Wolf Totem (2015) – Ultimul lup

Wolf Totem (2015) – Ultimul lup

Regia: Jean-Jaques Annaud
Scenariul: Alain Godard, Jean-Jaques Annaud, Lu Wei, John Colee, bazat pe un roman al lui  Lu Jiamin  semnat cu pseudonimul Jiang Rong
Distributie: Shaofeng Feng (Chen Zhen), Ankhnyam Ragchaa, Yin Zhusheng (Bao Shunghi)

Wolf Totem este un film de o frumusete tulburatoare. Are in spate o istorie complicata, pornita de la cartea omonima  scrisa de Jiang Rong si inspirata din experienta sa de viata. Aceasta istorie care a condus la filmul pe care va invit sa il vedeti neaparat, o puteti accesa pe Wikipedia, dar zic eu, numai dupa vizionare. Si as mai zice ca dupa gustul meu, un 2D ar fi mai indicat! Mai ales in cazul acestei povesti.

O poveste emotionanta despre  “oameni si lupi”, despre sufletele oamenilor adeseori impovarate de prostie, de rautate, de preconcepte si despre sufletele lupilor care merg catre Tengger (zeitate suprema) si care suflete nu accepta – zei fiind, sa traiasca ca sclavi.

O poveste cu un debut frisonant, in anul 1967, cel de-al doilea an al Revolutiei Culturale chineze … rosu – mult rosu – drapele, camioane, autobuze, multime de sepci-nflacarate … tineri studenti, oraseni insufletiti de maretele idei maoiste, inregimentandu-se catre Mongolia interioara, pentru a le arata ciobanilor locali nomazi, “calea dreapta” a muncii organizate comuniste. Si bineinteles, pentru a-i invata limba chineza.

Chen Zhen este unul dintre aceste suflete curate si naive, ajuns in mijlocul unei naturi salbatice – stepa si muntii Mongoliei, unde iarna e cumplita – plina de spaime si pericole, iar vara aspra si la fel de periculoasa.

Dar ca intotdeauna, Chen gaseste un mentor, un model, un formator, un intelept al comunitatii de ciobani nomazi, Bao Shunghi, pe care – surpriza pentru mine, ajunge sa il numeasca ABA (cuvantul ebraic pentru tata – ciudat, chiar ciudat). Sub indrumarea acestui mentor, studentul se familiarizeaza cu viata grea a comunitatii, cu munca oamenilor, cu pericolele zilnice, de care valiza cu carti, care il intovaraseste, nu il poate apara.

In mijlocul acestei naturi aspre, care respira o frumusete, o maretie si un mister ancestral, figurile de emblema nobila a lupilor de munte reprezinta simbolul luptei pentru viata si a cailor de adaptare la mediu. Si mai reprezinta, din pacate si ideea ca adesea, omul e mai lup decat lupul, ca seful oamenilor – recte tovarasul activist trimis de forurile superioare de partid, e cu mult mai lipsit de suflet, decat seful haitei de lupi. Determinarea superbelor exemplare de lupi, de a-si asigura hrana necesara lor si puilor lor, inteligenta strategica cu care reusesc sa mane caii armatei, catre lacul oglinda sub ger, pentru a- si gasi sfarsitul sub forma unor stranii statui de gheata, gata sa devina provizii in fata foamei, falsele viziuni spre care ii momesc pe oameni in cautarea puilor pe care vor sa ii extermine – in timp ce acestia sunt dositi in cu totul alte cotloane … toate acestea ne fac sa nutrim un respect deosebit pentru aceste frumoase specimen ale naturii.

Insa “tovarasii” vor sa extermine lupii, incepand cu puii si continuand cu maturii … fara sa tina seama de echilibrul biologic al ecosferei, asigurat de fiecare specie in parte.

Si tanarul Chen este indragostit de lupi, salveaza un pui abia nascut, cu mari greutati reuseste sa il apere si sa il creasca, trecand peste momente incinse ale impotrivirii incrancenate ale comunitatii de ciobani si ale tovarasilor politruci. Pana cand, ULTIMUL LUP – puiul devenit matur, poate lua viata in piept, supravietuitor (si poate nu singurul), al genocidului specie sale.

Si este coplesitor de emotionanta scena finala a filmului, cand cei doi, Chen si “lupusorul”, se privesc de departe, unul pe celalalt si omul citeste tot ce si-a dorit in ochii lupului, inainte ce acesta se intoarce si porneste singur, mai departe, pe propriul sau drum. Iar omul isi ridica ochii spre cer, parca multumindu-i lui Dumnezeu si pe cer vede un nor alb si pufos ce prinde forma unui cap de lup.

De altfel si omul isi gaseste locul sau. Chen ramane in aceasta comunitate de ciobani, alaturi de tanara vaduva si micul ei fiu, sub obladuirea batranului ABA, care se stinge din viata si – conform obiceiului nomazilor, este invelit intr-un giulgiu si lasat in campie, ca obol in schimbul a tot cee ace campia le daruieste oamenilor.

Regizorul Jean-Jaques Annaud si-a propus o sarcina grea, pe care o duce exemplar la capat, infruntand toate dificultatile legate de „actorii” sai patrupezi (25 de lupi), atat de greu de surprins de camera de filmat, ca de altfel si minunatii cai, vreo 200 parca, ca sa nu mai vorbim de circa 1000 de oi. Si am inteles ca la datorie, pe platouri, au fost in permanenta vreo 50 de dresori, just in case.

O poveste vizuala, care ar fi esuat poate, daca la carma directiei cinematografice nu ar fi stat Jean-Marie Dreujou cu echipa sa si care impreuna au oferit ochilor nostri o diorama complexa a acelor melaguri indepartate din inima Asiei.

Iar despre coloana sonora a lui James Horner nu am a va spune decat ca autorul a semnat (compositor, dirijor, orchestrator) si pentru Titanic si pentru Braveheart si pentru The Boy in Stripped Pyjamas … si aici reuseste multa discretie muzicala in perfecta simbioza cu imaginea … prin urmare … o echipa …completata de tanarul actor chinez Shaofeng Feng, care comunica spectatorului caldura, inocenta, determinare si mai ales dragoste si intelegere pentru aceste nobile exemplare – lupii de stepa si de munte.

Si cum am indraznit sa spun la un moment dat, eu una nu am inteles de ce acest film a fost realizat in 3D. Mie mi s-a parut ca pierde nitel din poezia imaginii. Sar e doar parerea mea, probabil 🙂 . Interesant ar fi sa ajunga cartea lui Jiang Rong si la noi, dar nu in limba chineza.

Si iata un citat din Washington Post “With its sweeping Mongolian panoramas and majestic real-life wolf packs, “Wolf Totem” should lure nature-lovers into the theater”

Nota: 7.5/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=htggGbrX3qk’]