Editura Hyperliteratura a demarat, împreună cu Librăria Cărturești, campania de precomenzi pentru cea mai recentă carte semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, romanul istoric Cele patru oglinzi ale adevărului, , povestea fascinantă a devenirii lui Stefano Moro, de la copilul salvat din sălbăticiile codrilor Moldovei de un vânător, până la medicul și filosoful din Florența.
Vă invit să vă achiziționați cartea și, ca un îndemn pentru a face acest lucru, citiți interviul care urmează, în care am încercat să deslușesc cu autoarea romanului, Ana-Maria Negrilă, câteva dintre ideile acestui volum și lucrurile care ar trebui să atragă cititorii spre un subiect ce ține de istoria zonei noastre, foarte bine documentat.
-Cum s-a îndrăgostit Ana-Maria Negrilă de literatură? Dar de scris?
Dragostea pentru literatură a început din copilărie, de la primele basme, primele romane de aventuri, SF, istorice, apoi, cu timpul, la clasicii literaturii. Trecerea s-a făcut lin, în ani de zile, iar setea de lectură a crescut împreună cu mine. Am început să scriu tot în copilărie, la puțin timp după ce învățasem slovele, astfel încât pot spune că ambele, atât cititul, cât și scrisul, sunt pasiuni vechi.
-Ai debutat cu o povestire science-fiction în anul 1993 și apoi ai publicat mai multe romane și proză scurtă aparținând aceluiași gen. Cum a apărut ideea de a scrie, acum, un roman istoric?
De fapt, ce m-a atras întotdeauna la literatură au fost fantasticul, misterul și puterea acestora de a prezenta o altă față a realității. Sigur că din această combinație pot să apară texte aparținând unor genuri foarte diferite. Am ajuns să debutez într-o revistă SF dintr-o întâmplare și am rămas în această zonă din comoditate, dar și pentru că acesta este un gen care dă unui scriitor libertatea de a îmbina și fantasticul, și misterul, și construcția de lumi. Istoria medievală m-a atras însă în egală măsură și întotdeauna am știut că voi aborda la un moment dat și ficțiunea istorică. De aceea, ce poate fi o surpriză pentru o parte dintre cititorii mei pentru mine nu este decât un pas natural pe care trebuia să îl fac mai devreme sau mai târziu. În plus, chiar dacă numele meu este legat de mișcarea SF din România, volumul de debut a fost de proză fantastică.
-Care este povestea din spatele romanului „Cele patru oglinzi ale adevărului”: când ai început scrierea lui, cât a durat concepția, cum te-ai apropiat de Editura Hyperliteratura?
Am scris la acest roman mai mult de doi ani, dar sămânța a existat cu mult înainte. Ca să pot scrie ceva, trebuie să simt acel lucru ca și când ar fi real, altfel nu se poate. Deși sunt pasionată de mult timp de istoria și literatura medievală, nu am „simțit-o” niciodată că ar fi reală, ci doar slovă moartă într-un manuscris – interesantă, dar rece. A fost, deci, un blocaj al imaginației care a durat mai mult de zece ani și care, în momentul în care s-a încheiat, mi-a permis să scriu acest roman. Cât despre editura Hyperliteratura, aceasta îmi atrăsese atenția de ceva timp, pentru că publicase mai mulți autori pe care îi citesc cu mare plăcere, iar apropierea s-a făcut la momentul potrivit într-un mod foarte natural.
-Care sunt „cele patru oglinzi ale adevărului” 🙂 ?
În spatele acestui roman există o poveste și, aș putea spune, o lecție de viață, care se potrivește foarte bine unei luni în care șansele de reușită țin mai mult de noroc, decât de talent. Povestea este, de fapt, cât se poate de reală, doar că a avut loc în alt timp, iar eu am ales, nu întâmplător, un secol în care au fost plasate mai puține romane istorice românești. Ideea oglinzilor mi-a venit pe când citeam un text gnostic, Corpus Hermeticum, în care se descria ascensiunea sufletului după moarte printre cele șapte sferele fixe. Pe măsură ce sufletul se ridică spre zonele pure ale spațiului, denumite „a opta natură”, el lasă în urmă la întâlnirea cu sferele câte un atribut: slăbiciune, aroganță, dorința de înavuțire etc. Aceste treceri, urmate de transformarea sufletului, mi-au dat ideea celor patru oglinzi cărora le-am oferit alte atribute. Prin aceste oglinzi trece, deci, Ștefan, din copilărie, până în adolescență, când întâlnirea cu Miro Voglia, un tânărul negustor, născut la Cetatea Albă dintr-un tată genovez și o mamă localnică, îl va abate de la drumul lui.
