The Hunger Games (2012) – Jocurile foamei
Regia: Gary Ross
Distribuţia: Jennifer Lawrence (Katniss), Josh Hutcherson (Peeta), Woody Harrelson (Haymitch), Donald Sutherland (Preşedintele Snow), Stanley Tucci, Elizabeth Banks
Jocurile foamei (The Hunger Games) a fost primul film pe care am hotărât să îl văd la cinematograf în acest an. Timpul nu îmi permite, de obicei, să fac un drum până la cel mai apropiat – aflat, de altfel, chiar în centrul oraşului. Pentru acest film, însă, am presupus că ar merita efortul. Nu m-am înşelat.
Blockbuster-ul american necesită, într-adevăr, un ecran imens, şi mai ales o tehnologie performantă in-surround. Ar fi păcat să ratezi, ca pasionat al filmelor de acţiune, fiecare detaliu vizual sau sonor al momentelor încărcate de adrenalină; sunt multe asemenea momente pe durata celor 142 de minute ale filmului.
Jocurile foamei este cel dintâi dintr-o serie de, afirmă casa de producţie, patru filme, bazate pe trilogia scrisă de Suzanne Collins, deja aclamată de sute de mii de cititori din momentul apariţiei primei cărţi, în 2008. Este un film de acţiune cu o componentă puternic distopiană şi o latură emoţională dificil de ignorat. Evenimentele se petrec în timpul celei de a 75-a ediţii a Jocurilor foamei, organizate de o societate a viitorului numită Panem, societate creată după ce o catastrofă nucleară a distrus populaţia Pământului (deci, pe noi). Panem îşi are rădăcinile bine înfipte în cultura şi civilizaţia romană, iar preşedintele Snow, conducătorul său, ştie foarte bine cum să ţină cele 12 districte sub control. Jocurile foamei sunt un soi de reality show izvorât din răzbunare calculată şi cruzime fără limite: în fiecare an, fiecare district trebuie să ofere câte un tribut, un băiat şi o fată între 12 şi 18 ani, ca aceştia să concureze într-o luptă în care poate exista un singur învingător. Tinerii sunt supuşi unei lupte agonizante pentru supravieţuire, sfârşind prin a se măcelări unul pe celălalt şi a câştiga, în urma sau în ciuda tuturor ororilor, dragostea nemărginită a unui public corupt, decăzut şi marcat de spleen.
Ce se întâmplă însă când reprezentanţii districtului 12, cel mai sărac dintre toate, o zonă minieră unde înfometarea este la ordinea zilei, sunt Katniss Everdeen şi Peeta Mellark? Cine este această fată care se oferă voluntară – un fapt fără precedent în istoria districtului – şi, pe deasupra, îşi etalează fără ezitare talentul de arcaş? Cine este acest băiat lipsit de inhibiţii care, din fiu de brutar, devine centrul atenţiei întregului Panem când îşi declară iubirea nemuritoare tocmai pentru fata pe care trebuie să o ucidă în arenă?
Filmul acesta trebuie văzut pentru fluxul neîntrerupt de adrenalină, pentru replicile potrivite date la momentul potrivit, şi pentru câteva întorsături scenaristice neprevăzute în carte. Da. La câteva ore după ieşirea din cinematograf am înşfăcat prima carte. A doua zi, spre seară, le devorasem deja pe toate trei şi eram încă în stare de şoc – însă aceasta este o altă poveste rencenzistică şi va fi spusă la timpul său.
6 comments
Ma bucur ca ti-a placut! Nu aveam foarte mari asteptari, dar la fel ca si tine am decis sa fac un compromis si sa merg sa-l urmaresc la cinema. Merita vizionarea! Am de gand sa incep si eu cartile (am inteles ca sunt diferente minore intre film si carte; SPOILER: citisem ca in carte Peeta isi pierde piciorul ranit). Intr-adevar are si actiune si romantism si drama… din toate pentru toti 🙂
După o primă vizionare, îmi doresc să ajung şi la versiunea 3D sau IMAX.
După o primă citire-maraton a trilogiei, trebuie să urmeze o recitire care să dureze ceva mai mult de 48 de ore, şi care să mă convingă că a treia carte merită o a doua şansă.
Recomand cu mare căldură şi cărţile. Îţi vor oferi o perspectivă mult dezvoltată asupra filmului.
O recenzie foarte bine scrisa – clara, concisa, documentata, sustinuta de imagini bine alese, si, in acelasi timp, exprimand opinii si sentimente personale foarte bine conturate. Sunt evidente cultura cinematografica, spiritul analitic si sintetic, placerea de a scrie despre ceea ce simti, intr-un context usor profesional. Felicitari!
Mulțumesc 🙂
Slabut filmul, nu m-a dat pe spate. Pe o scara de la 1 la 10 as spune ca merita undeva intre 6,5-7.0
Oricum vreau sa citesc cartile, dupa ce termin ce am inceput in momentul de fata.
Avantajul cu care a pornit a fost că publicul cunoștea deja trilogia și aștepta cu sufletul la gură o ecranizare. Cum casting-ul a fost reușit în proporție de 90% și chiar a adus elemente neașteptate, cum ar fi prezența mai pregnantă a lui Seneca Crane, publicul a reacționat.
Personal, sunt încântată că filmul mi-a dat prilejul să citesc cărțile și să descopăr câteva idei demne de reținut.