-Dragoș Marin scrie pe FilmReporter.ro despre câteva dintre filmele văzute la Les Films de Cannes à Bucarest. Printre ele, Elle, de Paul Verhoeven: ”Paul Verhoeven se apropie de 80 de ani, dar n-ai zice asta dacă vezi Elle, primul său film vorbit în franceză, cu Isabelle Huppert in zi de grație. De-a lungul carierei sale, omul care a fost catalogat drept instigator, misogin, lipsit de scrupule și de gust, scandalos și kitsch, nu a încetat să-și provoace publicul. Iar Elle, încă un poveste în care sexul și jocurile de putere merg mână în mână, nu face excepție, o combinație între un film de Haneke (dacă acesta din urmă ar ști să se mai și distreze) și unul de-al lui De Palma (ale cărui euro-thrillere recente ar avea câte ceva de învățat de la Verhoeven).”
–Tot despre un film de la Les Films de Cannes à Bucarest, ne povestește Ionuț Mareș pe ZiarulMetropolis.ro. E vorba despre „Fuocoammare”, documentarul lui Gianfranco Rosi: ”Gianfranco Rosi urmărește cu răbdare și profundă înțelegere întregul proces de salvare a imigranților de către navele Marinei italiene: de la primele semnale audio pe care le transmit, de foarte multe ori noaptea, cei care conduc ambarcațiunile venite dinspre Africa, la recuperarea efectivă a pasagerilor, verificarea medicală și înregistrarea lor în centre speciale. Iar membrii echipelor de intervenție – din rândul cărora care se remarcă doctorul de pe insulă, cel care examinează starea de sănătate a imigranților sau confirmă decesul lor, încărcându-se astfel cu suferința a mii de victime – sunt arătați nu ca salvatori eroici, ci ca oameni care știu că meseria și datoria lor sunt să îi ajute pe imigranți.”
-Două lozuri se anunță filmul românesc al anului, cel puțin din punct de vedere al aprecierii spectatorilor obișnuiți. Despre el, găsim un guest post pe Movie Zone, aparținând ”Colțului cultural”: ”Am rămas plăcut impresionat de scenariul filmului și am râs pe săturate, aproape continuu, la vizionare. Mai ales la faza cu culoarea Daciei. Cei ce veți avea curiozitatea să urmăriți filmul, veți afla. N-aș ajuta cu nimic să descriu situația și, oricum, e genul de adaptare perfectă pentru vizual, nu neapărat pentru scris. Da, dragilor, cei trei mini-eroi norocoși ai zilelor noastre au pornit în căutarea lozului câștigător, care se pierduse, și-au ajuns la București, într-o Dacie 1300 cu acte-n neregulă. Automobilul copilăriei mele (pe care-l mai are tata, mașină de colecție, ce mai!) ce m-a dus și pe mine în multe locuri faine din primii ani ai vieții mele, alături de părinți. Un alt plus pentru mine, dar și pentru producție. Contextul în care a fost plasat autoturismul mi s-a părut foarte bine gândit. Despre el și despre film, aflați de la cei care dezvăluie mai multe despre conținut, eu vă las cu curiozitatea, iar eu rămân cu plăcerea de a asista la un film românesc, de comedie, savuros, la cinema, într-o sală arhiplină. Cum se spune: am tras lozul câștigător.”
-Despre Toni Erdmann, care a făcut senzație pe Facebook în ultimele săptămânii (prietenii mei știu de ce!), scrie Adela Marcov pe Scena9.ro sub titlul de ”Scene din viața de corporat(r)ist”: ”Primit cu entuziasm la Cannes (unde și-a adjudecat premiul FIPRESCI și a ratat la mustață un Palme d’Or), propus la Oscar 2017 din partea Germaniei, Toni Erdmann abordează toate subiectele astea dificile cu tandrețe și căldură, evitând delicat melodrama. Mergeți să-l vedeți începând cu 21 octombrie și în cinematografele de la noi. N-o să aflaţi care e sensul vieţii, n-o să găsiţi reţeta fericirii ori a armoniei cu sinele, dar cu siguranţă o să va gândiţi la toate astea printre hohote de râs şi o să plecaţi din sală rumegând o întrebare de care, în general, ne ferim din răsputeri: în fond, noi când mai trăim?”
