-Bogdan Burileanu de la ‘liternet’ marcheaza aniversarea a 28 de ani de la premiera filmului ‘Balanta’ pe care-l considera capodopera lui Lucian Pintilie. Eu as avea de contestat aprecierea, caci in opinia mea nimic nu intrece in opera lui Pintilie si in intreaga cinematografie romana ‘Reconstituirea’. Articolul lui Bogdan este insa foarte interesant: ‘Violenţa stupidă, oarbă, absurdă, bântuie ca o stafie (erinie, ursitoare?) toate filmele lui Pintilie. În Reconstituirea era comandată de partid, culmea: în sens educativ. Moartea lui Vuică nu e doar absurdă, ci trecută la „pagube colaterale”, „scăzământ programat” etc. Apoi, violenţa endemică din lumea reală a lui Caragiale verbală şi fizică, duce tot la crimă. Accidentală, dar la fel de emblematică. (Deloc întâmplător, pe finalul Balanţei se aud clopote îndepărtate, apoi zgomot de elicopter). La fel cum se omoară, de asemenea la ordin, într- O vară de neuitat. Soartă hărăzită şi sub-omului din Prea târziu, dar şi lichelei nemernice devenită victima colonelului Niki Ardelean… Moartea e acolo, după colţ sau în aer, în noroi, în cer.’ Filmul este acum relansat, restaurat fiind în format digital 4K
-Loredana de la PostModern ne recomanda ’30 filme de epocă frumoase, de care să te bucuri pe îndelete’. Numarul 1 este ‘A Good Woman’ din 2004 regizat de Mike Barker: ‘E un film simpatic, unde te vei întâlni cu dragostea și soarele italian. Unde mai pui că peisajele și orășelele din Italia anilor ’30 sunt superbe. Personajele principale sunt doi tineri americani proaspăt căsătoriți. Familia Windermere își petrece timpul pe coasta Amalfi, într-o vilă de vis. Dar liniștea le este deranjată de o curtezană venită și ea din Statele Unite. Erlynne (Helen Hunt) nu mai e la prima tinerețe și succesul la bărbații cu bani a început să pălească. Dar vorba umblă că are oaventură cu tânărul Windermere. Zvonul ajunge la proaspăta și neexperimentata doamnă Windermere, jucată atât de delicat, de Scarlett Johansson. În plus față de atmosfera superbă, filmul vine cu o întreagă echipă de actori englezi. Trupa britanică dă un aer foarte elegant și distins acestei mici drame-comedii de epocă. Ar mai fi de adăugat ca argument în plus umorul englezesc de nota 10. Și nu e de mirare, pentru că A Good Woman are la bază o piesă scrisă de Oscar Wilde. Adică de unul dintre cei mai mari autori de vorbe de duh ai tuturor timpurilor…’ O singura observatie – eu cred ca mentionarea numelor regizorilor intr-un asemenea top este cel putin la fel de utila ca si cea a actorilor din rolurile principale.
-Putine lucruri ma amuza sau ma exaspereaza (depinde de zi) mai mult decat comparatiile intre filme si carti. Ele seamana in opinia mea cu comparatiile dintre cartofi prajiti si struguri. Emil Calinescu de la ‘CinEmil’ scrie insa bine si articolul lui pe aceasta tema puncteaza si aici exact. Iata de pilda despre ‘Zorba Grecul’, cartea si filmul: ‘Cartea Zorba Grecul (Alexis Sorbas) este geniala, filmul este si el genial. De ce aleg, totusi, filmul? Din fix 2 motive: muzica si Anthony Quinn. Iar cand zic MUZICA ma refer inclusiv la SUNETUL marii: caci marea are o MUZICALITATE PROPRIE. Da da, fix asa. Cartea, recunosc, e mai profunda, mai filosofica. Se parcurge greu, dupa fiecare 10 pagini simteam nevoia sa iau o pauza, sa pot digera ce am citit. Filmul, insa, merge snur. E aproape PERFECT.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”What We Do in the Shadows” (2014)
-”Goya: Visions of Flesh and Blood” (2015)
–”Mamma Roma” (1962)
-”Jojo Rabbit” (2019)
–”Anne with an E” (2017-2020)
(Sursă fotografii: Liternet.ro, Postmodern.ro)