuale” este subintitulat articolul de pe (tot) Marele Ecran despre „Once upon a time in Anatolia”. Si rating de „colectabil”, deci un film de vazut neaparat: „Pentru amatorii de delicii vizuale, Once upon a Time in Anatolia va fi o mică bijuterie. Filmată şi jucată impecabil. Categoric colectabilă. Dar pentru cei care preţuiesc mai degrabă o poveste bine spusă, cu ritm alert şi cârlige de atragere a atenţiei presărate peste tot, filmul nu prea se ridică peste categoria brainwash. „
–Suntem de acord cu prietenul nostru din blogosfera, Piratul cinefil, ca Paul Giamatti este un actor deosebit de talentat. Saptamana trecuta, el a prezentat American Splendor: „In American Splendor se indentifica la modul ideal cu personajul sau, un „desenator” de comics-book plin de probleme personale, intr-un continuu conflict cu sinele. Filmul se indentifica printr-o biografie facuta la sange despre viata „tumultoasa” a omului cu ideea de-a face niste benzi desenate inspirate din viata reala, cu situatii din viata de zi cu zi expuse intr-un umor ciudat, specific personajului principal.”
-Din nou o prezentare de exceptie pe Istoriafilmului.ro, un site pe care il recomand a fi citit zilnic. De data aceasta se prezinta un film nemuritor, Grand Hotel (1932), cu lucruri interesante, lucruri inedite, informatii despre o pelicula de succes a acelor timpuri: „Observatorul atent poate să-şi dea seama că cele două „leading lady”, Garbo şi Crawford nu apar împreună în nici o scenă a peliculei de 112 minute. Se zice că a fost nevoie de această regulă respectată cu stricteţe pentru a evita eventualele comparaţii între cele două doamne, care de altfel rivalizau şi în spatele culiselor, să nici nu se pună problema că una dintre ele este superioară celeilalte.”
(Jovi)
-Oana Hristea scrie la liternet.ro despre scurtmetrajele europene nominalizate la diverse premii de către Academia Europeană de Film prezentate la Next 2012. Iata impresiile pe care i le-a lasat filmul romanesc Derby ‘Film românesc cu un scenariu pe care se pot dezvolta straturi coerente, însă care are câteva minusuri la capitolul joc actoricesc. Cu toate aceste minusuri, Derby e un film plăcut ce spune povestea tulburării unui tată la gândul că unica lui fiică de 15 ani s-ar putea afla în perioada iniţiatică a experienţelor sexuale cu prietenul ei. Astfel că acest tată grijuliu se decide să îl iniţieze la rându-i pe prietenul fetei sale în tainele masculinităţii, dându-i lecţii bine de ştiut în cadrul unei cine la ei acasă, pentru a fi sigur că fata sa va fi tratată cum trebuie. Surpriza vine în momentul în care bărbatul descoperă că prietenul timid al fiicei sale îşi foloseşte din plin dreptul la replică, de unde câteva scene pline de umor şi înţesate de semnificaţii, pe fundalul unei discuţii despre fotbal.’
-Sub titlul ‘Premiile Gopo eclipseaza festivalul UCIN’ Mihai Fulger relateaza in Observator Cultural despre premiile Gopo si gala desfasurata saptamana trecuta: ‘Spre deosebire de premiile UCIN, care, chiar şi fără Mihnea Gheorghiu, par să fi rămas o afacere de familie, premiile Gopo nu au putut trece cu vederea un fapt de ordinul evidenţei:Aurora este un film remarcabil, care nu poate fi şters din anul cinematografic 2011. Mai întîi, apelînd la regulamentul conceput de APFR, membrii juriului de preselecţie au decis să nominalizeze filmul la zece categorii, în pofida opoziţiei autorului său; a fost o decizie controversată, dar, în opinia mea, corectă. Iar profesioniştii votanţi şi-au exercitat dreptul la o judecată de valoare, aşa că Aurora a primit recunoaşterea cuvenită şi în ţara sa de origine.’
-La Movie Zone au vazut ‘Mirror Mirror‘ si au scris despre el: ‘Filmul ca idee, e o reinterpretare a binescunoscutului basm Alba ca Zapada dar intr-un stil grandios din punct de vedere al imaginii de care dispune, prin intermediul ramasitelor din studiorile de filmare a „renumitului” film Immortals….Repovestirea povestii si-a cam pierdut din originalitate odata ce a adunat toti pitici de prin „teenage movie-urile” vremii, si pe deasupra a incercat sa-i faca sa para amuzanti, pe cand ei practica altfel de comic.’
-In FilmMenu Irina Trocan publica un interesant si extensiv articol-ancheta despre ‘Cinefilia offline: Distribuția de film independent în România’ bazat pe discutii cu un numar de distributori de filme: ‘Nu știu dacă, deocamdată, o lege anti-piraterie ar ajuta filmele independente să se vândă mai bine; mi-e teamă că spectatorii încă nu știu ce pierd. E improbabil ca publicul pentru filme neconvenționale să se extindă dacă nu are un nucleu solid – dacă nu există, între oamenii interesați, unii care sunt foarte interesați de filme dificile, care sunt capabili să le recunoască pe cele mai bune dintre ele, să le discute în termeni inteligibili și, în cazul cel mai fericit, să îi convingă și pe ceilalți de importanța lor. Un asemenea nucleu de cinefili nu se mai poate hrăni cu cele câteva filme importate anual de distribuitori, într-o perioadă în care filmele care circulă prin festivaluri sunt atât de multe și variate. Chiar dacă oferta ar crește, e improbabil să crească repede și mult, iar, deocamdată, un cinefil ar putea vedea aproape orice film care îl interesează. Nu știu dacă ce se câștigă printr-o eventuală lege anti-piratare e mai important decât ce se pierde; pe de o parte, un public mai larg ar sprijini financiar filmele independente; pe de altă parte, asta nu duce neapărat la o industrie cinematografică mai solidă sau la o cultură cinefilă mai bogată – se fac prea multe filme independente ca să fie irelevant care dintre ele merită distribuite, și numărul celor care pot judeca ce e valoros și ce e neglijabil s-ar reduce și mai mult.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
