Balaur (2021)
Regia: Octavian Chelaru
Distribuția: Mălina Manovici, Alexandru Papadopol, Sergiu Smerea
Se spune că mintea noastră e deschisă aproape la orice fel de experimente și doar normele morale sunt cele care ne opresc din a călca strâmb. Dar oare acest călcat strâmb vine mereu din nevoia de a simți o doză de adrenalină sau și din legăturile pe care ni le construim? Suntem morali doar pentru că primim acei șapte ani de acasă sau pentru că asta ne face cumva mai buni în proprii ochi?
Subiectul moralității este abordat în filmul „Balaur” a lui Octavian Chelaru, debutul în lungmetraj a regizorului. Premiera acestuia este programată pentru data de 9 septembrie, iar în rolurile centrale îi are pe Alexandru Papadopol, Mălina Manovici și Sergiu Smerea.
Revenind la moralitate, filmul are o încărcătură religioasă, deoarece se desfășură, sub ochii spectatorilor, într-un soi de decalog, doar că de această dată păcatele îmbracă pielea oamenilor. Ecaterina este o profesoară de religie, căsătorită, evident, cu un preot, părintele Dragoș. Are un fiu de 16 ani și o viață relativ normal. Mai puțin pe segmentul emoțional, în care se simte de-a dreptul pustiită și devalorizată de figura soțului. Aceasta îl cunoaște pe Iuliu, un elev cu probleme de integrare și cu părinți absenți, de care se simte involuntar atrasă.
Din acest punct, viețile celor trei se contopesc și devin un soi de roller coaster, cu mult suspans, cu schimbări de subiect care te lasă, vorba clasicului, cu gura căscată. O să mă opresc în această cronică asupra unor simboluri ascunse pe care le poartă filmul, or anume ele mi se par elemente de neratat în cazul acestei pelicule.
Ecaterina poate fi ușor catalogată drept o Evă modernă, o fire ingenuă, ascunsă în umbra soțului care o înconjoară doar cu răceală. Chiar și unica partidă de sex pe care o fac e aidoma unei aventuri de o noapte, în care soțul juisează și o părăsește în clipa imediat următoare. Între cei doi se întinde o tăcere incomodă, eclipsată doar de clipele pe care acesta le petrece pe amvon, iar ea i se spovedește.
Iuliu este, pe de altă parte, întruchiparea șarpelui. Acesta se aventurează în discuții contradictorii, punând la îndoială ortodoxia, credința și nevoia existenței umane. Este un tânăr obsesiv, pentru care extremele sunt norme și pe care abandonul matern par să-l lase cu grave carențe.
Părintele Dragoș este un tipicar, figura bărbatului care bate cu pumnul în masă, are mereu ultimul cuvânt și se abandonează unui confort habotnic. Ah da, este și un băiețel de mamă, pentru care contează să se pună bine cu părinții, lăsând relația cu soția pe ultimul plan al intereselor tale.
În această Treime a păcatului descoperim toate ispitele, de la indiferență la senzualitate, de la lipsa de respect la sexualitate răbufnită, iar regizorul știe pe ce corzi să apese pentru un efect de anvergură.
Am doar o mică remarcă pentru spectatorii nerăbdători. Ca să vedeți „Balaur” din perspectiva mea vă trebuie răbdare multă. Începutul lent și finalul ușor prăpăstios s-ar putea să vă știrbească puțin din impresii, dar e clar un film pe care nu trebuie să-l ratați.
În cinematografele din România din 9 septembrie.
