”Şi lespezile vorbesc. Cimitirele Evreieşti din Bucovina”
Documentar realizat de Fundaţia Art Promo, cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Scenariul: Simona Macovei
Consultant stiintific: dr. Felicia Waldman
Imagine: Florin Costache, Laszlo Kun
Voce: Carmen Tanase
Sunet: Alexandru Suciu
Regia & DoP: Florin Costache
Montaj: Marius Sorescu
Producator executive: Diana Nitu
Producator: Ionela Andreescu, Alin Panc
Coordonator de proiect: Arpad Harangozo
Mai intai se cuvine sa va spun cine/ce este Fundaţia Art Promo, realizatorul acestui film documentar, nascut ca urmare ca urmare a unui imbold al initiativei unui diplomat elvetian, care a peregrinat prin cimitirele evreiesti din Bucovina si a realizat doua albume fotografice de referinta.
“Fundaţia Culturală Art Promo este o organizaţie non-guvernamentală, care activează ca interfaţă culturală între România şi lumea occidentală prin organizarea de evenimente şi expoziţii, colaborând cu instituţii româneşti şi internaţionale la realizarea proiectelor.
Fundaţia Culturală Art Promo organizează evenimente culturale de promovare a culturii şi tendinţelor artistice din celelalte ţări europene în România, dar promovează şi patrimoniul cultural autohton prin expoziţii care îi pun în evidenţă valoarea incontestabilă. Unul din ţelurile fundaţiei este acela de a crea iniţiative care urmăresc reglementarea şi organizarea pieţei de artă din România.”
Si chiar in momentul in care am primit invitatia la vizionarea acestui film, mi-am amintit de poemul textualist dedicat in anul 1973, de catre Geo Bogza lui Benjamin Fondane, “intitulat pur si simplu Fundoianu”. Poem recitat de profesorul Mihai Sora, la Centrul Comunitar Evreiesc, cu ocazia Yom HaShoah, care in 2016, s-a comemorat in data de 5 mai.
„Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova… si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in mireasma atator podgorii si livezi, in murmurul Bistritei si al Ozanei… si sa sfarsesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele…» si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Sara pe deal buciumul suna cu jale…» si sa sfarsesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, cu darul de a fi poet: «In targ miroase a ploaie, a toamna si a fan…» si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz.”
Am vizionat un film emotionant, atat prin frumusetea simplitatii plastice a imaginii, prin multitudinea de informatii istorice comunicate, cat si prin mesajul de o inalta moralitate transmis. Si anume ca aceste cimitire (in limba ebraica, cimitirul este numit Beit Haim = casa vietii) sunt casele in care se odihnesc – pana vor reveni la viata (sub ce forma va fi sa fie aceasta) – mostenirile de valori spirituale si de credinta ale evreilor decedati.
Cimitirele oraselor Targu Neamt, Piatra Neamt, Stefanesti, Botosani, Harlau, Radauti, Siret .. adapostesc inca – din fericire – in linistea lor atemporala -– pietre tombale de o inestimabila valoare, prin informatiile pe care ni le transmit prin veacuri. Caci de veacuri vorbim! De veacurile in care lespezile mormintelor de pe aceste pamanturi sacre, ne transmiteau, prin bogatia lucraturii lor, simboluri complexe reprezentand prin forme zoomorfe (animale existente sau de legenda), instrumente de educatie … cu predilectie CARTEA, imagini ierusalmitane, speranta renasterii – cum spuneam, intr-o zi ce va veni … reprezentand deci comunitatile evreiesti mari, puternice, serioase si constructive, care au salasuit pe aceste meleaguri si le-au ridicat in constiinta lumii. Pana la momentele tragice ale Holocaustului, care au decimat populatia evreiasca din Bucovina si a imprastiat-o in colbul drumurilor transnistrene, sau in gropile comune, sau in fumul cuptoarelor.
