‘Milim Nirdafot’ (2019) – Synonymes
Regia: Nadav Lapid
Distribuția: Tom Mercier, Quentin Dolmaire, Louise Chevillotte
Talentul de regizor și de scenarist al lui Nadav Lapid este vizibil în excelentele scene care deschid și conclud filmul său ‘Synonymes’ (‘Milim Nirdafot’ în limba ebraică) premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Yoav, eroul filmului, un tânăr israelian care fuge din și de țara sa, își începe periplul parizian gol și fără nimic, ca în ziua nașterii sale, după ce i se fură tot, inclusiv hainele, din apartamentul în care se adăpostise în prima noapte. La sfârșit, îl vedem bătând cu pumnii și apoi încercând zadarnic să spargă o ușă care nu se deschide niciodată, în spatele căreia se află prietenul sau francez, și poate lumea din care visase să facă parte, care îl respinge și ea. Este evident că regizorului Nadav Lapid îi plac simbolurile și filmul său este încărcat cu ele, deși nu toate sunt reușite în aceeași măsură.
‘Synonymes’ nu este un film care vrea să placă. Din acest punct de vedere l-aș compara pe Nadav Lapid cu Yorgos Lanthimos, un alt regizor care nu ezită să-și șocheze spectatorii în fiecare film al său, creând simboluri care se cer descifrate și situații care fac ca mulți spectatori să stea incomod în scaun sau chiar să părăsească sala de proiecție înainte de sfârșitul filmelor. Din punctul de vedere al israelienilor, tineri ca Yoav, care își caută norocul în alte țări nu sunt deloc personaje exotice. Mii de israelieni își încearcă în fiecare an șansa în lumea mare. Majoritatea însă o fac fără încrâncenarea apropiată de ură pe care o poartă în sine eroul lui Nadav Lapid, își păstrează legătura cu familia, cu țara, cu limba ei. În definitiv nimeni nu poate fugi de steaua sub care s-a născut. Nici măcar Yoav, care poate pleca din Israel, poate încerca să renunțe la limba sa maternă, dar nu și la istoria personală și la mentalitatea în care a crescut. Chiar și metafora principala a filmului, cea a schimbării de identitate prin renunțarea extremă la limba ebraică, este împrumutată din mitul sionist al pionierilor din Europa de Răsărit, care cu un secol în urmă renunțau la idish-ul vorbit de părinții lor pentru a adopta o nouă limbă și o nouă identitate culturală în Palestina care avea să devină Statul Israel în 1948.
Filmul este însă la fel de critic și față de Franța. Nici prietenii francezi nu-i pot oferi lui Yoav un sprijin moral dincolo de aspectele materiale, și nici instituțiile care încearcă să-i educe pe imigranți în valorile democrației și laicității franceze nu par să aibă tactul cultural și instrumentația necesară, recurgând la metode sterile până la caricatură. Vina neadaptării însă este în cele din urmă personală. Yoav vine în Franța și încearcă să-i învețe limba cu ajutorul unui dicționar, dar nu este pregătit să-i asimileze și cultura și mentalitatea. Scena concertului este elocventă, este și momentul în care dimensiunile prăpastiei devin clare. Yoav al lui Lapid este o excepție, și ca israelian, și ca imigrant în Franța. Eșecul este numai al său, este un eșec personal. Nu sunt însă convins că așa cum este făcut filmul, acest lucru va fi clar înțeles de mulți dintre spectatorii săi.
Ce mi-a plăcut. Am menționat deja simbolistica unora dintre scene. Interpretarea actoricească a lui Tom Mercier este senzațională, în pofida faptului că este vorba despre un debutant. Actorul are carismă și personalitate și rolul i se potrivește minunat. A star is born. Montajul nervos, uneori prea nervos, dă o senzație de dinamică isterică, potrivită atmosferei și personajului principal.
Ce mi-a plăcut mai puțin. Abordarea este crispată, lipsesc complet detașarea și o doză de umor. Toate personajele secundare israeliene sunt prezentate în mod grotesc și schematic, aproape ca niște stereotipuri negative. Singura excepție este tatăl lui Yoav, și cele câteva secunde în care cei doi se întâlnesc crează unul dintre rarele momente de empatie ale filmului. Nu am înțeles deloc nici rolul grupului de israelieni în costume negre, personaje care dispar complet pe la jumătatea filmului. Cine sunt sau ce vor să semnifice? Personaje reale sau rod al imaginației și al coșmarurilor lui Yoav?
‘Synonyms’ ar putea deschide o discuție pasionantă despre identitate culturală și lingvistică, despre posibilitatea de a fugi fizic și spiritual din țara în care te-ai născut, posibilitatea și realitățile acceptării într-o nouă țară. Negativismul și crisparea cred însă că fac dezbaterea dificilă, și sunt interesat chiar dacă au fost sau vor fi asemenea discuții pe marginea filmului în Israel sau în Diaspora. Ca să folosesc o exprimare specific engleză, ‘Synonyms’ al lui Nadav Lapid riscă să fie de fapt niște ‘false friends‘. S-ar putea ca filmul acesta, important, promițător și deranjant, să fie plăcut de unii sau respins de alții, dar nu din motivele potrivite și intenționate de autori.
