Robocop (1987)
Regia: Paul Verhoeven
Distribuția: Peter Weller, Nancy Allen, Dan O’Herlihy, Ronny Cox, Kurtwood Smith
Moto: ”Excuse me, I have to go, somewhere there is a crime happening.”
Rămân un obsedat al filmelor vechi. Așa că, în vreme ce mare parte din blogosfera cinefilă a văzut și lăudat ultimul Robocop, un remake fără sens al anului 2014, eu am revăzut (a nu știu câta oară) varianta originală, infinit mai ”adevărată”. Desigur, nici nu generalizez, sper ca mulți dintre colegii mei au văzut și apreciat și filmul apărut în 2014, iar eu sper să nu greșesc să consider originalul ”adevăratul film”.
Un Detroit care în 1987 părea la fel de părăsit ca și astăzi, iar scenariștii parcă au prevăzut viitorul apropiat. În care domnia fărădelegii este pregnantă, în care polițiștii obișnuiți nu se mai descurcă și mor pe capete. Soluția un robot care să le facă pe toate, care să rezolve toate cazurile importante, care să riposteze la arme cu arme și mai puternice. Primul robot, ED 209, este un eșec magnific. Și atunci apare Robocop, un polițist dotat cu un program informatic superior, cu o forță nemaipomenită, cu însușiri aproape de supranatural (și mult mai ”natural” decât toți supereroii zilelor noastre). Totul, suprapus pe un cadavrul fostului polițist Murphy, un om care se străduia să se lupte cu morile de vânt.
”Cele mai rapide reflexe, memorie asistată de computer, programat cu experiența de viață a unui ofițer de poliție.” Simplu, nu, pentru o eficiență desăvârșită? Nu-i chiar așa, pentru că acțiunile sale, deși eficiente, sunt lipsite de o omenie simplă, caldă, sunt reci și urmează într-una doar litera legii, fără a avea sentimentele necesare pentru a aplica și spiritul ei. Curând însă, începe să viseze. Sau mai degrabă să își aducă aminte: ultimele clipe înaintea morții, ultimele fețe, omul pe care l-a amenințat înainte să fie capturat, prins el însuși într-o benzinărie. Clipe de demult vin înapoi în mintea celui care este acum, aparent, numai un robot.
Nici cel care l-a creat pe Robocop nu stă mai bine. Rivalul său, cel care a creat robotul ED 209, este un tipar pentru omul care face contracte cu statul, pentru politicianul român care vede bani în orice întreprindere, pentru care un contract cu funcționărimea înseamnă beneficii mari pe termen lung. El spune, printre altele: ”Aveam un contract garantat cu armata pentru ED 209. Un program de întreținere. Piese de schimb pentru 25 de ani. Cui îi pasă dacă va funcționa sau nu?” El este așadar principalul adversar al noului polițist perfect, nu infractorii, nu opinia publică, până la urmă nici măcar lipsa de umanitate a lui Robocop. Și dacă tot vorbeam de contracte cu statul, filmul este o parabolă reușită a unui viitor prea apropiat pentru a fi incerc, mai ales dacă ne gândim la efectele probabile ale privatizării autorității de stat (OCP-Omni Consumer Products conduce aici Poliția).
”Robocop” trece de granița unui film action SF clasic: luptele contează mai puțin, iar acțiunile lui Robocop de a stopa infracționalitatea din Detroit Metro South nu este în centrul evenimentelor; locul central este asigurat aici în primul rând de mașinațiunile OCP, care își arogă o putere supremă și nu mai ține cont nici de oameni, nici de reguli, iar în al doilea rând de o frumoasă poveste (ne)verosimilă ce se conturează între un polițist de fier (Robocop, un Iron Man avant la lettre) și partenera sa Lewis (Nancy Allen-o frumoasă surpriză, și la propriu și la figurat). Până la urmă, ne aflăm chiar în fața unei drame umane: Robocop nu știe cine este, nu are amintiri (chiar dacă ele revin treptat) și își caută, așadar, atât originea, cât și propria identitate. Un clasic ce merită revăzut, chiar dacă îl considerați îmbătrânit.
Nota: 7,5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=55try_2CEOI’]
1 comment