(Jovi)
-Adriana Gionea scrie la PostModern despre ‘The Handmaiden’, filmul regizorului coreean Park Chan-wook: ‘The Handmaiden este un film de o senzualitate incandescentă, francă şi explicită, gata să testeze limitele dintre artă şi pornografie, într-un decor fantasmagoric extravagant, care îmbină arta japoneză şi abundenţa decorativă din epoca victoriană. Totuşi, perspectiva unui cineast precum Park Chan-wook evită vulgaritatea printr-un amestec ingenios între umor, estetica niponă, comportamente insolite, ludic şi fragilitatea care se zbate între dorinţele devastatoare şi reîntoarcerea la puritate, între inocenţă şi decadenţa cu prelungiri ce duc spre abisurile psihicului, expuse în metafore lubrice inspirate din literatura asiatică, dar şi din cea europeană. Unii ar spune că s-au întâlnit migala japoneză în explorarea universului feminin, stampele explicite din era de glorie a curtezanelor din Yoshiwara, scenele deocheate specifice romanelor erotice din China epocii Ming şi fanteziile sumbre ale Marchizului de Sade nimerit în cabinetul de curiozităţi al unui aristocrat japonez.’
-Richard M. Ilie scrie la Marele Ecran despre cel mai recent film din serial ‘Jack Reacher’: ‘Am intrat la avampremiera IMAX Jack Reacher: Never Go Back cu foarte putin interes si zero asteptari si am iesit convins ca ceea ce am vazut n-a fost prea rau. Daca m-ai fi intrebat imediat dupa cum a fost experienta vizionarii ultimului film cu Tom Cruise probabil as fi scapat un “ok, dar nu l-as revedea”, insemnand un film de actiune decent cu unul din ultimele staruri ale cinema-ului american incercand sa arate ca, la apusul carierei si intre doua misiuni imposibile, isi mai poate incorda muschii de actor/vedeta si ridica de la sol o noua franciza. Un somn bun a fost de ajuns sa-mi amintesc cat de mult m-a satisfacut primul Jack Reacher si ca, in realitate, aprecierea initiala i se potrivea mai bine filmului din 2012. Continuarea nu e decat o mediocra ecranizare a uneia din cartile lui Lee Child (apropo, sunt 21 de volume) si un exemplu nefericit de cinema pop(corn) de calitate indoielnica.’
-CinEmil considera ca ‘Swiss Army Man’ este ‘un film bolnav’: ‘Imaginati-va ca scenaristii si regizorii acestui film (aceleasi persoane) au spus, probabil, cand erau mici o gogomanie asemanatoare (gen Mama, mama, pot sa ma joc cu un cadavru?), iar apoi, cand s-au facut mari, au pus gogomania respectiva intr-un film. Au acoperit filmul cu metafore, l-au facut sa fie arta, si-au folosit din plin imaginatia, insa ideea de baza, de la care au plecat, este una macabra. Desi, daca stau sa ma gandesc, si cuvantul macabru mi se pare bland…’
-Dan de la DMovieblog este de parare ca nu avem motive sa ne pierdem timpul cu ‘Nerve’: ‘Poveste trasa de par in ultimul hal, mambo-jambo tehnologic de aruncat la gunoi si mesaje aruncate inspre spectator aiurea de des si de direct. Gen „tehnologia poate deveni dusmanul tau”, buhuhu! si „nu esti un anonim cand esti online”. Regie tip frectie, personaje secundare cliseu si actorie fara nimic de mentionat. Am ratat ceva? Mda, 90 de minute din viata.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”The New World” (2005)
