Undine (2020)
Regie: Christian Petzold
Distribuție: Paula Beer, Franz Rogowski, Maryam Zaree
Orice s-ar spune, filmele europene păstrează un parfum aparte, au farmec special care vine atât din modalitatea de filmare, în sine, cât și din coloanele sonore folosite, din scenariile care aduc în prim-plan fie întâmplări ordinare transformate în momente extraordinare, fie aspecte ieșite din comun banalizate cu aceeași măiestrie. Și, bineînțeles, o contribuție majoră o aduc regizorii și, nu în ultimul rând, actorii. În ultimul timp, din cauza situație epidemiologice, am fost nevoiți să renunțăm și la bucuria și plăcerea de a ne afla în sala de cinema. Cu toate acestea, au fost anumite pelicule pe care le-am putut urmări online, pe diverse platforme.
Și nu vorbesc aici doar de Netflix, Amazon sau HBO, ci și de Mubi ori TIFF Unlimited. Mai mult, au existat case de distribuție ale filmelor europene în România care au pus la dispoziție în regim online câteva dintre realizările cinematografice non-hollywoodiene. Evident, contra-cost, aspect ce m-a bucurat, căci am putut să simt că am contribuit și eu cât de puțin la susținerea industriei cinematografice în această perioadă atât de tulburătoare pentru toți artiștii. Acum iată că mai este puțin și vom putea să pășim din nou în sala de cinema pentru a ne bucura împreună cu ceilalți spectatori de mai noi sau mai vechi filme. Printre acestea, este anunțată și premiera filmului Undine, producție franco-germană din 2020, în regia lui Christian Petzold, distribuită de Independența Film.
Această mică bijuterie pentru marele ecran prezintă o reinterpretare în cheie modernă (ba chiar aș îndrăzni să afirm că este în manieră post-modernistă) una dintre cele mai frumoase povești fantastice de dragoste din mitologia germană (și nu numai), care o are protagonistă pe Ondine (Undine, în cazul filmului), fiica Regelui Apelor ce se îndrăgostește iremediabil de un prinț (sau vânător, depinde de variantă) pământean. Legenda în cauză se găsește în istoria artei și a literaturii sub diverse forme. Fie că vorbim despre Mica sirenă a lui Andersen, de Ondine, piesa lui Jean Giraudoux, de Rusalka, operă de Antonin Dvořák, frumosul și tristul basm al unei dragoste neîmplinite, ba chiar sortite tragediei nu are cum să nu miște spectatorii ori cititorii. Ceea ce a reușit Christian Petzold să facă prin filmul său a fost să dea noi valențe acestei bucăți atât de prețioase din folclorul comun al mai multor popoare și să o aducă mai aproape de sufletul și înțelegerea publicului contemporan care, din păcate, s-a îndepărtat dramatic de mult de esență, simplitate și frumusețe.
Nu pot să nu remarc alegerea distribuției, atât de importantă pentru o asemenea producție cu tentă fantastică și cu rădăcini alegorice. Paula Beer, cea pe care regizorul a ales-o să dea viață unei ființe umane cu influențe din alte luni, este cu adevărat fascinantă din toate punctele de vedere. În primul rând, aspectul (un lucru foarte important într-un asemenea rol) parcă trimite cu gândul la picturile în care se pot admira nimfe ale apelor. Ochii săi albaștri, privirea cumva jucăușă, dar și cu accente malițioase și întreaga postură demnă, împreună cu senzația că vezi o persoană în transă – toate acestea fac din Paula Beer o alegere potrivită pentru rolul lui Undine Wibeau. În plus, trebuie să recunosc că îmi era dor cu adevărat de o asemenea tipologie de actriță, care este capabilă să îmbine misterul cu ușurința de a interpreta în fața unei camere un rol de o asemenea anvergură, reușind să țină sub control frâiele personajului cu o lejeritate deconcertantă.
Nici restul distribuției nu este aleasă deloc la întâmplare și aici mă refer la cele două personaje masculine ce fac parte din universul romantico-tragic și ciudat al Undinei. În primul rând, Franz Rogowski ce îl întruchipează pe Christoph, cel de-al doilea iubit al fetei, se dovedește a fi un actor de viță nobilă în anumite sensuri. Reușește să își transforme chiar un mic defect fizic într-o calitate, un aspect care îl face mai șarmant decât mă așteptam. Cât despre relația care se înfiripă între el și Undine, Franz Rogowski scoate în evidență cu delicatețe și, totuși forță, sentimentele care îl cuprind încetul cu încetul, ajungând aproape la un soi de paroxism romantic.
Nici nu s-ar putea altfel, ținând cont de soarta tragică ce îl așteaptă pe orice bărbat are ghinionul de a apărea în calea unei nimfe acvatice undercover. Pe de cealaltă parte, este Jacob Matschenz, în rolul lui Johannes, primul bărbat care apare în film drept partenerul acestei femme fatale supranaturale, dar care ocupă un loc secundar în desfășurarea poveștii. Cu toate acestea prezența lui este extrem de importantă, căci subliniază puterea magică teribilă pe care Undine o are asupra celor de sex masculin. De altfel, întreg filmul emană această senzație de mister și de lumi metafizice în care spectatorul este tras aproape fără voia lui. Un aspect pe care, de asemenea, l-am apreciat foarte mult a fost subtilitatea cu care regizorul și, deopotrivă, scenaristul filmului au știut să ne atragă cu ajutorul unei povești bine conduse și a unor imagini înlănțuite cu măiestrie în vârtejul acvatic al acestei povești străvechi.
Nu poate decât să mă bucure anunțul pe care Independența Film l-a făcut legat de premiera în sala de cinema a acestei pelicule, căci sunt convins că își va găsi publicul potrivit aici, în România, unde spectatorii încă nu s-au desprins atât de mult, de brusc, de violent de lumea basmelor, a superstițiilor și, de ce nu, a copilăriei. Undine va fi cu siguranță urmărit cu interes, cu sufletul la gură chiar de toți cei care încă mai aleg cinematograful european și care înțeleg că arta nu stă în efecte speciale, ci în meșteșugul de a conduce un scenariu, de a construi un film cu ajutorul unor unghiuri ce simbolizează diverse aspecte ale poveștii, și de a ști să distribui actori potriviți în roluri potrivite.
Din 21 mai în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
Nota: 9/10
(Surse foto: www.imdb.com, www.indiewire.com, www.filmlinc.org)
