Le bon plaisir (1984)
Regia: Francis Girod
Distribuția: Catherine Deneuve, Michel Serrault, Jean-Louis Trintignant, Michel Auclair, Hippolyte Girardot
La sfârșitul lui ‘Le bon plaisir’ (1984), filmul regizat de Francis Girod, înainte de credite, este afișat un rutinier ‘disclaimer’ care afirmă că povestea și personajele sunt imaginare. De fapt, legătura dintre acest film și realitate este mult mai complicată și mai interesantă. ‘Le bon plaisir’ este ecranizarea romanului cu același nume publicat cu un an înainte de Francoise Giroud, care a scris și scenariul. Erau primii ani ai mandatului lui Francois Mitterand primul socialist care a ajuns președinte al Franței. Francoise Giroud, ziaristă și scriitoare cunoscută, editoare a revistei ‘Elle’, co-fondatoare și editoare a săptămânalului ‘L’Express’, fusese ministru al culturii în guvernele de centru-dreapta care precedaseră epoca Mitterand. Se zvonea despre noul președinte că are o fiică dintr-o legătură secretă, în afara căsătoriei. ‘Le bon plaisir’ povestește despre un președinte francez care are un copil dintr-o legătură secretă, în afara căsătoriei. Au fost cartea și filmul inspirate de aceste zvonuri? Mai rău poate, scrise cu tendință politica? Sau poate este o pură coincidență? Sau unul dintre acele cazuri în care realitatea imită ficțiunea? Fapt este că un deceniu mai tărziu, în 1994, legătura extra-conjugala a președintelui Mitterand a fost dezvăluită. Fiica lui avea 20 de ani, deci în 1984 avea exact vârsta copilului din film.
La fel ca în piesa lui Caragiale, ‘Le bon plaisir’ se învârte în jurul unei scrisori pierdute care declanșează o intrigă politico-sentimentală. Frumoasa și eleganta Claire (Catherine Deneuve), designeriță și proprietara unui elegant apartament în Paris, este jefuită pe stradă. În poșetă furată se află o scrisoare de la fostul ei iubit care nu este altcineva decât președintele Republicii, scrisoare care conține un secret care poate compromite cariera și președinția politicianului. În scurtă vreme, ministrul de interne, serviciile secrete, presa de scandal se vor năpusti în viața lui Claire pentru a dezvălui sau proteja, cu orice preț, secretul.
Filmul începe și se dezvoltă în prima sa jumătate ca un thriller politic, pare apoi să o ia pe făgașul unei comedii politice și de famile ‘good feeling’ pentru a sfârși în dramă politică. Prima parte mi s-a părut cea mai reușită, povestea este bine scrisă, și acțiunea m-a ținut în tensiune. Partea comică este în schimb prea diluată, exceptând săgețile la adresa pompoasei republici franceze în care președinții trăiesc în palatele regilor detronați și decapitați și le adoptă stilul de viață. Finalul este prea scurt pentru a avea impactul dorit. Catherine Deneuve este frumoasă și luminoasă, în acest film din nou este imposibil să nu o iubești. Jean-Louis Trintignant se luptă cu un personaj prea schematic, un președinte prea antipatic pentru a putea fi detestat cu adevărat și care nu dezvăluie nimic din motivele pentru care ar fi putut fi iubit sau adulat de cei din jur, cu atât mai puțin ales președinte al Franței. Michel Serrault în schimb se achită excelent de rolul mai consistent de devotat ministru de interne. Mai apar în distribuție Michel Auclair într-un rol interesant și ambiguu al unui editor misterios și cu relații înalte și Hippolyte Girardot în rolul tânărului care declanșează întreaga poveste cu un furtișag pentru a satisface capriciul unei iubite care intre timp îl părăsește. ‘Le bon plaisir’ este un film vizionabil și astăzi, un divertisment care trece satisfăcător examenul celor 37 de ani de la realizare (mă rog, cu excepția telefoanelor), dar este și unul dintre acele cazuri în care povestea din jurul filmului este mai interesantă decât filmul însuși.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://dvdcover.com/le-bon-plaisir-1984-r2-de-dvd-cover/)
