Le tableau volé (2024)
Regia: Pascal Bonitzer
Distribuția: Alex Lutz, Léa Drucker, Nora Hamzawi
Filmele despre artă mă fascinează. Biografiile artiștilor, soarta tablourilor celebre, furturile spectaculoase de obiecte de artă sau dramele din lumea artiștilor sau a colecționarilor au generat filme de succes și de calitate. ‘Le tabeau volé’, filmul regizorului și scenaristului francez Pascal Bonitzer se adaugă acestei colecții (metaforă potrivită!) cu o radiografie nu foarte prietenoasă a lumii licitațiilor de artă. Situat undeva intre docu-dramă și comedie, filmul este inspirat dintr-un fapt real petrecut cu aproape două decenii în urma – găsirea la Mulhouse, în Franța, a unei picturi de mare valoare a pictorului austriac Egon Schiele, pierdute la începutul celui de-al doilea război mondial împreună cu o colecție întreagă de lucrări de artă aparținând unei familii de evrei austrieci refugiați de prigoana nazistă. Plecând de la acest eveniment real, Bonitzer a imaginat o galerie de personaje cu problemele și interesele lor, nu toate legate de artă sau de pasiunea pentru frumos. Rezultatul nu este chiar ceea ce ar fi putut să fie, dar filmul este destul de interesant și nu numai pentru iubitorii de artă.
Povestea descoperirii, recuperării și punerii în vânzare a celebrei picturi este construită din mai multe planuri narative, și aceasta nu poate fi întâmplător, căci Pascal Bonitzer are o filmografie care include de șase ori mai multe scenarii decât filme regizate. Personajul central este André Masson, un foarte competent și destul de antipatic expert în artă care lucrează pentru o mare firmă de licitații. Asistenta sa este Aurore, o tânără stagiară care are o istorie familială complicată care o expusese lumii corupte a licitațiilor. Bertina, fosta soție a lui André este experta împreună cu care el va autentifica tabloul și-i va convinge pe cei care îl păstraseră fără a fi conștienți de valoarea lui să-l pună în vânzare, în beneficiul urmașilor familiei deposadate de avere în timpul Holocaustului. Toți aceștia și încă vreo câteva personaje secundare vor fi implicați într-o intrigă destul de interesantă, dar care nu pare să fi fost centrul atenției scenaristului și regizorului Bonitzer.
Dezvăluirile culiselor întunecate ale lumii licitațiilor de artă vor captiva mulți spectatori. Actorii sunt foarte bine aleși. Alex Lutz este un actor pe care eu nu-mi amintesc să-l fi văzut în roluri importante. André Masson al său este ambiguu și nu m-am putut decide daca să-l urăsc sau să-l îndrăgesc și asta mi-a plăcut. A o revedea pe Léa Drucker este totdeauna o plăcere. Mi-a plăcut mult și tânăra Louise Chevillotte, care intra foarte bine în rolul stagiarei vulnerabile, în relație de admirație și antipatie cu șeful ei, dezvăluind la momentul potrivit o experiență de viață care se dovedește salvatoare. Mai sunt câteva alte caractere interesante, dar cred că tocmai această diversitate de personaje și tematici, schițate dar nu aprofundate, este problema principală a filmului. Multiplicarea planurilor narative și a poveștilor de viață ale personajelor, care în multe alte cazuri reprezintă o calitate, crează în ‘Le tabeau volé’ o senzație de lipsă de focalizare. Unele personaje dispar exact când începusem să ne interesăm de soarta lor. Finalul mi s-a părut și el puțin cam forțat și convențional. Toate acestea fac diferența dintre filmul interesant și plăcut care este ‘Le tabeau volé’ și filmul foarte bun care ar fi putut să fie.