In secolele 18-19, pe aceste meleaguri au existat evreii sefarzi. Cu timpul, cimitirele au primit in pamantul lor si evreii Ashkenazim, veniti din zona centrala si rasariteana a Europei. Si arta impodobirii petrelor tombale cu aceste informatii, de la sefarzi si ashkenazimi, a cunoscut o inflorire de varf, inspirand si fiind la randul ei inspirata si de celelalte culte care coabitau alaturi de evrei. Un exemplu edificator il reprezinta acele cateva lespezi pictate, colorate, predominand albastrul de Voronet. Un alt exemplu il reprezinta picturi din interiorul unor sinagogi, cum este cea din Botosani (pe care am vizitat-o anul acesta) si care infatiseaza palmieri, maslini, animale biblice, scene din Ierusalim …Un alt fapt inedit este acela al existentei in cimitir a unor cupole de metal, dovada a faptului ca locuitorii acelui oras se ocupau cu tinichigeria. Prin urmare, iata si multe informatii ocupationale: unii erau oamenii cartii – element ce apare pe pietrele lor tombale, altii aveau meserii atat de necesare acelor vremuri …
Insa, cu timpul, spre secolul 20 si pana astazi, informatiile cuprinse pe aceste lespezi s-au simplificat, s-au redus la ceea ce vedem noi astazi intr-un cimitir evreiesc.
Trebuie subliniat – si filmul o face – faptul ca toate aceste lespezi bogat ornamentate si purtatoare de informatii si simboluri, nu au inscris pe ele numele artistilo-pietrari ce au trudit la realizarea lor. Si ne punem intrebarea … de ce? Filmul raspunde la aceasta intrebare, dimpreuna cu multe alte explicatii legate de traditiile iudaice. Si ne spune ca aceste lucrari pentru marcarea locului de inhumare si privind informatii legate de cel decedat, reprezinta o “mitzvah”, adica o porunca de facere de bine. Deci este bine sa ramana anonima, ca o datorie de bine.
Preambulul filmului ni-l prezinta pe Smil Gruber, venit de la 7560 km departare, din New York, venit acasa, cum s-ar spune, in cautarea mormantului bunicii sale. O intreprindere aproape imposibila, pentru ca cimitirul este ingropat in vegetatie, multe dintre lespezi sunt inclinate, prabusite sau proptite de garduri … insa, Dumnezeu il calauzeste pe Gruber si lespedea pe care o cauta, este gasita strajuind mormantul decedatei. Drumul lui Gruber este initiatic. Si tot el incheie acest film documentar emotionant. Pietricica pe care evreul o pune pe lespedea de mormant este un simbol al ridicarii – intr-o zi – a celui de-al treilea Templu. Pietricica cu pietricica … se aduna pentru acea zi si acea constructie.
Fiecare lespede vorbeste tacut. Si toate lespezile ne vorbesc despre ce am fost si continuam sa fim. Si este bine ca se fac eforturi mari financiare pentru salvarea si conservarea cimitirelor si sinagogilor, chiar si in localitatile unde nu mai traiesc astazi decat cativa evrei numarati pe degete, ba chiar … nciunul. Deoarece conservarea istoriei evreilor din Romania inseamna implicit si conservarea istoiei Romaniei.
In timpul vizionarii filmului mi-am amintit tot de un drum initiatic, Acela pe care l-am facut in urma cu niste ani, la Cracovia si la Auschwitz. In cimitirul vechi din Cracovia, care inca mai cuprinde pietre tombale la fel de frumos impodobite, exista un zid imprejmuitor, in care sunt incastrate lespezi de morminte. Este vorba despre acele lespezi pe care, in timpul razboiului, polonezii le-au jefuit din cimitir, le-au dus la casele lor si le-au folosit in gospodarie sau la acoperirea noroaielor de pe drumuri. Fapt ilustrat cutremurator si de filmul polonez Aftermath (Poklovie) – 2012.
Plecaciune in fata tuturor acelora care si-au adus contributia la realizarea acestui film. Un adevarat act de cultura restituita.
