-Piratul cinefil continuă recenzia filmelor cu adevărat bune. De data aceasta, este vorba de Cinema Paradiso (1988): ”Cinema Paradiso e acel film care imi aduce aminte de cartile citite despre epoca cinematografiei la inceput de drum, chiar mai mult am un miraj ca Nea Caranfil ne povesteste prin cadrele filmelor redate intr-un cinematograf sicilian pe nume Cinema Paradiso. Proiectionistul Alfredo (Philippe Noiret) se poate confunda cu povestitorul de care vorbeam, dar rolul lui fiind sa proiecteze publicului minunea celei de-a saptea arta. Putem observa aspectele din spatele proiectarii filmelor in anii in care cinematograful era o atractie zgomotoasa si plina de carisma in sufletul cinefilului spectator entuziasmat de actiunea fiecarui film in parte.”
–Andra Petrescu începe o serie de articole pe IstoriaFilmului.ro despre ”(In)Egalitatea între sexe și filmul de propagandă comunist”. Primul episod, despre filmul ”O lacrimă de fată” (1980) și nu numai: ”Lipsa personajului feminin din O lacrimă de fată e subliniată narativ (e o lipsă provocată de moarte) și te urmărește constant. Ți-e imposibil ca spectator să uiți de această fată și astfel devine importantă ca reflecție a rolului pe care femeile îl aveau în societatea patriarhală a României – asta în contextul Constituției din 1948, care stabilea egalitatea tuturor cetățenilor indiferent de sex, naționalitate, rasă sau religie.”
–Unul dintre puținele filme ale lui Almodovar pe care nu le-am văzut este recenat de Felix T, Cronicarul de la Juristul casei. E vorba de recentul Relatos salvajes: ”Filmul e o colecţie de 6 poveşti. Poveşti trăsnite le-au descris traducătorii noştri. Eu le-as spune totusi „sălbatice”. Pentru că, ceea ce e comun tuturor acestor poveşti, este faptul că în spatele civilizaţiei noastre se află, totuşi, omul „sălbatic”. În care „natura” dă să răbufnească. Această trăsătură a noastră nu e dispărută ci ascunsă după convenţii, mocneşte frustrat, şi dă să iasă la suprafaţă.”
-La Cronicariu, găsim o recenzie pe larg la Fury (2014). În funcție de ce vă doriți să vedeți sau nu, autorul articolului, Întuneric, vi-l recomandă (sau nu?!): ”Ca film de acţiune, Fury funcţionează perfect. Ca film de război, însă, Fury eşuează lamentabil. Vizual, faptele de arme ale celor cinci protagonişti sunt o încântare (chiar dacă, uneori, în schimburile de focuri dintre forţele combatante par să-şi facă apariţia laserele din Star Wars), însă din punct de vedere al veridicităţii istorice, al realismului ori – pur şi simplu – al bunului simţ, spectatorului i se joacă o farsă elaborată.”
(Jovi)
-Mihai Brezeanu nu are o parere prea buna in cronica lui din liternet.ro despre ‘Comoara’ lui Porumboiu, despre care, altfel, auzisem lucruri mai ales bune: ‘În Comoara, nici măcar imaginea nu mai cercetează. Porumboiu renunţă la a mai încerca să se întrebe şi oferă răspunsul: omul şi-a ratat şansa de a întrezări mai-sus-ul şi s-a refugiat în basmele copilăriei. Orice înţeles îi e interzis. Bâjbâiala înspre o urmă, cât de mică, de cunoaştere a realizatorului tv, a poliţistului, a regizorului, a fiului din filmele anterioare se transformă în brambureala din capetele căutătoare de comori, ce şi-au înţepenit devenirea la nivelul pre-adolescenţei.’
-Ad scrie la Marele Ecran despre filmul care a primit cel mai important premiu la Cannes – ‘Dheepan’ regizat de Jacques Audiard: ‘Dincolo de tematica obişnuită, Dheepan beneficiază de un ingredient-cheie: un personaj central cu o putere magnetică de a te ţine alături de firul poveştii. Povestea actorului care îl joacă e cel puţin la fel de captivantă ca filmul în sine. Recrutat în armata separatist-teroristă a „tigrilor tamil” din Sri Lanka pe când era încă adolescent, acesta şi-a petrecut câţiva ani din viaţă într-un război sângeros de gherilă. În cele din urmă a reuşit să emigreze în Franţa, unde finalmente s-a lansat ca romancier. Însă nu înainte de a experimenta existenţa la periferia urbană. În rolul său din film, traseul pe care îl parcurge e unul foarte similar.’
-Nu stiu daca Mihai Cosmin de la amdoar18ani.to are chiar doar 18 ani, dar cronica lui la ‘Ex Machina’ cred ca a surprins cateva dintre aspectele esentiale ale filmului mai bine decat multi alti cronicari sau bloggeri: ‘Ex Machina este o producție filozofică, dar și poetică în același timp, care lasă la atitudinea spectatorului să aprecieze deznodământul poveștii. Este un film în care arta este perpetuu prezentă, începând cu arhitectura casei în care are loc proiectul secret și continuând cu design-ul corpului lui AVA, inspirat de sculpturile lui Constantin Brâncuși.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Entourage” (2015)
–”Ex Machina” (2015)
