Budapest Noir (2017)
Regia: Éva Gárdos
Scenariul: Vilmos Kondor (autorul romanului omonim), András Szekér (scenariu)
Distributia: Krisztián Kolovratnik (Gordon Zsigmond), Franciska Töröcsik, Réka Tenki (Eckhardt Krisztina), Zsolt Anger (Géllert Vladimir), Kata Dobó (Vörös Margó)
Budapest Noir – Bucureşti Noir – nori negri stau mereu la pândă ameninţătoare
Experienta mai indelungata de viata, lecturile si vizionarile de filme acumulate in timp, conduc spre diferite conexiuni mentale atunci cand aud, vad sau citesc ceva nou. Si imediat, iesind de la vizionarea in avanpremiera a acestui film, conversandu-ma cu niste amici, m-am referit la trimiterea pe care acumularea din sertarele creierasului meu a facut-o catre Dashiel Hammet si al lui Sam Spade. Apoi am observat cu o oarecare uimire, ca si altii au avut acelasi declic 🙂 . Ceea ce inseamna ca sinapsele mele au functionat corect 🙂 .
Da, intradevar, jurnalistul de aceasta data, nu detectiv, Gordon Zsigmond, functioneaza ca si Sam Spade, precum un caine politist pus pe urma. In fata unei situatii speciale, intaratat de descoperirea unei legaturi intre tanara care tocmai il fraierise cu plata unui pranz intr-un restaurant si fotografia acesteia aflata in sertarul sefului politiei budapestane, Gordon este socat ceva vreme mai tarziu, in prezenta cadavrului ei, zacand pe un trotuar sordid.
Un singuratic, un solitar mai mult intr-o relatie apropiata cu tigara sa decat cu oamenii din jur (si totusi are un “bunic”- sfetnic si mai are o iubita de toata stima) , uns cu toate alifiile vremurilor pe care le traieste, aparent cinic, debordand de un simt al umorului ciudat, dar hotarat sa-si faca meseria pana la capat, intr-o capitala europeana a anului 1936. O Budapesta inclestata in marasmul fascismului care isi intindea mantia neagra asupra Europei.
Si intreaga aventura a jurnalistului Gordon intru aflarea dedesubturilor uciderii tinerei victime si a vinovatului/vinovatilor pentru dubla crima comisa (caci fata era insarcinata in doua luni), devine pentru spectator prilejul introducerii intr-o introspectie fina si bogat documentata asupra caracteristicilor situatiei politice si sociale privind dictatura care se instapanea si asupra Ungariei. Cu toate cele… coruptie endemica – de la varful si pana la poalele societatii, afaceri “negre” fara numar, depravare fara limite la nivelul conducerii politice si administrative, antisemitism exaltat in crestere, o Budapesta neagra… o Europa neagra… din ce in ce mai neagra pentru multi ani dupa acest 1936. Dictatura germana-fascista facea prozeliti! Gasea teren propice, pentru ca raul exista in natura umana, in societate: necontrolat, el preia controlul. Democratia devine caduca, adevarul si dreptatea… simple cuvinte, uneori periculos chiar si numai de pronuntat.
Dar, ceea ce ce a reusit magistral acest film, este transmiterea precisa a zilelor lui 1936, cu toate abdicarile de la democratie, cu toata viermuiala putreziciunii subterane-sociale, cu inmormantarea in liniste si coniventa deplina a moralei, adevarului, dreptatii si ordinii sociale, intr-o maniera cinematografica inteligent calchiata pe modelul clasic-hollywoodian. Creând si recreând acel timp, in care un gazetar pe nume Gordon, in bula lui de singuratate (ceea ce nu inseamna insa ca e orb si surd la perceptia corecta a realitatii), se confrunta aproape ca intr-o sala de expozitie – cu panoplia tablourilor surprinzand toate deformarile si abdicarile umane pe care le incumba dictatura fascista. “Singuratatea gazetarului de cursa lunga”. Pentru ca – iata – si gazetarul e un fel de alergator! Care nu crede neaparat in adevarul obiectiv, acesta avand un singur sens, atunci cand vorbim despre moarte. Singurul adevar obiectiv il reprezinta faptul ca orice drum duce in final catre moarte. Depinde insa, cum ajungi la final, cu ce fel de fapte iti presari drumul.
Regizorul impreuna cu echipa sa, fiecare departament de realizare a acestui film, a creat, cum spuneam, un tablou impresionant al Budapestei inegurate, pana la finalul povestii. Un final surprinzator, dureros, plin de umanitate – daca vorbim despre descalcirea itelor politiste, dar si amar-realist – daca vorbim despre inchidere-film pe dialogul dintre Gordon si batranul tutungiu, dialog pe care va las sa-l descoperiti singuri… este plin de umor trist si lucid.
