Fedora (1978)
Regia: Billy Wilder
Distribuția: William Holden, Marthe Keller, Hildegard Knef
‘Astăzi nu se mai fac filme ca acesta’ ar putea foarte bine să fie un motto sau poate chiar un titlu alternativ pentru ‘Fedora’, penultimul film regizat de Billy Wilder în 1978. La prima vedere ar putea fi vorba despre o reluare a temei revenirii pe ecran a unei faimoase vedete de cinema care îi adusese lui Wilder succesul în ‘Sunset Blvd.’, poate cel mai bun film al carierei sale. Scenariul scris de Wilder împreună cu I.A.L. Diamond (scenarist originar din România) vorbește spectatorilor despre îmbătrânirea ‘stelelor’ și despre rolul acestora în Hollywood-ul de alta dată în contrast cu o industrie cinematografică în schimbare. Mesajele explicite sunt amplificate în mod subtil de însuși modul în care este făcut filmul. La sfârșitul deceniului al 8-lea al secolului 20, în perioada în care noua generație de regizori americani prelua controlul marilor studiouri, Billy Wilder nu își mai găsește locul și nici finanțatorii în America, și pleacă în Europa pentru a realiza un film care deși se petrece în Franța și Corfu vorbește tot despre Hollywood. Mai mult, îl și face în stilul ‘filmelor care nu se mai fac astăzi’. Succesul imediat l-a ocolit. Posteritatea însă cred că este mai îngăduitoare cu acest film, interesant din multe puncte de vedere.
Filmul începe cu o scenă de sinucidere filmată în stil de ‘film noir’ care amintește poate și sinuciderea Annei Karenina în finalul romanului lui Tolstoi și al filmelor pe care le-a inspirat. Sinucigașa este Fedora, o fosta mare vedetă a Hollywood-ului, de origine poloneză, retrasă în mod misterios la vârful carierei sale. La funerariile sale, la Paris, participă Barry Detweiler (William Holden) un producător care a trecut de perioada sa de glorie. O serie de feedback-uri reconstituie încercarea acestuia de a o readuce pe Fedora pe ecran și călătoria în insula Corfu, unde aceasta trăia departe de lume. Înarmat cu amintirile tinereții și cu un scenariu care nu este altceva decât o noua versiune a ‘Anei Karenina’, producătorul încercase fară succes să o readucă în lumea filmului pe vedeta ferecată, poate contra voinței sale, într-o vila decadentă în compania unor personaje misterioase. Secretul Fedorei se va dezvălui treptat, și spectatorii vor avea timp să cugete asupra soartei acesteia (inspirată de biografia Gretei Garbo) și despre deosebirea dintre Hollywood-ul anilor de glorie și ‘noul Hollywood’ adică cel al anilor ’70 dominat de ‘tinerii regizori cu barbă’.
Daca Billy Wilder ar fi reușit să le distribuie în principalele roluri feminine pe Marlene Dietrich și pe Faye Dunaway, așa cum planificase inițial, poate că am fi vorbit astăzi despre ‘Fedora’ ca despre un al doilea vârf al carierei sale. Se pare însă că și aici avem de-a face cu încă o asemănare intre povestea din film și istoria producției sale. Precum eroul filmului, regizorul Billy Wilder, exilat de Hollywood, și-a găsit o mai modestă finanțare în Europa, dar actrițele care au sfârșit prin a juca rolurile feminine realizează prestații sub așteptări. Păcat, într-adevăr, mai ales că William Holden este excelent în rolul producătorului, realizând o creație în bunul stil clasic, exact cum intenționa regizorul. Apar și Henry Fonda și Michael York jucându-și propriile roluri într-un film în care distanțele dintre arta filmului și viețile celor care fac filme se șterg în multe momente. Chiar dacă nu este capodopera care ar fi putut să fie, și chiar daca nu a reușit să devină o revenire la glorie a lui Billy Wilder, ‘Fedora’ este un film impregnat cu dragoste și nostalgie pentru un anumit stil de cinema, un film pe care fanii lui Wilder și ai zilelor de glorie ale Hollywood-ului, dar nu numai ei, îl vor aprecia cu siguranță.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://directorsseries.net/2016/06/17/billy-wilders-fedora-1978/)
