-Pe blogul CeFilmeVad, descoperim o recenzie a filmului The Wings of the Dove, din 1997, recenzie semnată de LazOrtansa: ”Filmul are o linie narativă simplă spre deosebire de carte pe care am citit-o demult și mi s-a părut pe-atunci prea savantă și greoaie. Filmul ne sugerează mai multe teme despre prietenie , devotament, presiunile convențiilor sociale în care impactul banilor se dovedește pentru a nu știu câtă oară ,,ochiul diavoluluil” care pervertește relațiile între oameni. Helena Bonham Carter a fost mereu (mai ales când era tânără) foarte bună în rolurile de femeie periculoasă cu înfățișarea ei de ingenuă fragilă, micuță și cu trăsături delicate.”
–Dan Becerescu scrie pe noul lui blog, pe scurt, despre Wonder Woman: ”Gal Gadot e un plus mare. Povestea originii personajului e cam moale pe primele 20 de minute – stiu, stiu, vorbim de benzi desenate, deci ar trebui sa-mi las creierul la intrarea in sala. Apoi insa lucrurile cresc ok – un pic de comic fish out of the water cand WW ajunge in Londra, apoi o gasca de misfits care pornesc spre linia frontului. Simpatic si dragalas ramane chiar si pe front, unde nu vedem pic de sange pe sabia eroinei. Chestie absolut impardonabila dupa mintea mea. Plotul aduce a primul Captain America – un nazist care se autoeleveaza pe baza unor substante dubioase la nivel de supraom. Nimic nou sub soare. Nici la capitolul feminism nu mi se pare ca e asa roz cum am citit in stanga si-n dreapta. Prefer o reluare cu Furiosa oricand.”
(Jovi)
–Cristina Zaharia scrie la liternet.ro despre ‘Wonder Woman’: ‘Una din marile reuşite ale filmului, în afară de distribuţie, de prezenţa acestei formidabile Gal Gadot, care te convinge şi place în naivitatea întrebărilor, în atât de bine coregrafiatele lupte corp la corp şi în scenele de realitate din Londra belle epoque, sunt costumele. Foarte îngrijite, rafinat texturate. Un tur de forţă cu atâta figuraţie. În primul rând cele ale luptătoarelor călare, de data aceasta cu platoşe metalice, cu genunchiere şi cotiere, cu săbii şi suliţe, cu detalii de fuste ca la soldaţii romani. De data aceasta, Wonder Woman nu mai stă în chilot. Fie el şi în culorile steagului american. Regizoarea o îmbracă, îi dăruieşte mantii lungi de lână sau de blană care, atunci când acestea îi descoperă picioarele lungi şi goale, sunt mai senzuale decât o nuditate lăsată mereu la vedere. O bilă albă, foarte abilă, efectul mai puternic. Apoi sunt costumele europene, cu stofele lor. Uniformele cu atâtea detalii. Apariţiile eroinei, frapante, în mantouri şi cu pălărie şic pufoasă care-ţi rămân în ochi mai ceva ca o fotografie de promovare. Sunt costumele din tranşee, murdare şi rupte. Sunt costumele echipei acesteia ce se încheagă în jurul puternicei femei – ale scoţianului, ale prietenului turc. Sunt pe urmă costumele, uniformele germanilor duşmani, la fel de migălite, de bine documentate. Aşadar foarte multă trudă pentru acest departament ce trebuie aplaudat. La fel scenografia reuşeşte şi ea să aducă noutate, picul acela de altfel, de original. Şi în partea amazoană, cu sală nouă de tron şi esplanadă ca în palatul din Capri, şi în cea a frontului militar belgian. Totul contribuie la scene mai bine legate, mai credibile decât în altele cu supereroi, cele cu aspect mai industrial.’
-Adriana Gionea scrie la PostModern despre ‘All These Sleepless Nights’ al regizorului polonez Michal Marczak: ‘Vei trăi fiecare secundă a filmului All These Sleepless Nights ca pe o voluptate simţită la intensitate maximă dacă ai vrea să opreşti curgerea timpului la orele dintre miezul nopţii şi răsărit, când boemii iau oraşul la pas, într-o existenţă paralelă ce nu are nimic în comun cu pragmatismul şi responsabilităţile de peste zi. Când prieteniile de la 20 de ani promit să nu se termine niciodată. Când poţi să spui orice îţi trece prin cap, despre lume, viaţă, fete, băieţi, relaţii, propria persoană, fără teama de penibil. Când poţi fi şi lucid precum un om mare ce îşi derulează existenţa pentru a trage concluzii, dar şi bezmetic precum un copil gata să respingă limtele şi regulile. Când în timpul nebuniei nocturne asezonate cu neoane şi beaturi ce îţi dau fiori de plăcere vezi lucrurile mai clar decât de obicei, deşi pari să te desprinzi de real. Când te simţi şi îndrazneţ, dar şi timid. Când noaptea simţi că ai o viaţă întreagă înainte, deşi ziua începi să îţi dai seama că timpul ţi se scurge printre degete. Când periplul de la un bar la altul este mai mult decât o simplă beţie şi când ivirea zorilor ce lumineaza străzile pustii ale oraşului are ceva magic, asociat stranietăţii intraductibile.’
Ana Marin scrie la CinEmil despre ‘Once Upon the Time in Venice’ care il are in rolul principal pe Bruce Willis (ajuns la 62 de ani, multi inainte!): ‘Din pacate, la capitolul joc actoricesc este putin peste media unui film de scurt metraj facut de studenti – slab si necredibil insa macar arata bine si el, ca si Willis sta mai mereu la bustul gol deci fetele vor avea cu ce sa isi cladeasca ochii, in timp de barbatii ii pot admira muschii si atat. Insa isi vor putea folosi imaginatia pe cele cateva aparitii feminine extrem de fierbinti: Stephanie Sigman,Famke Janssen și Jessica Gomes (pe care o poti vedea in perioada asta si in Transformers). Deci daca vrei o comedie usoara, haioasa si cu multa piele la vedere – atunci Cainele… sau viata! cum a fost tradus la noi Once Upon a Time in Venice este alegerea perfecta pentru o zi de weekend.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Casanova Variations” (2014)
-”Deep Red” (1975)
-”The Call” (2013)
–”The History of Love” (2016)
-”Once Upon a Time in Venice” (2017)
-”The Descendants” (2011)
–”Voyage of Time: Life’s Journey” (2016)