-„Cele patru oglinzi ale adevărului” este un roman istoric, așadar a fost nevoie de o documentare atentă. Cum a decurs această documentare? Ce ai studiat și cum a decurs acest proces? Pe unde te-ai plimbat pentru a descrie locurile în care se petrece acțiunea romanului?
Specialitatea mea, ca să zic așa, este crearea de lumi aproape din nimic, însă în Cele patru oglinzi ale adevărului aveam o lume care existase, dar se pierduse și trebuia readusă la lumină. Sigur că povestea lui Ștefan, orfanul dintr-o Moldovă de secol al XV-lea, devenit apoi medic la Florența, se putea desfășura în orice altă perioadă istorică, mai ușor de abordat, dar am luat lipsa de documente, hărți, informații drept o provocare personală și am început, asemenea arheologilor, să sap prin bibliotecile din țară și din străinătate, după informații legate de epoca lui Alexandru cel Bun. Mărturisesc că a fost mult de scotocit, am șters praful, virtual vorbind, de pe tot felul de jurnale ale călătorilor și pelerinilor medievali, istorii, documente, dar procesul de digitizare a manuscriselor mi-a fost de un real folos și m-a ajutat să economisesc timp. A trebuit să fac și vizite fizice prin biblioteci pentru unele cărți pe care nu reușisem să le găsesc nici măcar prin anticariate, dar și aici am fost ajutată de cataloagele digitale. Mare parte din perioada de documentare s-a suprapus cu pandemia de Covid-19, așa că pentru unele cărți, cum au fost cea a lui Emil Ioan Emandi și Mihai Stefan Ceausu, Să nu dărâmi dacă nu știi să construiești sau monografia Marianei Slapac, Cetatea Alba, Studiu de arhitectura medievala militara, am fost nevoită să aștept redeschiderea Bibliotecii Naționale. Din fericire, după cum spuneam, față de acum câțiva ani, se găsesc în format digital o mulțime de materiale, hărți interactive (cum este cea a Florenței medievale), inclusiv rapoartele de săpături arheologice, pe care le-am folosit ca să „văd” cum arătau orașele Moldovei, în special Suceava și Cetatea Albă.
Totuși, cea mai mare provocare nu au constituit-o orașele, unde, de bine de rău, am găsit informații despre tipurile de clădiri, dispunerea loc, locurile de târg, biserici etc., așa cum reiese și din harta Sucevei, desenată cu mult talent de artistul Ionuț Bănuță și atașată romanului. Prima mare provocare, a fost, de fapt, „pictarea unei biserici” de secol XV, pentru că s-au păstrat foarte puține fresce din acea perioadă. Aici mi-a fost de ajutor pictorul Horea Gabriel Florea, care m-a îndrumat cu sfaturi prin tot acest proces. O a doua provocare a fost descrierea unei corăbii, găsirea informațiilor legate de dispunerea cabinelor, bucătărie, magazii, dar și de proveniența personajelor de la bord: căpitanul, lanțul de comandă, patroni, călători, negustori, pelerini etc. Viața la bordul unei astfel de corăbii a fost și mai greu de deslușit, punând alte probleme de ordin practic: unde dormeau negustorii, cât costa un loc la bord, ce se oferea în acest preț, cum se prepara mâncarea, ce animale erau permise, care era rutina zilnică, cine mânca la masa căpitanului etc. – tot felul de amănunte pentru care am făcut un efort de documentare destul de mare.
-Ștefan/Stefano Moro este personajul principal al romanului tău. Există vreun personaj istoric real care a stat la baza construirii acestuia? Ai utilizat mai multe astfel de personaje istorice?
Stefano este un melanj de personaje, la fel ca prietenul lui, Miro, căpitanul Giurgea, negustorul Luciano, mercenarul Spytko și doctorul Ruggiero Moro. Printre ei apar episodic și personaje reale, cum este boierul Bărbosul sau domnitorul Alexandru cel Bun. Nu este însă un roman al marilor personalități, ci al oamenilor de rând, negustori, pușlamale, șerbi, medici, marinari.
-Chiar dacă este un roman de factură istorică, nu puteau lipsi elementele fantastice sau măcar la elementele care făceau deliciul epocii (alchimie, ezoterism, vrăjitorie). Cât de mult contează acestea în economia romanului?
