-În perioada 7-11 octombrie 2015, a avut loc Dracula Film Festival la Brașov. Dacă noi nu am putut participa din motive obiective, am citit câteva dintre recenziile celor din blogosfera. Adina Chitu face pe blogul său o retrospectivă a celor mai interesante filme văzute. Despre filmul The Witch, ea scrie: ”O lumina rembrantiană cade pe figurile personajelor, costumele sunt și ele alese cu grijă, la fel și actorii. Dar cel mai important aspect la acest film este unghiul abordării. Într-o familie de habotnici se nasc tot soiul de suspiciuni și superstiții la adresa fiicei celei mari. Comportamentul tipic adolescentin și schimbările aferente vârstei sunt confundate cu vrăjitoria. În pădure se ascunde o iluzie. În sufletul fiecărui personaj se ascunde frica, însă din punctul meu de vedere este mai degrabă frica de nou, de schimbare, un fel de agorafobie care ține familia într-un loc izolat departe de lume. Și tocmai această teamă duce la evenimente nefaste pe care mintea lor îngustă nu le poate explica decât prin fantasmagorii, povești și superstiții. Astfel că întreg filmul este o frumoasă metaforă despre ispitele diavolești ale lumii necunoscute. Evident, filmul poate fi privit și ca fiind un semi-horror lent, dar frumos realizat cu figuri desprinse parcă din picturile lui Peter Bruegel cel Bătrân.”
-Despre câștigătorul Dracula Film Festival, filmul Jeruzalem, a scris Marcel Prost pe Cinemateca.eu: ”Construit pe un scenariu simplist (doua tinere, surprinse de sfarsitul lumii pe meleaguri israeliene, incearca sa ramana in viata printre demoni, zombies, nefilimi si soldati ), filmat cu zguduiala specifica unei camere purtate pe cap (o gaselnita a celor doi regizori, fratii Paz, care imagineaza un „spinoff” al Google Glass de inalta rezolutie, mare rezistenta si perpetua baterie), filmul castiga mult prin estetica apasatoare a unui Ierusalim claustrofobic si antic. Cu un amestec de labirint horror si catacomba, Ierusalimul fratilor Paz pare desprins din jocurile video si e una din cele mai bune constructii arhitecturale cinematografice din cate am vazut in ultima vreme.”
–Urmează să văd și eu Fish Tank, recenzia lui Dan Becerescu de pe blogul său tocmai m-a convins: ”Adolscenta rea de gura, dar cu suflet mare, si mix-ul de evenimente printre care o auditie, un cal al unui tigan si barbatul mamei sale care o conduc spre maturizare. O maturizare inevitabila si cumva fortata. Poate cele mai bune „ultimele 20 de minute” ale unui film pe care le-am vazut de multa vreme incoace. Gesturi extreme care iti rastoarna in cascada enotiile vizavi de personaje si cateva piese care inchid simbolic perfect puzzle-ul lui Fish Tank.”
-Despre documentarul Amy, scrie Andrei Crăciun pe ZiarulMetropolis.ro: ”Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor. Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era.”
(Jovi)
-Ileana de la ‘Evantaiul Memoriei’ a vazut ‘Ai grijă ce condamni’ sau ‘Clouds of Sils Maria’ al regizorului Olivier Assayas: ‘Am văzut filmul într-o perioadă în care reflectam la cum ne învârte viaţa, ca să zic aşa, şi ajungem uneori să gândim, să simţim şi să trăim stări pe care cândva le-am condamnat. Cu alte cuvinte, e bine să fim atenţi şi să avem grijă pe cine şi ce judecăm sau dispreţuim, pentru că nu se ştie când ne vom trezi în vreo situaţie similară şi nu vom reuşi să fim la fel de “fără pată” ca atunci când ne permiteam să judecăm. Asta ca să nu mai vorbim de ideea că ne supără cel mai mult la alţii ceea ce nu vrem să acceptăm că se regăseşte şi în noi.’
-Adina Chitu de la ‘La buticul cu filme si carti’ a vazut ‘Legend’ regizat de Brian Helgeland: ‘Mai bine de două ore cu Tom Hardy în aproape fiecare scenă sună ca vis erotic, dar în cazul de față nu-i decât un experiment coșmăresc. Doi gemeni gangsteri interpretați de același Tom Hardy, unul mai psihopat ca celălalt, vor să dovedească că-s cei mai buni, în comparație cu cine, naiba știe, căci rivalii sunt desenați cu creionul fără vârf al unui copil cu ADHD. Asta ar fi una dintre lacune. Impresionant este faptul că la cât de lung și de sforăitor este filmul, teoretic, n-ar mai rămâne loc de lacune și cu toate acestea se ivesc câteva nelămuriri care țin strict de buna funcționare a scenariului. Există o singură scenă realmente violentă și memorabilă, restul filmului fiind un amestec ciclic de evenimente care te sufocă și care nu duce niciunde. Chiar dacă nu vedem nici măcar vreo scenă de sex, nici vreun moment în care cineva să-și facă nevoiele, avem totuși impresia că am văzut toate aspectele vieții celor doi frați Kray ca atunci când o bunică senilă îți spune aceeași poveste pe care o știi deja pe dinafară. Legend se întâmplă să se lanseze cam în aceeași perioadă cu Black Mass, un alt film inspid despre gangsteri și viețile lor neinteresante de cocalari psihopați. Și apropo de gangsteri mai bine aș revedea câteva filme sud-coreene ca Dirty Carnival, A bittersweet life sau Rough Cut.’
-Despre ‘Crimson Peak’ al lui Guilermo del Toro scrie Marin Apostol de la ‘Blog de cinema’: ‘Redus doar la poveste, Crimson Peak poate părea familiar, chiar prea familiar. Dar atmosfera pe care Guillermo del Toro reușește să o creeze, muzica dark, de care s-a ocupat Fernando Velázquez, imaginea superbă a lui Dan Laustsen, scenografia memorabilă realizată de Thomas E. Sanders, machiajul și costumele și efectele vizuale, totul creează acea experiență unică de care vorbeam mai sus. Iar Crimson Peak devine mai mult decât un film horror, mai mult decât un thriller cu accente horror, devine o dramă romantică gotică, drama unei tinere care iubește și vrea să fie iubită, drama egoismului unui monstru, drama unui frate care-și iubește atât de mult sora încât acceptă să se transforme și el într-un monstru.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
