The Butler (2013)
Regia: Lee Daniels
Distribuția: Forest Whitaker, Oprah Winfrey, John Cusack
Una din scenele filmului ‘The Butler’, regizat de Lee Daniels, se petrece pe la sfârșitul anilor ’60 în casa lui Cecil Gaines (jucat de Forest Whitaker), majordom la Casă Albă și a soției sale (jucate de Oprah Winfrey), care au ca oaspeți la masă pe fiul lor Louis (interpretat de David Oyelowo), rebel politic participant activ în lupta pentru drepturile civile împreună cu prietena sa. Discuția ajunge la filmele în care apărea Sydney Poitier, care pentru tată este un subiect de mândrie, un actor afro-american care făcuse carieră la Hollywood și obținuse un Premiu Oscar. Replica fiului este neașteptată și tăioasă – pentru el Poitier este departe de a fi un model, succesul său se bazează pe un compromis, în cuvintele fiului, el ‘joacă precum un alb’. Compromisul artistic este una dintre problemele filmului realizat în 2013, care abordează o tema interesantă și actuală a Americii contemporane – lupta pentru egalitate a afro-americanilor începând cu anii ’50 și până la alegerea lui Barack Obama ca președinte și schimbările politice din America acestei jumătăți de secol de istorie -, dar o face folosind multe dintre șabloanele cinematografiei convenționale mainstream.
Într-un alt dialog din film, tânărul Cecil Gaines învață despre cele două fețe pe care cei din generația și cu originea sa trebuie să le prezinte lumii: una este cea a servitorului devotat care își cunoaște locul într-o ordine socială ierarhizată și își îndeplinește rolul cu devotament, ghicind gândurile patronilor săi albi; cealaltă a omului care își poate exprima sentimentele, iubirile și frustările, însă doar între prieteni și membrii familiei. Eroul filmului joacă ambele roluri – este majordomul devotat care timp de trei decenii servește șapte președinți americani și familiile lor la Casa Albă, și omul de familie care se confruntă cu crizele din propria casă și familie, și în primul rând cu rebeliunea fiului său, care devine militant activ în mișcarea pentru drepturile civile, asumându-și toate riscurile a ceea însemna o astfel de angajare politică în anii ’60 – violență, arestări abuzive, condamnări la închisoare. Când Cecil Gaines se naște, el este o victima a istoriei într-o lume inegală și nedreaptă. Prin muncă și supunându-se regulilor sistemului el reușește să urce pe scara socială și economică până acolo unde permite sistemul, devenind și un martor al istoriei. Fiul său însă nu se mai mulțumește cu atât, devenind un factor de schimbare în generația care nu mai acceptă inegalitatea și discriminările. Prețul plătit de cei doi este o ruptură care durează câteva decenii. Conflicte similare probabil că au avut loc în milioane de familii afro-americane în a doua jumătate a secolului 20.
Din punct de vedere cinematografic, îmbinarea celor două povești care construiesc biografia lui Cecil Gaines nu funcționează perfect. Povestea principala și mai importantă ar trebui să fie cea a conflictului dintre generații în familie, dar tocmai această parte, complet fictivă, este abordată în mod convențional, conține multe elemente previzibile și melodramatice. Cealaltă parte ar trebui să fie fundal, dar ea capătă prioritate pentru spectatori, mai ales că este cea bazată pe memoriile personajului istoric care a inspirat filmul, și toate evenimentele din diferite perioade istorice – susțin autorii – se bazează pe situații reale. Mie mi-a plăcut această parte, chiar dacă nu este foarte originală, influența lui ‘Forest Gump’ fiind vizibilă.
Mi-au plăcut și creațiile lui Robin Williams, Liev Schreiber (în special) și John Cusack în rolurile președinților Eisenhower, Johnson și Nixon, ca și creația lui Jane Fonda în rolul lui Nancy Reagan. Lui Forest Whitaker i se oferă ocazia unui rol de vis, complex și interesant, de care se achită în mod impresionant, cu ardere interioară și cu demnitate. El susține în mare măsură filmul, dar nu este suficient. Nu îmi plac în general comentariile off-screen și cred că și aici ele sunt inutile, adăugând o tentă didactică și retorică inutilă. ‘The Butler’ are câteva momente interesante și emoționante, dar și prea multă melodramă și cinema convențional. Despre această tema importantă a istoriei contemporane și a actualității americane vor mai fi făcute în viitor multe filme, căci istoria este departe de a se fi sfârșit. Filmul este realizat în 2013. Văzut in 2020 el pare puțin a aparține unei alte epoci, oferind și o ocazie de a aprecia câte s-au schimbat de atunci.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
