Oul de cuc (2010)

Oul de cuc (2010)
Regia: Ioan Cărmăzan
Scenariul: Titi Popescu dupa romanul “Fuga” de Rodica Ojog-Brasoveanu
Distributia: Andi Vasluianu, Bogdan Dumitrache, Rudy Rosenfeld, George Alexandru, Marilena Chelaru, Gabriel Spahiu

Un film surprinzator de interesant pentru mine. Dincolo de miza facturii politiste, dincolo de faptul ca cei doi delicventi (cu grave fapte la activ – talharii, crime, evadari) strabat tara intr-o perpetua, hotarata si in fond iluzorie incercare de a se sustrage pedepsei, dincolo de toate acestea, producatorul, regizorul, actorii si echipa de productie ne propun o miza mult mai substantiala, una de factura psihologica, aceea de a-i cunoaste pe acesti oameni in fibra lor intima. Cine sunt in devenirea lor, ce traume deviante din trecut au reprezentat scanteia si motorul actiunilor lor nemernice, cum gandesc, de cate  lasitati, siretenii si tradari sunt capabili. Si suntem surprinsi sa descoperim oamenii de fapt, umanitatea – atata cata au mai putut salva si ascunde in cutele strambe ale sufletului si in coltisoarele ascunse ale mintii, setea de tovarasie si prietenie – firava – dar reala, firul subtire al increderii in cel de langa tine si mai presus de orice, speranta libertatii.

O libertate nepretuita la timpul potrivit. O libertate de neatins inca, pe acest drum care duce nicaieri si care sfarseste acolo de unde viata va trebui reorganizata si retraita. Si trebuie sa spun ca nu te poti impiedica sa nu-i simpatizezi pe cei doi fugari; nu le accepti faptele reprobabile, insa ii cunosti, le intelegi poate motivatiile in context social si sfarsesti – cum s-ar zice in limbajul lor « sa-ti placa de ei ». Rasturnarea orchestratiei politiste este bine pusa la punct, pentru ca aceia ce nu au citit cartea care a stat la baza scenariului, sau nu au intuit substratul actiunii, raman in mod sigur bouche beé. Si pe undeva aduce cu constructia psihologica a unor filme de gen (prietenie/tradare – SUA/mafia irlandeza, etc).

Dupa cum am inteles in decursul conferintei de presa care a urmat proiectiei, ideea acestui film vine de cu multi ani in urma, s-a copt si a steptat si acum si-a gasit momentul propice  si mai ales o distributie excelenta. Andi Vasluianu si Bogdan Mihalache dau viata credibila si bogata celor doi – Mitu Suveica si Vasile Dragu si ii fac sa treaca dincolo de ecran. Datele lor fizice, talentul si expresivitatea duse la excelenta, intelegerea profunda a partiturii – si in mod sigur – empatizarea cu personajele, ridica categoric calitatea acestui film.

Exista in film o scena memorabila in ceace-l priveste pe Suveica, aceea in care isi impartaseste catre Sile povestile si hotiile naucitoare prin cimitire si cand survine amintirea experientei si soartei fratelui sau; din excese, bravada si haz, figura lui Vasluianu acumuleaza toata bulversarea constientizarii tragismului soartei si o sfasiere interioara profunda. O scena memorabila, ca de altfel si aceea a fugii incrancenate a lui Dragu, carandu-l in spinare pe Suveica.

Ritmul viu si alert al actiunii, punctat de respiratii necesare acumularii incarcaturii dramatice se desfasoara pe un parcurs larg spatial, urban si rural, in zone de munte si intr-o mica si salbatica zona de pe malul Marii Negre – locatii alese si memorate in timpuri din urma de catre producatorul Titi Popescu, in cadrul proiectului sau initial de realizare a filmului in colaborare cu Mircea Veroiu. si beneficiaza de o imagine inspirata. De la atmosfera citadina – acoperisuri, sosele, strazi, plina de viata trepidanta, la natura surprinsa in puterea ei deasupra faptelor si destinelor omenesti, pana la viziunea acelei atemporale parca – cai ferate nefunctionale ce vine de nicaieri si merge niciunde. Si pana la tremurul neclar al siluetelor celor doi – pierduti in propria fuga de ei insisi si de soarta lor. Si pana la decupajele lungi si atente ale figurilor lui Dragu si Suveica, culminand cu imaginea lor finala, alaturi pe banca de langa usa celulii inchisorii, pe un coridor gol. Din nou, doar ei doi…Si simti ca experienta comuna traita si legatura afectiva creata intre ei inseamna si va insemna ceva in viitor. Ceva care va rascumpara lacomia, greseala, tradarea.

Ca de obicei, Ioan Carmazan a fost atent si la coloana sonora pe care a ales-o pentru acest film si eu spun ca a fost inspirat lucrand cu o echipa tanara: Ene Gelu Sergiu, Buzoianu Andrei, Badiu Sebastian Mircea.

De ce titlul “Oul de cuc”? Ramane sa gasiti singuri raspunsul !

Si sa nu uitam si faptul ca aceasta poveste inspirata de romanul Fuga a Rodicai Ojog Brasoveanu (sau Cosma Brasoveanu, asa cum a aparut ea initial in editura Dacia – parca in 1978), isi are radacinile intr-un fapt real!

Mergeti sa vedeti acest film si poate dupa aceea ne veti da dreptate ca merita!

Nota: 7.5/10