Silver Linings Playbook (2012) – Scenariu pentru happy-end
Regia: David O. Russell
Distributia: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Jacki Weaver, Chris Tucker, Julia Stiles
Pentru mine, ”Silver Linings Playbook” este o surpriză frumoasă a nominalizărilor la Premiile Oscar 2013, pentru că este mereu destul de dificil ca o dramedie romantică să primească premii cu adevărat importante. Poate că nici acum nu va primi (doar simpatica Jennifer Lawrence are ceva șanse, nici acestea incredibil de mari), deși sunt nominalizați ambii actori – Bradley Cooper și Robert De Niro -, dar măcar faptul că au fost băgați în seamă reprezintă un lucru semnificativ. Filmul lui David O. Russell nu este o capodoperă, deși a avut o șansă importantă, nici măcar nu este un film pe care ni-l vom aminti cu ușurință peste câțiva ani, dar premisele sunt interesante și au dezvoltat un film de calitate, care trece media, te ține atent până spre final, fără a fi extraordinar din simplul motiv că s-a pierdut pe parcurs, iar finalul îl duce aproape forțat (nu întâmplător, traducerea titlului în limba română ne scutește a povesti ce s-a întâmplat, din nefericire :D, în final).
Pat Solitano (interpretat de un Bradley Cooper descrescător, departe de anvergura unui rol de Oscar) se regăsește de la început în fața unei dileme pentru dezvoltarea în continuare a unei vieți normale: la câteva momente de la a ieși din sanatoriul de boli psihice unde a fost internet timp de opt luni pentru atacul asupra amantului soției sale, o iubește încă nespus și vrea să se reîntoarcă în viața și în inima ei. Spectatorii ghicesc din primul moment că o asemenea reușită este aproape imposibilă și, treptat, aflăm și cauza medicală a bolii sale: tulburare bipolară nediagnosticată (la timp, aș zice eu!). Pentru noi, este evident că el nu este total vindecat, dar că ar putea să se stăpânească în majoritatea situațiilor dacă s-ar menține preocupat.
Numai că nu face asta: primul lucru la ieșirea din spital este să procure întreaga programă analitică a soției sale și să își petreacă nopțile citind Hemingway, altă sursă de nemulțumire profundă. Familia sa este înțelegătoare, dar el este ”amuleta” norocoasă a tatălui său (îmi era dor de Robert De Niro într-un rol cu adevărat bun!) și ei au nevoie de el sănătos, cu gândurile calme și atente, prezent la evenimentele importante cum ar fi meciurile echipei favorite, pe care s-au pariat bani mulți. La o cină cu prietenii, o întâlnește pe ea, Tiffany (interpretată de frumoasa și surprinzătoarea Jennifer Lawrence), o persoană care se dovedește de la început ciudat(ă) de asemănătoare cu el: suferă și ea de un fel de boală psihică, este respinsă de societate, face lucruri controversate și neacceptate de comunitate, începe o relație nonconformistă cu Pat care nu știm unde va duce și ce urmări va avea în psihicul deja zdruncinat al amândorura.
Această primă parte a filmului este bine susținută de un scenariu inovativ, cu premise interesante și o distribuție de excepție. Perfect pentru premiile Oscar, nu? A doua parte a filmului dispare, din punctul meu de vedere, în neant, poate cu excepția interpretării de calitate. De ce am fi avut nevoie pentru un film care se anunța unul psihologic, de urmărire a unor personaje ce au nevoie de alinare sufletească în condițiile în care propria lor gândire este de multe ori încețoșată, de descoperire a unei relații între doi oameni care nu se încadrează în genurile tipice ale normalității, de conceptualizare a nebuniei veritabile sau aparente, de o a doua parte ce se dorește a fi o simpluță și caldă comedie romantică? Cu toate acestea, filmul nu e umbrit în totalitate și nu devine un fiasco. Dacă Robert De Niro mă mulțumește aproape de fiecare dată, nu știu de unde a apărut această Jennifer Lawrence, ce își alege cu dibăcie rolurile și nu dă greș niciodată (știu, vor fi critici, dar mie mi-a plăcut de ea inclusiv în ”The Hunger Games”).
Pozitiv, încrezător, plin de elemente interesante și de întrebări-cheie (Suntem atât de nebuni pe cât ne consideră lumea? e una dintre ele), ”Silver Linings Playbook” este un film bun al anului 2012 și, posibil-depinde de aprecierea fiecărui spectator, chiar meritoriu nominalizat la opt premii Oscar.
Alte impresii: Rontziki, Bialog.
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=Lj5_FhLaaQQ’]
3 comments