-O serie de articole foarte interesante pe Societatesicultura.ro despre ”Primul Razboi Mondial in cinematograf(i)e”. Semneaza Maria Banu si iata cateva randuri din partea a doua a acestei serii: ”Producătorii hollywoodieni nu au înțeles potențialul filmelor propagandistice și al celor antirăzboi până la succesul înregistrat de The Birth of a Nation (1915) al regizorului hollywoodian D.W. Griffith, care surprinde consecințele Războiului Civil American din anii 1861-1865. În contextul 1914-1918, D.W. Griffith a încercat să transmită un mesaj paficist prin filmul Intolerance (1916), în care înfățișează atrocitățile războiului, mesaj susținut de unul dintre cele mai mari hituri ale anului 1915 – I Didn’t Raise My Boy to Be a Soldier, în interpretarea lui Morton Harvey. În această perioadă, președintele Wilson a fost ales pentru un nou mandat în urma promisiunii făcute americanilor de a menține SUA în izolare față de conflictul de proporții uriașe care avea loc în Europa. Totuși, acest spirit pacifist s-a modificat radical odată cu intrarea SUA în război, în aprilie 1917, eveniment ce s-a reflectat imediat în viziunea regizorală. Filmele propagandistice au servit drept instrumente de recrutare și de cultivare a sentimentelor ostile față de inamic, fiind sugerată ideea că implicarea eroică va aduce cu sine victoria și va face lumea un loc mai sigur pentru democrație.”
-Ionut Mares scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre doua filme romanesc intr-un an mai degraba dezamagitor pentru cinematografia de la noi: ”Este un an cu puține filme românești (majoritar proaste) și cu unul singur aparținând regizorilor deja vechiului Nou Cinema – documentarul-experiment „Al doilea joc” al lui Corneliu Porumboiu (plus noul Nae Caranfil, „Closer to the Moon”). Prin urmare, atenția este captată de tot mai dezinhibate încercări de filme de public, așa cum este și „America, venim!”, debutul în cinema al regizorului de seriale de televiziune Răzvan Săvescu („La bloc”), sau desprinderi de realism, așa cum se prezintă „Cripta”, al doilea film al lui Corneliu Gheorghiță, regizor lansat în lungmetraj cu atipicul „Europolis” (2010). Realizate în registre tematice, narative și vizuale diferite, cele două filme sunt departe de a schimba percepția asupra cinemaului, dar nici nu insultă inteligența spectatorului.”
-Ne intelegem, de regula, bine si foarte bine cu reprezentantii distribuitorilor de film (chiar daca criticam de multe ori filmele pe care ei le aduc in tara). Unul dintre acestea este Patricia Mihail, PR manager la agentia RAN Events, reprezentant FORUM FILM. Emil Calinescu ii ia un interviu interesant pe blogul sau, iar ea raspunde sincer si diplomat la toate intrebarile. Iata unul dintre raspunsurile mele preferate: ”Presa cinefila adevarata (la fel ca si presa, in general) nu e foarte multa, din pacate. (A se vedea, de exemplu, faptul ca la noi nu exista o revista de film in toata regula, asemeni Empire sau Total Film in UK.) E valabil si pentru bloggeri. Multa lume scrie, insa putina lume scrie bine, atent argumentat, rotund, inchegat, frumos, corect gramatical. Cat priveste interactiunea directa eu oamenii din spatele condeiului (tastaturilor), mi se pare ca este o gasca cinefila frumoasa si vesela, cu care ma bucur mereu cand ma intalnesc.”
–Horatiu Damian porneste o noua serie de articole pe IstoriaFilmului.ro, de data aceasta despre Jean Georgescu: ”Fondator – inaugurează parcursul școlii românești de film. Salvator – reabilitează onoarea cinematografiei autohtone. Prima dată, în fața colegilor pionieri fără har: Jean Mihail, Eftimie Vasilescu, Ghiță Popescu, Horia Igiroșanu et co. A doua oară în deșertul aculturalității profesionale instaurată de camarila stalinistă prăsită de Dinu Negreanu. Profesionist – își investește producțiile cu plus valoarea unui fanatism al meseriei pe care contemporanii îl taxează ca extravaganță. Luați prin surprindere de buna condiție profesională a producțiilor sale, îl ignorăm pe poetul Jean Georgescu, proteicul creator de lumi filmice. Jean Georgescu e bucureștean de elită, din stirpea unor Liviu Ciulei, Ion Popescu Gopo, Adrian Enescu, Petru Popescu sau Alexandru Tocilescu. Interogația nostalgică caută să deceleze aspectul prezent al țării, în ipoteza în care oameni de valoarea acestora i-ar fi dirijat evoluția…”
(Jovi)
-Este o mare indrazneala sa faci un film despre Brancusi. Adrian Popovici a indraznit cu ‘Brancusi din eternitate’ si Adriana Gionea scrie despre film la PostModern: ‘Brâncuşi din eternitate nu este un film biografic, deşi au fost luate frânturi din viaţa sculptorului, povestite de alţii, el fiind mai discret, chiar şi în privinţa amorurilor cu femei celebre, printre care Peggy Guggenheim. Suprapunând vieţile a trei personaje din epoci diferite, regizorul urmăreşte să construiască o satiră despre demonii din umbra unui artist genial şi vizionar: autodistrugerea, mistuirea interioară, dar mai ales a celor ce vor o parte din văpaia pasiunii lui, neştiind ce-i aşteaptă, prieteniile sfârşite dramatic şi, mai ales, impostorii lacomi.’
-Despre ‘America, Venim!’ al lui Razvan Savescu a scris Ion Indolean de la eliberart: ‘America, venim! e încă o încercare înscrisă pe linia filmelor româneşti de gen. Astfel de proiecte ar trebui să ducă în final spre rafinarea unor regizori care astfel să realizeze dramedii decente (subgen preferat de cei care au îmbrăţişat acest drum autohton). Ce pot spune despre pelicula în cauză, e că are câteva momente realmente amuzante, însă nesusţinute îndeajuns de restul acţiunilor, de punerea cap la cap a acestora (care se face printr-un montaj alert, de tip colaj, și o coloană sonoră ludică) sau de aspectul cinematografic comercial pe care îl caută.’
-Angela de la CineAmator a reusit sa ma convinga ca nu mi-as pierde vremea vizionand ‘Life of Crime’ al lui Daniel Schechter: ‘“Life Of Crime” nu vine cu nimic nou, dar totusi are un aer de prospetime. Te implica in viata personajelor si poate fi interpretat ca un produs de rezerva la comediile clasice. Repet ca are o scenografe si o ambianta aparte, asa cum descopeream in “The Runaways”, “American Gangster” sau poate chiar si “Lovelace”. Damele au mai mult spatiu de intindere pentru a defila cu tinutele colorate. Dar ce mi-a placut mai mult decat decorurile si muzica, a fost atitudinea pe care personajele o adopta. Molcom si concentrat sa faca bascalie de hazardul situatiilor, filmul alearga mai mult dupa situatiile ironice si mai putin dupa cele alerte, lasand astfel puncte moarte intre subplouri. Identitatea pe care o creeaza pelicula rezulta, asa cum spuneam, din poveste si jucatori.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme în această săptămână:
–”Cripta” (2014)
–”Life of Crime” (2013)
