-Am început și eu Love 3D de vreo 3 ori și l-am abandonat. Sper ca vreodată să îl văd integral. Nu știu de ce zice lumea că nu e porn movie, mai ales criticii, este evident că este și porn, alături de alte genuri. Iată ce spune pe CeFilmeVăd Marius Oliviu: „Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși chiar locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) contrazice această încadrare de gen. Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (melancolia iubirilor pierdute) cât și o destinație (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri).”
-Ca de obicei, articole extraordinare pe IstoriaFilmului.ro. De data aceasta, un articol semnat de Gyorgy Ritter despre ”Filmografia gustului. Notițe despre legătura dintre arta culinară și cea cinematografică”: ”Cea mai cunoscută formă de prezentare a satiricului este aruncarea cu tort, idee răspândită de filmul mut. Am putea enumera suficiente exemple, dar totuși aș vrea să scot în evidență faptul că slapstick-ul a privat mâncarea de sanctitatea sa de dătătoare de viață și a transformat-o în obiect. Chaplin a mers mai departe cu ideea aceasta. Scena cu mâncatul pantofului din Goana după aur (The Gold Rush, 1925) este un exemplu clasic, dar prin caracterul mecanic al aparatului de mâncat din Timpuri noi (Modern Times, 1936) cel care mănâncă ajunge într-o unitate grotescă cu cel mâncat. Mașinăria preia puterea, mâncarea și omul există în același plan, sunt în tensiune. Aici trebuie menționat faptul că mâncărurile epocii filmului mut sunt de fapt într-o dualitate realistă cu decorurile sterile, stilizate ale filmului: pentru privitorul de azi poate numai din această cauză trăiesc aceste imagini mișcătoare stilizate. Un descendent întârziat al acestei tematici este masca de fațăascunsă a lui Mrs. Doubtfire (r. Chris Columbus, 1993), în care „poanta” este unitatea mâncării cu omul. Screwball comedy folosește de mai multe ori mâncarea într-un fel răstălmăcit, creând când senzație de dezgust, când sentiment de absurd: paiațele sunt lovite peste față la fel cum este și Petruchio al lui Shakespeare (Îmblânzirea scorpiei). Aruncatul cu mâncare în personajul principal ilustrează cel mai bine lumea grotesc răsturnată. Această răsturnare se potrivește nu doar omului ci și mâncării, când însuși felul de mâncare devine dezgustătoare.”
(Jovi)
-Cine altcineva putea sa vada prima si sa scrie despre noul ‘Independence Day’ zis si ‘Resurgence’ decat Angela de la CineAmator?: ‘Nu dezamageste, nu depaseste granitele impuse de primul volum si nici nu incearca sa fie mai mult decat ce trebuie – ”Independence Day: Resurgence’ e de vazut fara sa ridici revendicari absurde de la un SF marca Emmerich. Ba chiar s-ar putea sa vrei sa vezi cat mai repede si un al treilea capitol. Este serios cand si daca vrea.’
Daniel Urda a vazut ‘Central Intelligence’: ‘Ma bucur sa vad ca cei de la Hollywood inca mai sunt capabili sa faca si comedii decente. Incepusem sa cred ca nu mai stiu sa faca asta. Nu cred ca trebuie sa va mai dau exemple. Este suficient sa vedeti o comedie lansata in ultimii ani ca sa intelegeti. ‘
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Împărăteasa roșie. Viața și aventurile Anei Pauker” (2016)