Un atribut special al filmului, in afara de poveste/scenariu, dar fara de care povestea nu ar fi putut sa ajunga la mine atat de plastic, este cinematografia, semnata de Elemér si Marci Ragályi. Elemér Ragályi a semnat imaginea unor filme de referinta, cum ar fi “1945”-2017, “Jakob the Liar” sau “An American Rapsody”. Chiar din primele momente ale peliculei, imaginea trenului intrand in gara ducand sicriul Primului Ministru Gyula Gömbös, te captiveaza. Urmeaza imaginea orasului… orasul iubirii devine orasul posibilitatilor mortii…Plastica pare terna, insa dincolo de aceasta prima impresie, transmite caldura, intelegere… camera iubeste chipurile frumoase ale femeilor si in ceea ce-l priveste pe Gordon, ne face pe noi spectatorii-spectatoarele, sa-l iubim.
Camera de filmat merge mana in mana cu creatorii departamentului de decoratori-designeri etc, pentru ca impreuna au realizat scene de interior (biroul redactiei ziarului/apartamentul lui Gordon/mansarda fotografului porno/stabilimentul din strada Nagydiofa) si de exterior (strazi, tramvai, metrou, ceata urbana, fumul tigarilor) memorabile… spectatorul este cu un pas in aceste locuri, devine parte din ele, repira in ele (uneori il trec fiori de spaima sau de scarba).
Din nou, pentru a n-a oara, vin si spun ca fara o coloana sonora inspirata, nimic nu ar fi complet intr-un film bun. Si de aceasta data avem un as, pe compozitorul Atti Pacsay, care a castigat la “Hollywood Music in Media Awards” in 2017, premiul pentru “Best Original Score – Independent Film (Foreign Language)”, cu acest film.
Regizorul, producatorii… si cine o mai fi fost implicat, au ales o pleiada de actori foarte buni, probabil ca cei mai buni pentru personajele povestii de fata. Actrite talentate si frumoase, in special Réka Tenki, cu o putere speciala de a transmite toata incarcatura psihologica a unei tinere fotografe hotarata sa actioneze ferm pentru a-si salva viata, dar fara sa abdice de la chemarea profesiunii ei. Chiar si cu pretul renuntarii la dragoste alaturi de Gordon.
Un Gordon Zsigmond interpretat de Krisztián Kolovratnik, necunoscut pana acum de mine, desi vad ca a jucat si alaturi de Ana Ularu si de Mark Ivanir si de Francoise Arnaud in “The Man Who Was Thursday” din 2016. Un Krisztián Kolovratnik pe care l-am vazut criticat in unele cronici (in special maghiare), dar care mie mi-a facut o impresie excelenta in partitura sa. Prezenta sa pe ecran isi transmite personajul. Suntem alaturi el, ii sustinem demersurile, ne place umorul sau noir, uneori precum Budapesta, ii intelegem hotararea de taur incoltit intr-o arena cu picadori infuriati, ii apreciem spiritul dreptatii care il impinge de multe ori in colturi periculoase, ii simtim nesiguranta si teama in fata iubirii si stim de ce nu paraseste si el, cat timp se mai poate, o Budapesta in degringolata. Ii place indeletnicirea sa si ii place pericolul, doar asa simte ca traieste si ca drumul sau catre punctul final, va acumula puncta de partea binelui. Si mie, cel putin, imi place ca fumeaza, cu adevarat fumeaza cu placere. Un rol manusa as zice, un Krisztián Kolovratnik = Gordon Zsigmond.
Am ajuns la regizorul filmului, formulez la masculin, ca se pare ca asa este politically correct, ceea ce mie nu-mi suna bine, asa ca voi face zicere despre regizoarea Éva Gárdos. Editoare, regizoare, actrita, Éva Gárdos revine in cinematografia maghiara (dupa anii de experienta dincolo de ocean – si am amintit mai sus despre filmul autobiografic “An American Rapsody”) cu filmul de fata, despre care ofera cateva informatii in interviul acesta.
Cinematografia maghiara, intr-un reviriment in forta in ultimii ani, are numai de castigat prin prezenta unei cineaste de mare respiratie mondiala, cu o experienta vasta si cu o viziune originala asupra artei si umanitatii. Spun arta si umanitate, pentru ca Budapest Noir, in afara de o boare de nostalgie pentru locul de obarsie (in ciuda unor amintiri triste), vorbeste despre Arta si Umanitate, intr-o maniera creativa puternica. Benefica colaborarea cu Vilmos Kondor (autorul romanului omonim), si András Szekér (scenariu), pentru ca a rezultat un dialog clar, bine articulat, amar cand e necesar, plin de umor in momentele care il cer, dureros privit in retrospectiva.
Pur si simplu, acest film a fost realizat la parametrii apreciabili, datrita unei echipe.
“Budapest Noir” este un film pe care il urmaresti captivat, atat din punct de vedere al filonului politist, cat si din cel al portretului migalos – plastic si documentat al epocii, dar si pentru stilul clasic al abordarii cinematografice. Si mai exista un motiv… poate gresesc, dar nu cred! Atentie la vremurile pe care le traim! Recunoasteti ceva-ceva? Am invatat ceva dupa aproape un secol?
