Un film, două păreri: The Departed (2006)

The Departed (2006)- Cartita
Regia: Martin Scorsese
Actori: Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Jack Nicholson

Povestea, inspirata intr-un film din Hong Kong, este despre doi ofiteri de politie care apartin aceleiasi generatii din Academia de Politie, care fiecare dintre ei devin o „cartita”-unul in politie pentru Mafie, celalalt in interiorul Mafiei pentru politie. Ei nu stiu identitatea celuilalt si jocul lor de-a soarecele si pisica este baza povestii.

Matt Damon si DiCaprio joaca cele doua roluri principale si oglindirea destinului lor se reflecta de asemenea si in felul in care interpreteaza, in timp ce impartasesc frica de a nu fi descoperiti si – cum sa nu? – impartasesc si dragostea pentru aceeasi femeie. Desi credibilitatea este foarte ridicata in film, Scorsese reuseste sa il faca interesant si slalomeaza bine printre ceea ce ar fi putut fi o epica prea greoaie. Ca spectator, mi-am tinut respiratia la ultimele scene ale filmului, pline de violenta si care lasa un numar de cadavre care rivalizeaza cu o tragedie a lui Shakespeare.

Jack Nicholson creeaza un alt personaj demonic memorabil in rolul sefului gangsterilor care manipuleaza cartita in interiorul politiei, in timp ce se lupta sa il descopere pe cel din interiorul propriei bande. Totul vine ca o surpriza cand personajul abil si rau moare in cele din urma de mana unui personaj neasteptat, dar, daca privesti cu atentie, aceasta este o poveste in care toata lumea pare capabila a fi omorata de omul gresit.

In anul 2007, Scorsese si Eastwood au fost favoritii la Oscarurile pentru „cel mai bun film” si „cel mai bun regizor” , ambele castigate in cele din urma pentru „The Departed”. Cele doua filme (acesta si „Letters from Iwo Jima”) sunt doua epici americane de diferite tipare, doua poluri ale unor saga americane spuse fiecare in felul si stilul specific. „The Aviator”, epica anterioara a lui Scorsese, a avut ambitii similare, dar a esuat. Sincer, mi-a placut mai putin acel film. De data aceasta, inapoi intr-un teritoriu care pare familiar, Scorsese si-a fructificat sansa pentru premiul Oscar.

Nota: 8/10
Dan

Marturisesc inca de la inceputul recenziei mele ca nu sunt adeptul filmelor care descriu mafia americana, trecand mult timp de la vizionarea Nasului, cu cele trei parti ale lui. De asemenea, filme politiste vad rareori fiindca toate mi se par incadrate in aceleasi stereotipuri, cu un happy-end general valabil. Din aceste cauze, am amanat ceva timp, cativa ani, si consacratul “The Departed”, un film care a strans la vremea respectiva cateva premii importante, cum ar fi Oscarul pentru regie (Martin Scorsese), pentru cel mai bun film, Oscarurile pentru cel mai bun montaj si cel mai bun scenariu adaptat.

Inspirat dintr-un film de succes din Hong Kong din 2002 (Infernal Affairs), Cartita este o foarte interesanta poveste despre lucrurile mai putin cunoscute atat din Politia de investigatie americana, cat si din Mafia locala, de data aceasta irlandeza, condusa de Frank Costello (Jack Nicholson). Acesta educa un copil inca de la o varsta frageda pentru a-l infiltra in politia locala, fiind spionul lui pentru a afla toate miscarile echipelor de investigatie in privinta lui. Colin Sullivan (Matt Damon) isi trece astfel cu brio toate examenele si devine un pion important in Politia criminala si i se da, cu timpul, pe mana chiar cazul Costello.

In paralel insa, o alta cartita este pregatita de Politie, in persoana lui Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), aparent respins pentru intrarea in corpul detectivilor, dar dorit ca ofiter sub acoperire in banda lui Costello. Infiltrarea lui va dura, modalitatile de castigare a increderii lui Frank, dar si a acolitilor lui vor fi din cele mai dure, insa in cele din urma este acceptat ca membru si participa la toate escapadele criminale, de primire a taxelor de protectie sau la schimburile de droguri. Confruntarea de la distanta intre cele doua cartite este extraordinar de tensionata, iar fiecare reuseste sa gaseasca si sa desluseasca indiciile care ii duc spre adevarata identitate.

Surprinde finalul, care face o dreptate aparenta, dar profund morala, in plus, in nicio clipa si mai cu seama intr-un film american, nu ne-am fi asteptat la desfasurarea de cadre de la sfarsit, la intrepatrunderea unor planuri pe care le credeam deja disparute, la reaparitia unor personaje pe care le simteam mai importante, lucru care se adevereste. Un plus, astfel, pentru scenariul foarte bun si pentru transpunerea lui de catre marele Martin Scorsese. In privinta interpretarii, sa spunem ca lui Jack Nicholson i se potrivesc de minune astfel de roluri: ursuz, nesuferit, dar simpatic in neleguirea lui, iar Leonardo DiCaprio fiind intr-unul din primele sale roluri de referinta.

Nota: 10/10
Jovi