Paterson (2016)

Paterson (2016)
Regia: Jim Jarmusch
Scenariul: Jim Jarmusch, William Carlos William, Ron Padgett
Distributia: Adam Driver, Golshifteh Farahani, Neille (in rolul bulldogului Marvin), Rizwan Manji, William Jackson Harper

Un film poem, un film eseu, un film peste care pluteste un soi de lina melancolie luminoasa si optimista…

Pentru aceia dintre noi obisnuiti sa alerge din zori si pana in noapte, aruncati in isteria unei miscari browniene, gata sa prinda, sa insface si sa stoarca clipa intru folosul imediat si material, “Paterson” va fi de neinteles, plictisitor si perfect inutil.

Pentru aceia insa, care stiu sa traiasca clipa, pentru “tine” sa zicem – care stii sa gusti si sa te umpli de frumusetea, echilibrul si bucuria simpla a curgerii cotidianului… filmul acesta este nu numai incantator, ci este chiar o fereastra deschisa catre sufletul tau, o pagina deschisa din cartea vietii tale. Asa ca te recunosti pe tine si empatizezi cu Paterson si lumea lui.

Filmul se deruleaza timp de o saptamana din viata personajului Paterson (nu-i stim  “first name”), a iubitei sale Laura (nu-i stim numele de familie – deci nu stim si nici nu ne intereseaza daca e o Paterson – desi structural-psihologic este 🙂 ), alaturi de care nu trebuie sa-l uitam pe imbufnatul bulldog englez Marvin.

Spatiul de viata al acestora este micul orasel Paterson din New Jersey. Poate ca primul Paterson care s-a asezat aici a dat numele sau locului, poate ca locul si-a dat numele unui cetatean ales la intamplare… sau nu? Un cetatean ales poate tocmai pentru ca il reprezinta? Hm, daca ma gandesc, Paterson ar putea fi un fel de “fiul-tatalui” sau “tata-fiu”. Ne putem juca – jongland cu ceva interpretari semantice!

Un loc innobilat de frumusetea si maretia unor cascade de apa stralucind in soarele si culorile ruginii ale toamnei,  impregnat de poezie si amintirea versurilor sau cuvintelor poetilor William Carlos William  si Allen Ginsberg si comediantului Lou Costello.

Un loc in care Paterson si Laura stiu sa traiasca clipa si sa-si transpuna visele in viata. Laura viseaza noaptea si ziua isi transpune visele in surprinzatoare decoratii geometrice plantate pe perdele, pe sofa, pe fotolii, pereti, propria fusta si culmea… pe briosele pregatite pentru targul orasenesc. Paterson isi viseaza ziua versurile… Versurile inspirate din imediatul lui contact cu realitatea inconjuratoare… impactul vizual al mediului… chibriturile… “avem o multime de chibrituri in casa noastra”… pare banal, dar privind, vazand, simtind, cuvintele… o adevarata epifanie… se inlantuie si cuprind si comunica frumusetea unica a clipei.

Viata lui Paterson pare a fi supusa unor ritualuri rigide, zi de zi… luni-marti-miercuri-joi-vineri-weekend… apoi iar… luni…Dar nimic din aceste ritualuri diurne nu transmite rigiditate, ci siguranta si fluiditatea inspirationala a unei vieti traite cu masura, cu placere, cu sentimentul ca nimic cumplit nu poate dezradacina iubirea, prietenia… poezia si sunetul chitarei.

Trezitul in zori… bucuria de a o simti si privi pe Laura adormita, In fiecare zi la volanul autobusului nr. 24, Paterson strabate traseul urban stabil, asculta cu interes conversatiile pasagerilor, orasul se rasfrange prietenos in geamuri, viata se reflecta in vitrine… micile detalii ale vietii prind a se infiripa pe pagina carnetelui…versuri  rostite  prozodic de eroul nostru si insirate ca margelele pe ecran… intoarcerea acasa… masa… scurta recluziune in subsol, in micul paradis al cartilor din biblioteca si a linistii impartasirii versurilor cu micutul carnet…plimbarea de seara cu Marvin… berea cu prietenii la pub…

Pare un fel de “ziua cartitei” repetitiva 🙂 .