Secolul al XV-lea prefigurează Renașterea și o deschidere ceva mai mare către astrologie, alchimie, ezoterism. Acțiunea romanului se desfășoară între 1415-1426, dar peste nici un deceniu se va naște Marsilio Ficino și în curând va începe recuperarea culturală a antichității. Academia platonică din Florența este fondată în 1459, iar 1463, se naște și Giovanni Pico della Mirandola, care îi va deveni unul dintre cei mai iluștrii studenți. În 1474, Ficino termină de redactat „Teologia Platonică” (Theologia Platonica de immortalitate animae), iar cele șapte arte liberale ale antichității (gramatica, dialectica, retorica, geometria, aritmetica, astronomia și muzica) cunosc o nouă înflorire. A se observa prezența astronomiei printre arte. Între astronomie și astrologie nu este întotdeauna o graniță clară, mulți învățați ai epocii fiind interesați de ambele. În Renaștere, orice principe avea un astronom/astrolog la curte, care era deseori și alchimist, și care încerca să facă ordine în treburile pământești, folosindu-se de oglinda lor cerească. Prin urmare, aceste elemente sunt introduse în roman pentru a-i da autenticitate, dar și pentru a explica comportamente sau anumite întorsături de situație. O să dau un singur exemplu, negustorului Miro i se face un horoscop care îi promitea nemurirea. Acest lucru are un mare impact asupra acțiunilor sale și explică multe alegeri pe care le va face de-a lungul romanului.
În același secol, în Țările Române se citeau și copiau hagiografii, dar și alte lucrări care descriau miracole de tot felul. Se păstrează încă miscelanee românești din sec. al XV-lea, care unesc texte diverse, de la Apocalipsa Maicii Domnului, la zodiac. Veți găsi o parte din fabulosul acestor cărți împletindu-se cu elemente de epos popular în special la începutul romanului, când Ștefan își descoperă talentul și dorința de a picta. De aceea, unele dintre întâmplările aparent neverosimile, la care este martor Ștefan sau Miro, se află pe acea graniță fină ce despărțea realitatea fizică de marele necunoscut ce se întindea dincolo și pentru care omul de rând avea nevoie de repere (fie ele ezoterice) pentru a-l cartografia și înțelege cât de cât. Lumea lui Ștefan și a lui Miro este, deci, una a superstițiilor, minunilor și magiei, ce se împletesc cu realitatea
-Care este relația ta cu istoria? (Am citit că ești absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București și doctor în literatură veche.) Ai fost mereu pasionată de istoria Moldovei și a Evului Mediu, puncte centrale în romanul tău?
Sunt pasionată de istoria Evului Mediu, de literatura acestuia, de o lume care multora li s-ar părea, prin credințe, superstiții, ordine universală, mai SF decât orice SF modern. Doctoratul l-am susținut din pasiune pentru această lume, cu o lucrare despre cărți populare, îndrumată de profesorul Eugen Negrici, iar una dintre cele mai fericite perioade din viață a fost cea pe care am petrecut-o la Biblioteca Academiei, aplecată asupra manuscriselor și copiind însemnările făcute pe marginile lor de atâtea și atâtea generații de oameni, care au apreciat și păstrat aceste texte trecându-le urmașilor. Poate de aceea am și scris Cele patru oglinzi ale adevărului.
-Editura Hyperliteratura a schimbat cumva abordarea în privința susținerii publicării cărții, trecând de la campaniile de crowdfunding la cele de precomenzi. Cum ți se pare această idee și cât de importantă este abordarea editurii în privința susținerii publicării cărții de către viitorii cititori?
Sincer, prima dată am auzit de crowdfunding într-o postare la un roman care urma să apară la editura Hyperliteratura. Nu mi s-a părut o idee rea. Sunt multe de făcut în zona editurilor și librăriilor, deci atât campaniile de crowdfunding, cât și precomenzile sunt un mecanism simplu care pot ajuta o editură, dar și un autor. Deocamdată, ambele abordări oferă o vizibilitate și o deschidere mult mai mare către publicul larg, un lucru extrem de benefic.
-De ce ar trebui să citească pasionatul de literatură română noul tău roman?
Orice pasionat de istorie ar trebui să citească romanul meu. 😊 Dincolo de glumă, nu este numai un roman al literaturii române, ci unul scris ca să fie universal, dar să prezinte în același timp și o istoria vie a Moldovei, cu negustorii, artiștii și oamenii ei de rând. Nu este un roman al gesturilor mari, al marilor personalități, ci al unor oameni de rând care au trăit, au iubit și suferit, iar lumea medievală a fost realizată ca să pară la fel de reală cum este cea în care trăim acum.
-Mulțumim!
