Bli Dam (2018) – No Blood
Regia: Joe El Dror
Distribuția: Dana Meinrath, Udi Rothchild, Danny Isserles
Nu știu dacă debutul ca regizor de filme de lung metraj la vârsta de 57 de ani este un record, dar sunt sigur că este o raritate. Și totuși, Joe El Dror nu este un anonim pentru publicul israelian, fiind cunoscut ca dramaturg, traducător și scenarist. Celebritatea și-a câștigat-o în anii ’90 când a fost unul dintre autorii unui program de satiră dintre cele mai populare din istoria televiziunii israeliene, după care a cam dispărut din atenția publicului. Revenirea sa cu filmul ‘Bli Dam’ (‘Fără sânge’) la care este și scenarist și regizor (debutant) îl aduce din nou în atenția publicului. O revenire în forță și de calitate, căci ‘Bli Dam’ este în opinia mea unul dintre cele mai interesante și mai bine făcute filme israeliene din ultimii ani.
Într-o oarecare măsură, Manny, personajul principal al filmului, poate fi considerat un alter-ego al regizorului. Și el, ca și Joe El Dror, este un om de teatru și un scriitor, dar care nu a mai scris de multă vreme. Este conferențiar la o școală de teatru, dar arta sa pare deconectată de interesul studenților. Motivul secării inspirației sale poate însă proveni din altă parte. El și Roni, prietenul său cel mai bun (din vremea grădiniței!) au un trecut militar ‘special’, incluzând misiuni ultra-secrete. Nereușitele lor pot fi cazuri de post-traumă întârziată. Manny, Roni și soția acestuia sunt un triunghi de tineri din clasa mijlocie, OK din punct de vedere material, dar care nu reușesc să se realizeze în nimic – profesional, personal sau sentimental. Drogurile ușoare sau relațiile amoroase superficiale nu oferă o alternativă. Apariția unei femei frumoase și misterioase în viața lui Manny oferă poate o ocazie de a găsi ceva interes, dar ea va aduce împreună cu ea și pericole neașteptate.
Unul dintre secretele calității filmului ‘Bli Dam’ este ambiguitatea. În niciun moment nu suntem siguri ca spectatori ce fel de film vedem. Ca în viață. Filmul începe că o poveste romantică în mediul ‘yuppie’ al Tel Aviv-ului, pentru a lua apoi o turnură de thriller. Cele două planuri, romantic și de tensiune continuă în paralel și se intensifica. Senzația trebuie să fie familiară spectatorilor israelieni și nu numai celor israelieni. În ce fel de lume trăim? Are vreo consistență lumea superficială a divertismentelor și a relațiilor noastre? Putem face abstracție de trecut, de războaie, de amenințările din jur? Putem avea încredere în femeia pe care o cunoaștem și cu care facem dragoste, în prietenii cei mai buni, în reporterii cei mai cunoscuți care ne aduc știrile la posturile de televiziune? Scenaristul și regizorul Joe El Dror reușește în mod inteligent să ne facă să ne punem aceste întrebări, în paralel cu povestea care oscilează între romantic și thriller, și ne rezervă și un twist final, care pune sub semnul întrebării tot ce am văzut până atunci. Concluziile însă va trebui să le tragă singur, fiecare spectator în parte.
Ce mi-a plăcut. Mesajul politic sublimat, dar cu atât mai eficace. Povestea, ambiguitatea ei, faptul că poți să abordezi acest film din mai multe puncte de vedere și că pe măsură ce te gândești poți găsi semnificații noi. Dialogurile firești. Imaginea foarte profesional cadrată, în care am regăsit orașul Tel Aviv și interioarele caselor israeliene. Jocul actorilor cu o singură excepție. Ce mi-a plăcut mai puțin. Actrița care o joacă pe Rona dezamăgește. Ar fi trebuit să devină centrul magic – erotic și de thriller – al filmului. Nu știu dacă este vina actriței sau a regizorului, dar nu a reușit.
Nu pot decât să sper că Joe El Dror va compensa curând debutul său târziu cu câteva alte filme, pe măsură talentului și profesionalismului pe care îl demostrează în ‘Bli Dam’.
