Le vieux fusil (1975) – Pușca veche
Regia: Robert Enrico
Distribuția: Philippe Noiret, Romy Schneider, Jean Bouise, Joachim Hansen, Robert Hoffmann
‘Le vieux fusil’, filmul din 1975 al lui Robert Enrico, are o istorie glorioasă, cel puțin din punctul de vedere al premiilor Cesar care recompensează cele mai bune filme franceze. A câștigat premiul pentru cel mai bun film al anului în care a fost lansat, și zece ani mai târziu a castigat și un premiu Cesar al Cesar-urilor, un fel de premiu pentru ‘cel mai bun dintre cele mai bune’ filme premiate. În perspectivă aprecierea pare ușor exagerată. Filmul se potrivea bine cu o perioadă în care Franța privea cu nostalgie la eroismul Rezistenței și dorea să uite colaboraționismul care dominase politic țara în majoritatea anilor războiului. Din punct de vedere artistic filmul are multe calități dar și câteva aspecte care s-au cam degradat odată cu trecerea timpului.
Este vorba despre o poveste eroică având că punct de plecare fapte reale (chiar daca nu s-au petrecut exact cum sunt descrise în film) din vara anului 1944. Aliații debarcaseră în Normandia, regimul colaboraționist începea să se destrame, ocupanții germani se retrăgeau. Medicul Julien Dandieu ducea o viață liniștită împreună cu frumoasa să soție Clara și cu fiica aflată în pragul adolescenței. Când situația din orașul Montauban unde Julien își exercita profesia devinise amenințătoare, acesta și-a trimis familia la castelul familiei dintr-un cătun de munte. Tocmai acolo se afla însă un pluton de germani care au ucis întreagă populație a orașului, inclusiv familia lui Julien, în împrejurări îngrozitoare. În momentul în care și-a da seama de oroarea celor petrecute, pașnicul medic s-a transformat într-un răzbunător feroce.
Se poate specula că Robert Enrico a fost influențat de filmele de răzbunare foarte la moda în acea perioadă, avându-i ca protagoniști pe Clint Eastwood sau Charles Bronson. Tema nu este străină nici western-urilor clasice. Melodramatic și cam schematic? Poate. Calitatea filmui derivă din faptul că reușește să descrie în mod veridic transformarea psihologică traumatică prin care trece eroul, devenit dintr-un pasnic cetățean o mașină de răzbunare pe măsura ororii care i-a distrus familia și viața. Flashback-urile permanente construiesc istoria relației dintre Julien și Clara. Faptul că nu era o căsătorie perfectă contribuie la autenticitate. Oamenii obișnuiți pot deveni mașini de ucis din răzbunare în condiții extreme. Dilema morală nu este aprofundată ci doar sugerata. Philippe Noiret și Romy Schneider realizează două dintre rolurile solide ale carierelor lor.
Narațiunea este cursivă. Locația filmărilor – un castel labirintic ale cărui detalii sunt mult mai bine cunoscute de proprietar decât de ocupanții germani – este excelent construita că imagine. Muzica, extrem de discreta și de expresiva, îi aparține lui Francois de Roubaix, un extrem de talentat compozitor de film, care reușise să compună muzica a peste o sută de filme până atunci, desi avea numai 35 de ani. A fost ultimul său film, de Roubaix murind într-un accident de scufundare acvatică (pasiunea sa în timpul liber) în Tenerife, la scurt timp după aceea. Încă un motiv în plus pentru a vedea sau revedea ‘Le vieux fusil’, un film care chiar dacă a pierdut ceva din strălucirea inițială, este foarte interesant din multe puncte de vedere.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://europe.tv5monde.com/ro/ghid-tv/cinema/le-vieux-fusil-775480)
