Ready Player One (2018)
Regie: Steven Spielberg
Distribuție: Tye Sheridan, Olivia Cooke, Ben Mendelsohn
A trecut ceva timp de la ultima întâlnire a lui Steven Spielberg cu genul science-fiction. După ce a realizat în 2005 o versiune a ‘Războiului Lumilor’ cu Tom Cruise în rolul principal care mie mi-a plăcut, dar care a cam fost ‘desființată’ de critici, Spielberg părea să se fi despărțit de science-fiction, cel puțin ca regizor. Revenirea a avut loc recent, în 2018, și Spielberg pare că vrea să demonstreze cu filmul ‘Ready Player One’ că reușește să fie la curent cu unele dintre realizările cele mai avansate în tehnologiile jocurilor și ale realității virtuale, și pe de altă parte să se întoarcă la rădăcinile culturale ale generației sale, în perioada de început a culturii ecranelor, anii ’70 și ’80 care au deschis drumurile culturii vizuale de astăzi și probabil și a celei de mâine. Spielberg obisnuiese să-și împartă producțiile în ‘films’ și ‘movies’. Acestea din urma sunt experiențe mai imersive, pentru urmărirea cărora este bine să ne aprovizionăm, ca spectatori, cu porții mari de popcorn. ‘Ready Player One’ aparține acestei ultime categorii.
Acțiunea filmului se petrece în anul 2045 într-o lume oarecum post-apocaliptică, în care o mare parte dintre locuitorii planetei scapă de realitatea dezolantă din jur evadând într-o lume virtuală, în care fiecare dintre pământeni are un avatar prin care își trăiește viața paralelă. Creatorul acestei lumi, interpretat de Mark Rylance (revenit într-un film de Spielberg după formidabilul rol din ‘Bridge of Spies’) precum oracolul din vechime, lasă omenirii un test care permite celui care rezolvă trei probleme stăpânirea spre bine sau spre rău a universului virtual. Spielberg creează un film în care amatorii de jocuri de realitate virtuală se vor afla într-o lume familiară dar în care își găsesc locul și personajele de filme comics sau de jocuri retro. Eroii sunt copii și adolescenți, personajele preferate ale unui creator de filme care aspiră la o permanentă vârstă a inocenței dar și a întrebărilor, a curajului de a lupta pentru ceea ce este drept și a curiozității de a explora și de a extinde permanent limitele cunoașterii. Măiestria lui Spielberg constă în faptul că reușește să transmită un mesaj optimist și să-și îndrume actorii tineri și foarte tineri într-o manieră cinematografică interesantă, evitând ceea ce eu numesc ‘disneyzarea’.
Asistăm ca spectatori la 140 de minute de acțiune continuă, care îi vor mulțumi pe amatorii de filme de acțiune și vor genera cred și destul de multe jucării, gadgeturi, și decoruri pentru viitoarele senzații din parcurile tematice. Povestea, bazată pe un roman al lui Ernest Cline, nu este teribil de originală, dar este îmbogățită cu elemente de mitologie și presărată cu referințe din istoria jocurilor video și pe calculator care vor fi savurate de cei care au fost copii în anii ’70 sau ’80. Este evident faptul că și Steven Spielberg s-a imersat cu placere în producție, creând o experiență vizuala influențată de jocurile de acțiune și de personajele de comics. Mesajul mai serios al filmului ar fi legat de paralelismul și interacțiunea dintre lumile reale și cele virtuale, interacțiune care are loc în mintea și sufletul fiecăruia dintre noi. Oricine a trăit o experiență de Realitate Virtuală știe că până și fiziologic ai nevoie de câteva secunde, uneori de mai mult timp pentru readaptare la realitate. Ce se întâmplă însă dacă Realitatea Virtuală nu mai este doar un joc, ci o alternativă a vieții reale pe o planetă devenită aproape nelocuibilă, și dacă ea este extinsă la nivelul întregii societăți? Spielberg rezolvă aceste întrebări cu uneltele – tot escapiste în fond – ale filmelor de acțiune. Ne luăm deci popcornul și ne bucurăm de acest ‘movie’. Întrebările rămân și poate că ele vor fi abordate și în filmele sale viitoare.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Serialreaders.com)