Filmul este distribuit in Romania de catre CineEuropa si il puteti viziona zilele acestea la Cinema Elvira Popesco.
Nota: 9/10 (Delia)
Dincolo de lanțurile iluziilor
Budapest Noir, peliculă realizată după nuvela omonimă a lui Vilmos Kondor, apărută acum aproximativ zece ani, îl are în centru pe jurnalistul Zsigmond Gordon, care căuta adevărul legat de o crimă aparent fără miză, în lumea interlopă a anilor 1930 în Budapesta. Regizoarea Éva Gárdos, născută în 1950 în Budapesta și cunoscută datorită unor filme precum An American Rhapsody (2001), Apocalypse Now (1979) și An Invisible Army, nu a mai lucrat anterior la proiecte similare, l-a distribuit pe Krisztián Kolovratnik în rolul Gordon, iar pentru alte personaje cheie i-a cooptat pe János Kulka, Réka Tenki, Dobó Kata, Adel Kováts și Szabolcs Thuróczy, astfel că echipa de producție se așteaptă ca Budapest Noir să se numere printre filmele de succes ale erei Vajna.
Tradiția filmului negru nu este vastă în filmografia maghiară. Budapest Noir debutează cu o scenă în care coșciugul lui Gyula Gömbös este adus în oraș în 1936. Specific filmului negru, decorurile sunt tenebroase în cea mai mare parte, există permanent senzația de umezeală, orașul se vede foarte puțin, sunt multe cadre fotografice cu lumină redusă, străzi murdare, abundă scenele în care nu există personaje sau există foarte puține. Mi-a adus aminte inevitabil de filmele făcute după benzi desenate, Sin City sau Batman. Atmosfera anilor ‘30 este însă bine reconstruită, interioarele la fel, iar povestea curge previzibil, dar natural. Sunt puține surprize, spectatorul știe la ce să se aștepte aproape la fiecare scenă, imaginea de tip „deja vu” fiind o constantă.
Intriga nu este complicată. În Budapesta anilor 1936, când Ungaria trebuia să decidă dacă se va alia cu Hitler, o tânără prostituată este găsită moartă și nimeni nu dorește să investigheze, cu excepția lui Gordon, un jurnalist criminalist, care intuiește că lucrurile nu sunt tocmai ceea ce par. Ancheta îl conduce pe Zsigmond Gordon în subteranul întunecat al orașului, o lume dominată de pornografie, meciuri de box ilegale, criminalitate, dar și întâlniri ale celulelor comuniste. Caracatița se întinde până la cele mai înalte grade, iar influenți oameni de afaceri ai Ungariei fac averi colosale datorită legăturilor politice cu conducerea Germaniei, atâta timp cât își ascund obârșia evreiască, care începuse să fie vânată acerb. Mi-a amintit și de miniseria Babylon Berlin, 2017, o radiografie istorică a Berlinului interbelic, mult mai bine realizată, tot producție HBO, cu mai multă substanță și consistență, pe care o recomand cu drag spre comparație.
Budapest Noir nu este un film de la care să pleci cu multe întrebări, nu te răscolește, dar pentru iubitorii de gen reprezintă o peliculă care merită văzută. Budapest Noir are charm, umor și actori carismatici. Dincolo de jocul care tinde să fie serios, însă de multe ori nu reușește să imprime tragism, având impresia că asiști cumva la o parodie, scena deconspirării afaceristului evreu este complet neverosimilă, Réka Tenki mi-a plăcut foarte mult, reușind să intre perfect în rolul fotografei Krisztina, să ilustreze emoțiile prin care a trecut personajul său, dar și să confere eleganța specifică anilor 1930. Aroganța lui Zsigmond (Krisztián Kolovratnik), jurnalistul cu vederi politice cinice, care consideră că nu există adevăr obiectiv, este seducătoare, iar faptul că dincolo de mască se întrevede un om care păstrează totuși o doză de romantism și este capabil de iubire după atâtea tragedii la care a fost martor, fac din el un personaj destul de captivant. De asemenea, latura socială mi a părut bine ilustrată, fetele sărace obligate să se prostitueze pentru a supraviețui, limitările impuse de părinți tradiționaliști care distrug vieți, mizeria în care se zbăteau cei mai mulți, în antiteză cu luxul etalat de membrii instituțiilor statului, parteneri fideli ai multor fărădelegi.
Éva Gárdos regizează cu o mână sigură și un control fin un film care îmbină perfect elementele noir tradiționale cu o piesă politică încărcată, a cărei rezonanță contemporană nu poate fi negată. Axată mai mult pe ambiție, decât pe altruism, în final personajele principale aleg drumuri diferite, Budapest Noir își invită spectatorii într-o lume plină de mister nedisimulat.
