Copie conforme (2010)
Regia: Abbas Kiarostami
Distribuția: Juliette Binoche, William Shimell, Jean-Claude Carrière
‘Copie conforme’ (‘Certified Copy’) este unul dintre ultimele filme ale maestrului iranian Abbas Kiarostami și unul dintre puținele realizate în afara Iranului. Peisajul este foarte diferit de cel din filmele sale anterioare. Filmul arată complet ‘european’ și asimilarea fundalului cultural european este perfectă. În același timp, regăsim aici teme care l-au preocupat pe Kiarostami de-a lungul întregii sale cariere – relațiile de familie și de cuplu, locul copiilor în familie, amintirile și percepțiile personale diferite ale personajelor. La fel ca în cele mai bune filme ale sale din perioade mai timpurii regizorul reușește să redea o poveste semnificativă cu mijloace simple și expresive. Ceea ce găsim însă în plus în ‘Copie conforme’ este un joc al semnificațiilor cu care regizorul învăluie comportamentul și replicile eroilor poveștii spuse pe ecran într-o atmosfera de mister și incertitudine. Povestea din film își urmărește spectatorii după terminarea proiecției. Ce am văzut de fapt?
Eroina principală interpretată de Juliette Binoche, al cărei nume nu-l aflăm niciodată, este o femeie matură, originară din Franța, care creste singură un băiat în pragul adolescenței și ține o galerie de antichități și obiecte de artă în orașul Arezzo din Toscana. James Miller (William Shimell) este englez, autor de cărți de artă, cea mai recentă fiind dedicata legăturii dintre originalele și copiile operelor de artă. Ea asistă la lansarea în Arezzo a cărții esteticianului englez și apoi îi devine ghid pentru câteva ore în satele Toscanei. La un moment dat, într-o cafenea, proprietăreasa locului îi confundă cu o pereche căsătorită. Cei doi par amuzați de confuzie, și de aici încolo intră treptat în roluri și se comportă din ce în ce mai natural ca un cuplu căsătorit de 15 ani, poate despărțit sau în pragul despărțirii, în orice caz în criză. Un joc sau realitate, căci comportamentul lor devine din ce în ce mai adânc potrivit cu atitudinile unei femei iubitoare și a unui bărbat indiferent și preocupat doar de cariera sa? Care dintre cele două ipostaze este cea ‘adevărată’? Discuțiile despre original și copii capătă deodată o altă dimensiune, o altă semnificație. Ce înseamnă adevărat? ce este autenticitatea? copia poate emoționa mai mult decât originalul? sentimentele în joc pot fi mai profunde decât cele din realitate? sau poate tot ceea ce ne înconjoară este o multitudine de copii, de jocuri de simulație? sau doar imaginație?
Juliette Binoche este perfectă și face în opinia mea în acest film unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa matură. Nu am fost extrem de convins de William Shimell, actor semi-profesionist (și faimos tenor). Posibil ca intelectualismul și deconectarea sa emotiva să fi fost conforme cu viziunea lui Kiarostami, dar nu am putut să mă împiedic să mă gândesc în timp ce vedeam filmul la distribuiri alternative (Daniel Day-Lewis? Jeremy Irons?). Personajul lui James Miller rămâne unul dintre multele mistere ale acestui film frumos, care merita văzut și revăzut, și după aceea discutat în minte sau cu prietenii. Vă recomand să o faceți.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
