-O descoperire neasteptata in ‘Ciornele de cinefil – 2014‘ ale lui Marian Radulescu la liternet.ro: ‘La începutul anului 2014, în Cinema, cinema, cinema – volumul omagial dedicat omului de cinema Dan Piţa şi scris de Titus Vâjeu – descopăr fotocopia unei epistole inedite a Monahului Nicolae Steinhardt. (Ştiam de ea încă de pe la mijlocul anilor ’90, când l-am întâlnit întâia oară pe Dan Piţa; mi-a vorbit de ea în 1994, însă atunci numele lui Nicolae Steinhardt nu-mi spunea nimic.) Rândurile sale surprind cu o nepereche acurateţe forma creatoare excelentă în care se afla Piţa atunci când a filmat Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanţuri şi Pas în doi (patru din filmele sale cele mai bune): „Mult stimate domnule Dan Piţa, Domnul Hristos – Împăratul, Basileul – să vă binecuvinteze, ocrotească şi răsplătească pentru că I-aţi scris – cu atâta curaj, sinceritate, râvnă şi talent – Evanghelia în imagini, sunet şi culori. Îndrăznim a crede că filmul Concurs este mai semnificativ şi mai tulburător chiar decât foarte frumoasa Viaţă a lui Iisus Hristos (Jesus of Nazareth) de Zeffirelli. Fie slava şi bunăvoirea Domnului şi Dumnezeului nostru asupra credinciosului Său rob şi minunatului Său zugrav Dan Piţa. Cu adânc şi admirativ respect, ai D-voastră recunoscători, uluiţi şi smeriţi, Nicolae, monahul (Mănăstirea Rohia) şi Mihail Milea (student anul II Institutul Teologic).” Din păcate, aprecierea lui Steinhardt se pierde în paginile cărţii, excesiv de generoase în laude, laude, laude şi prea puţin interesate să-l caute pe Dan Piţa „precum este”. M-am bucurat mult de aceste cuvinte, aşa cum m-am bucurat şi de film, de fiecare data când l-am văzut (prima oară în 1985, la Televiziunea Iugoslavă). M-a uluit puritatea şi firescul Puştiului jucat de Bleonţ şi, recunosc, nu am desluşit în Concurs niciunul din „semnele Împărăţiei lui Hristos”, aşa cum o face Steinhardt în epistola sa şi în cronica filmului („Fiul echipei”) apărută în volumul Critică la persoana întâi (ediţia întâi, 1983).’
-Dan Alexe comenteaza pe blogul sau filmul ‘Exodus’ – cea mai recenta superproductie pe teme biblice marca Hollywood – si receptarea filmului in lumea musulmana: ‘Filmul a fost interzis în Egipt, deși teoretic nu are nimic care să contrazică narațiunea Coranului, unde Moise (Musa) este unul din marii profeți. Iată de ce: dilema islamului vizavi de figura lui Moise este mult mai mare decât cea a creștinismului fundamentalist. Și islamul, și creștinismul, au trebuit să se poziționeze vizavi de iudeitatea unui mare număr al figurilor lor profetice. Pentru creștini, dilema a fost rezolvată narativ, prin împărțirea între Vechiul și Noul Testament (care nu e altceva decât Torah evreiască, Pentateuhul lui Moise cu mici adaosuri): în Vechiul Testament, Dumnezeu e de partea evreilor. O vedem în film, care e acceptabil atât pentru creștini, cât și pentru evreii pe care îi scoate din Egipt. In Noul Testament, Dumnezeu le întoarce spatele evreilor, pentru că îl dau pe Hristos întru moarte. Dilemă rezolvată. Evreii au fost buni în prima parte, au devenit răi in a doua.Musulmanii însă trebuie să concilieze faptul că majoritatea figurilor profetice din Coran de dinainte de Mahomed sunt fie evrei, ca Moise (Musa) sau Abraham (Ibrahim), fie creștini: Isus (Isa). Islamul a căutat să rezolve asta spunând că aceia, Moise și Isus, sunt de fapt musulmani avant la lettre, că ei au profețit doar pentru a-l anunța pe Mahomed (exact la fel cum pentru creștini Moshe evreul îl anunța pe Isus).’
-Si Ion Indolean de la FilmSense a scris despre filmul lui Ridley Scott din perspectiva politica contemporana: ‘Tentativa de a acuza o Putere, fie ea sfântă sau laică, devine neverosimilă, pentru că îşi pierde cadenţa şi, concomitent, echilibrul. Filmul discută realităţi social-politice contemporane prin lupa unei alte societăţi, una antică, cu valori profund diferite, cu o ierarhie care astăzi pare extrem de retrogradă, cu o religie care actualmente nu mai e atât de sacră – şi la fel e prezentată şi aici, cu toate că în acel Egipt liderul conducea tocmai prin (o presupusă) voinţă divină. Aşa cum este prezentată, situația aduce aminte, aşadar, de mitologia prezentului, a liderului care nu mai reprezintă imaginea celui fără de cusur şi care şi-a pierdut intangibilitatea. Însă tot tabloul ajunge să fie prezentat în mod discutabil – şi, odată cu el, bagajul ideologic din spatele firului narativ. Acesta are un fundament solid în imaginea realităţii pe care o trăim, dar e şubrezit de scăparea din mână, pe la jumătate, a demersului creator.’
-Iata si parerea Anei Ayana despre ‘Ida’ lui Pavel Pawlikowski: ‘Ida este produsul unui regizor sătul de filmele cu clișee. Un decor minimalist va dezvălui de fapt un film filosofic – fotografic și un fundal muzical potrivit ca o mănușă.’
-Despre musical-ul lui Rob Marshall ‘In inima padurii’ scrie la CineAmator Angela: ‘Genul musical este nedrept neglijat, dar din cand in cand se mai ivesc productii care reamintesc de existenta lui si exploateaza cat pot de bine si fericit jonglarea cu scenografiile, cu textul si muzica. Un 2014 mai sarac in astfel de productii, cand se remarca doar “Bang Bang Baby” si mai putin norocoasele “Jersey Boys” si horror-ul “Stage Fight”. La mai bine de un deceniu de cand iesea castigator cu burlescul “Chicago”, Rob Marshall modifica subgenul crima si inlocuieste decorurile unui salon cu salbaticia unei paduri. Prinde putin si din eleganta din “Nine” (2009) si este la fel de atent cu personajele: fie le pedepseste, fie le rasplateste, fie le ignora intentionat.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Annie” (2014)