Momente ale micilor multumiri, adunate in mici bucurii si legate in calma fericire a lui Paterson. Rimele si ritmurile fericirii lui, in care fiecare detaliu conteaza si se aseaza la locul lui in puzzle-ul numit “viata”.  Chiar daca uneori Paterson are parte si de surprize… cum este repetata aparitie a “motivului gemenilor”, sau zilnica inclinare a stalpului care sustine cutia postala (mica razbunare-rautacioasa a lui Marvin – clar extrem de gelos pe masculul alfa din familie) sau altercatia fizica cu Everett… toate acestea nu-i opresc rimele interne… si mai ales comunicarea de o simplitate mareata cu Laura, stiinta de a o asculta si de a-i intelege firea si dorintele.

De aici, din profunda empatie pentru cei din jur, pornesc si momentele de fin, dar suculent umor, care presara aceasta poezie de film. Momente care se lasa cu zambetele amuzante ale spectatorilor. Si ma gandesc la curajul si rabdarea cu care Paterson se incumeta sa mestece incercarile culinare ale Laurei, precum pizza cu ceddar si broccoli (gonite pe gat cu ajutorul paharelor de apa)… poate chiar si briosile geometric si trudnic decorate… poate chiar si incurajarea Laurei intru a invata sa cante la nou-nouta chitara “arlechin”, in ideea de a deveni interpreta de muzica country (precum Patsy Cline sau Iggy Pop 🙂 )… dar si colegul de schimb la volanul aubuzului, Donny, de origine indiana, caruia mereu si chiar mereu, ceva… sau totul – ii merge rau 🙂 .

Vise frumoase, cu elefanti argintii, milioane de molecule care ii fac loc lui Paterson sa treaca prin viata si sa surprinda clipe inedite. In fiecare zi… luni-marti-miercuri-joi-vineri …

Marvin insa… se razbuna pe masculul alfa – pe Paterson cel care “respira poezie”! Ii sfasie si ii mozoleste carnetelul cu poezii, uitat in salon, pe canapea.

Spectatorul se asteapta la o reactie grava, la durere, la revolta.

Ceea ce urmaza insa este exact in spiritul lui Paterson (Jarmusch de fapt).

Singur pe banca, in fata cascadei… Paterson se intalneste cu soarta, cu ziua de maine! “Nu erau decat cuvinte!” Pierderea poeziilor este momentul unui nou inceput! Primeste de la japonezul “Aha”, un caiet. Un caiet gol! Un caiet pentru ziua de maine, care va fi luni! Un caiet care poarta pe coperta cerculete… precum cele de pe perdelele pictate de Laura.

Superbe imagini in acest film. Directorul de cinematografie, Frederick Elmes este magistral si creator, la randul lui, de poezie. O poezie vizuala.

“Preferi sa fii un peste?”

“Apa cade prin aerul luminos
Cade precum parul pe umerii unei fete
Apa cade, sapa mici lacuri in asfalt
Oglinzi murdare cu nori si cladiri rasfrante
Cade pe acoperisul casei mele, cade pe …”

Jarmusch “vrajitorul” s-a intrecut pe sine in acest film si impreuna cu toate distributia, imaginea si muzica originala  (Carter Logan, Squrl), ne duce in lumea magica a celor care stiu – repet – sa surprinda frumusetea simpla a clipei.

De curand l-am vazut pe Adam Driver in “The Meyerowitz Stories, mai de ceva vreme in urma l-am urmarit in J. Edgar si in Inside Llewyn Davis si omul acesta special vibreaza poezie in rolul lui Paterson! Formeaza un cuplu bine sudat in rolurile EL si EA – cu superba si inteligenta actrita de origine iraniana Golshifteh Farahani.  De altfel, trei dintre premiile obtinute de aceasta pelicula la festivalurile internationale, i-au fost decernate lui Adam Driver  (Los Angeles Film Critics Association Awards, Sant Jordi Awards, Toronto Film Critics Association Awards).

Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2016, unde – caz special 🙂 a obtinut un premiu inventat special pentru bulldogul Neille (interpretul lui Marvin) – premiul numindu-se Palm d’Og!!!

Filmul a mai obtinut si alte premii, printre care nominalizez : locul 4 la Ten Best Films of the Year – la Boston Online Film Critics Association.

Cred ca trebuie musai sa urmariti aceste trei clipuri video! In speranta ca va vor trezi chemarea sa vizionati acest film, la fel ca si mica cronicuta de mai sus!

Nota: 10/10