Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 iulie 2019)

-Liternet.ro publica un sir de relatari de la festivalul Ceau! 2019 de la Timisoara. Lucian Maier a vazut acolo filmul rusesc al regizorului Ivan Tverdovskiy, ‘Jumpman‘ (‘Podbrosy’): ‘Un film care transformă peripeţiile unui adolescent care suferă de analgezie congenitală într-o parabolă despre realităţile Rusiei sub conducerea lui Putin. Actualul adolescent e părăsit de mamă după naştere şi recuperat şaisprezece ani mai tîrziu pentru a fi folosit într-o schemă de stors bani din buzunarele unor bogaţi ai zilei, o schemă în care capi sînt personaje importante ale autorităţii statale. Dezinteres faţă de semen, corupţie, cu o reliefare cinematografică în care mai importantă este teza urmărită de autor decît judecata lucidă în context cinematografic. Personaje artificiale, cinism auctorial la adresa acestora (mama, sub pretextul unei suferinţe cauzate de lipsa iubirii – ea însăşi e o unealtă în mina autorităţilor criminale, caută să îşi seducă sexual băiatul; avocata apărării, parte din mecanism, îşi perie unghiile cu pila şi face mutriţe în timp ce sînt audiaţi martorii acuzării în procesele înscenate persoanajelor-victimă), filmul transformă prezenţa socială a corupţiei în imagini-clişeu, cu un final cu morală facilă. Cinematografic (discursiv), în senzaţionalismul adus pe ecran (pigmentat el însuşi cu imagini teribiliste – explozia corpului tînărului, de exemplu), filmul ratează tocmai critica socio-politicului vizat. Jumpman, însă, e un candidat la Premiul publicului: uneori, pentru spectatori, se întîmplă ca situaţia reală indicată de film să fie mai importantă (mai vizibilă) decît tratarea ei cinematografică, iar filmul să fie aplaudat pentru realitatea pe care o vizează.’

-Magda Mihaescu impartaseste pe Baabel impresii de la Festivalul de la Karlovy-Vary: ‘Din Bulgaria în Filipine, din Slovacia în China, din Germania în Chile, am asistat la dramele omului mic, strivit de presiunea cotidianului, de neliniștea unei existențe fără orizont, oricând gata să fie deturnată de o banală, în aparență, întorsătură a vieții. Părinți despărțiți de copii printr-o lipsă de comunicare indusă de asprimea vieții de fiecare zi, nu de angoase existențialiste, ființe înstrăinate și obișnuite cu solitudinea – pe toate continentele. Câștigător al trofeului suprem, Globul de Cristal, Tatăl (Bashtata)  al cuplului cineaștilor bulgari Kristina Grozeva și Petar Vâlceanov a impresionat prin tristețea tandru-comică a raporturilor dintre un tată adâncit în lumea lui de fantasme, martor indiferent, fără voie, al zbaterilor propriului său fiu. Departe de vreo nuanțare comică, dar apropiat prin similitudinea raporturilor alienante dintre o mamă, de data asta, și un fiu, Lara al regizorului german Jan-Ole Gerster a fost alegerea juriului pentru Premiul său special. Protagonista Corinna Harfouch a dublat succesul peliculei prin Premiul de interpretare ce i-a fost atribuit. Omologul său pe linie masculină a fost Milan Ondrik din filmul slovacului Marko Skop Let There Be Light.’

-Cand o fi avand timp Adriana Gionea de la PostModern sa citeasca atatea carti, sa vada atatea filme si sa scrie asa de bine despre toate? Iata impresiile ei despre ‘Notti Magiche’ al lui Paolo Virzi: ‘Acest film leagă inteligent şi firesc două branduri de ţară ale Romei postbelice: fotbalul şi cinematografia, ambele simbolizând inepuizabila frenezie şi acel spectacol uman expresiv, plin de contraste, forfotitor şi pătimaş desfăşurat pe fiecare petic de pământ italian. Oricât de clişeistic ar fi să aminteşti de Fellini şi de neorealişti, pentru cele trei personaje ale filmului ajunse în finala unui concurs de scenarii – un muncitor din Toscana, fiica unui politician influent şi un doctorand din Sicilia – epoca de aur a cinematografiei italiene este o adevărată religie. Nimeni nu are voie să spună ceva rău despre Fellini sau despre filmele ce au făcut din Italia un simbol al vizionarismului şi al inovaţiei în cinematografie. De fapt, Paolo Virzi omagiază senin, mai degrabă satiric decât în spirit monumentalist, nu doar gloria Romei, ci a Italiei din artele vizuale, prin dorinţa unuia dintre personaje de a face un film despre un pictor ce a revoluţionat arta (Antonello da Messina) în stilul oniric-fantezist consacrat de Fellini (un alt inovator).’

-Si pentru ca am deja in buzunar biletele la ‘Yesterday’ al lui Danny Boyle, am citit si cronica Angelei de la CineAmator: ‘… filme ca „Yesterday” ajung rar in cinema si ar fi pacat sa va lipsiti de o astfel de experienta. Intra in aceeasi categorie in care s-au strecurat demn si titluri ca „Begin Again” sau „Once” – despre aspiratii si cautari. Insa cu un concept mai complex si extrem in care imaginatia joaca un rol la fel de important ca al actorilor.’

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Shooting the Mafia” (2019)

–”Doubles vies” (2018)

–”The Lion King” (2019)

–”Call Me by Your Name” (2017)