Burlesque (2010)

Burlesque (2010) – Vis implinit
Regia: Steve Antin
Scenariul: Steve Antin
Distributia: Cher, Christina Aguilera, Alan Cumming, Eric Dane, Cam Gigandet, Stanley Tucci

Lasand deoparte doua impresii care m-au cam intepat pe parcursul vizionarii, cum ca am dinainte o savarina (prajitura mea favorita) prea insiropata si cum ca toate personajele sunt frumoase, talentate si bune – desi unele incearca sa fie nitelus rele (adica unde sunt “negativii”?), filmul mi-a placut!!!

In ciuda celor doua intepaturi despre care spuneam, povestea este bine construita, motivata simplu si credibil, eludand elegant explicatii si raspunsuri, care pana la final vin in mod firesc, si totul se deruleaza intr-un ritm antrenant, epicul legandu-se firesc cu muzica de o calitate neasteptata (Christophe Beck + Aguilera + Christopher Stewart + Claude Kelly + Samuel Dixon + Sia Furler, etc), montari “burlesti” elaborate cu un deosebit simt coregrafic (Michael Kaplan), imagini si culoare bogate, calde, luminoase (Bojan Bazelli) si partituri actoricesti extrem de ofertante.

Scenarist si regizor, Steve Antin nu face exces si bravada de originalitate si poate tocmai de aceea a reusit o maniera proprie si agreabila atat ochiului cat si urechii si ne-a oferit povestea unei fete talentate, cu mult bun simt, care crede in steaua ei si care isi urmeaza cu consecventa si determinare chemarea. Chelnarita dintr-un obscur orasel din Iowa zboara unde altundeva decat in Eldorado-ul artistic, in Los Angeles-ul absorbant al atator vise si idealuri implinite dar cel mai adesea – ingenunchiate. Se vede insa ca steaua norocoasa a lui Ali ii face un bine si ii scoate in cale firma luminoasa de la “Burlesque Lounge”. Ambitia si consecventa eroinei o ajuta sa treaca peste primele refuzuri de a fi audiata, o fac sa se incadreze in atmosfera localului – in aceeasi calitate veche de chelnerita, o fac sa se acomodeze social si prietenesc cu stafful artistic (Tess si Sean) cu barmanul/muzician care ii intinde o reala mana de ajutor (Jack), cu protagonistele trupei si mai ales – o fac sa nu renunte!!!

Si pentru ca incercarile de a-si etala calitatile raman fara rezultat si pentru ca isteata propunere de a renunta la interpretarea vocala play-back in timpul momentelor de cabaret-dance, in schimbul interpretarii live – raman si acestea fara rezultat, iata ca scenariul lui Antin ii acorda o sansa bine instrumentata.Ali intra urgent in scena pentru a o inlocui pe hachitoasa-alcoolizata-invidioasa-dansatoare-pe-nume-Nikki.

Toate acestea petrecandu-se insa pe fondul unui marasm economic in care este prinsa “afacerea Burlesque”, pe cale de a da faliment in urma unor caderi financiare substantiale, de care in mod sigur este responsabil Vince (coproprietar si fost sot al lui Tess). Amenintarea falimentului ii determina pe cei doi proprietari sa cantareasca oferta de cumparare sosita din partea lui Marcus (iubitul lui Nikki), potentat al afacerilor imobiliare si al investitiilor profitabile. Caci Burlesque Lounge este o afacere buna: prin demolarea localului, spatiul va fi ocupat de o noua si uriasa constructie inaltata catre cerul Los Angelesului. Acestea sunt temele si momentele de varf ale actiunii filmului. Cum-necum, dintr-o manevra razbunatoare a lui Nikki, sunetul este taiat in timpul spectacolului, dansatoarele intepenesc in scena, sala ingheata, insa Ali este aceea care salveaza situatia de la un dezastru implacabil si vocea sa puternica irumpe si farmeca.  “The Show Must Go On”! Castiga inimile staffului, al spectatorilor, a lui Jack (oricum … era deja castigata), dar isi atrage si privirea “vanatorului” Marcus.

Si povestea continua, de data aceasta mai luminoasa, mai plina de speranta, mai asezata privind viitorul tuturor protagonistilor si bineinteles privind supravietuirea localului (prin ceva manevre istete si pline de simt “rechino-financiar” ale lui Ali – care si-a insusit corect lectiile de viata primite de la Marcus).

Dupa cum spuneam, sunt pardonabile stangaciile scriptului, deoarece canavaua filmului este admirabil brodata cu miscare, culoare, muzica, dans de calitate si nu in ultimul rand – cu o distributie extrem de bine aleasa, in care fiecare actor funtioneaza credibil alaturi de ceilalti, rezultand un ansamblu omogen si agreabil. Si privim filmul precum un tablou. Asa dupa cum Tess ii explica lui Ali – ca fata umana trebuie privita precum panza unui tablou pe care trebuie aplicata cu mult talent si inspiratie culoarea.

Eu una am ramas uimita de aparitia lui Cher. Si nu m-au frapat vocea ei plina si forta dramatica incontestabila si dovedita si recunoscuta de-a lungul timpului. M-a uimit infatisarea cu care revine pe ecran si care nu tradeaza nici ca tinuta, nici ca figura, cei saizeci si patru de ani. Pentru ca oricate minuni ar realiza astazi chirurgia estetica sau tratamentele care de care mai ingenioase, daca materialul (panza tabloului) nu ar fi de calitate, nimic nu ar conduce la astfel de rezultate extraordinare. Si poate ca aceasta calitate vine din suflet si de la talent. Talent cu care as stiut sa-si construiasca un rol cald, profund uman, fara excentricitati, dominat de pasiunea pentru aceasta forma de muzica si dans numita “cabaret”. Impreuna cu Stanley Tucci (Sean), un preferat mai vechi de-al meu si urmarit cu multa placere in serialul TV “3 lbs” au reprezentat imaginea unei perfecte fuziuni intru talent.

Cea care isi implineste visul in viata, Ali, este servita extrem de bine de Christina Aguilera, care probabil si-a vazut si ea visul cu ochii, caci dupa anterioarele incercari si aparitii episodice pe ecran, iat-o acum intr-un rol principal in care isi etaleaza cu incredere si cu profesionalism frumusetea figurii si a corpului, talentul de muzical perfect format si capabilitatile incontestabile de dansatoare. Si functioneaza perfect cu Cam Gigandet, care benficiaza si el de o partitura care ii pune in valoare talentul si caldura pe care o degaja figura sa  placuta. Un alt actor din distributie este Eric Dane, pe care il urmaresc cu placere in seria TV “Anatomia lui Grey” si care nu se abate de la linia caracterologica comuna, dar care stie sa transmita in egala masura – atractie si repulsie, acord si dezacord. Ceea ce inseamna munca si talent!

Filmul e un spectacol! Un spectacol bun de cabaret, impletind muzica de calitate cu momente coregrafice exceptionale. Un spectacol care te acapareaza, il savurezi, iesi din sala de cinema satisfacut…poate fredonezi…poate iti zambesti tiesi reflectat intr-o vitrina…poate iti amintesti de el si a doua zi…poate il revezi cu placere dupa un timp. Dar indiscutabil, o coloana sonora foarte buna! Cu 3 nominalizari la Golden Globe 2011 pentru Best Motion Picture – Musical or Comedy/ Best Original Song – Motion Picture- „Bound to You”/ Best Original Song – Motion Picture- „You Haven’t Seen The Last of Me”.

Nota: 8.5/10