Reprise (2006)
Regia: Joachim Trier
Distribuția: Anders Danielsen Lie, Espen Klouman Høiner
‘Reprise’, filmul de debut din 2006 al regizorului norvegian Joachim Tier, este un omagiu adus regizorilor Noului Val francez și filmelor lor. Mai mult chiar, din multe puncte de vedere pare un film al Noului Val realizat însă în Norvegia anilor 2000 și ceva. Eroii sunt tineri intelectuali care-și caută identitatea personală și artistică. Este filmat în mare parte pe străzile metropolei care este Oslo, și în două rânduri chiar în Paris. Stilul narațiunii este neliniar, realitatea se împletește cu scene imaginare ‘what-if’, punctul de vedere este personal și este folosită copios vocea off-screen. Problema este că ‘Reprise’ a fost făcut la vreo 45 de ani după ce Noul Val apărea pe ecranele lumii, și că de atunci au mai trecut vreo 15 ani. Efectul de noutate este inexistent. Pentru a reuși să capteze atenția spectatorilor este nevoie și de o poveste și de personaje care să câștige interesul și dacă se poate chiar afecțiunea spectatorilor. Din acest punct de vedere succesul este parțial.
‘Reprise’ începe cu o scenă excepțională. Doi tineri se afla în fața unei cutii poștale, cu câte un plic voluminos în mâini. Sunt emoționați, ezită, și pun plicurile în cutie până la urmă. Cei doi sunt Philip (Anders Danielsen Lie) și Erik (Espen Klouman Hoiner), doi tineri de 23 de ani, aspirând să devină scriitori. Plicurile conțin textele cărților lor de debut, pe care spera să le vadă publicate. De aici, cu ajutorul vocii off-screen intrăm în domeniul modului condițional. S-ar putea ca unul dintre ei să reușească și celălalt nu. S-ar putea ca legăturile lor sentimentale să-i abată de la scris. S-ar putea ca viața și literatura să intre în conflict și prețul succesului să fie imposibilitatea de a simți sau, din contră, teama de a simți și de a se angaja prea tare.
Narațiunea este destul de contorsionată, povestitorii alternează, și stilul de ‘scenarii posibile’ reprezintă o provocare permanentă pentru spectatori. Maeștrii Noului Val francez au înțeles dificultatea și în filmele lor cele mai bune au avut priceperea și poate și norocul de a distribui actrițe și actori care au câștigat empatia publicului vremii lor. Și-au și simplificat poveștile sau au folosit structuri narative clasice împrumutate din genul polițist sau din filmele americane. Joachim Trier, în acest film de debut, nu a reușit să-i urmeze pe dascălii sai din acest punct de vedere. Vrea sa spună prea mult, ceea ce este un sindrom de debut. Este evident că este foarte familiar cu mediul pe care îl descrie, în definitiv eroii sunt colegii săi de generație. Are câteva idei cinematografice excelente, cum ar fi dialogurile din priviri cu voci din exterior dintre îndrăgostiți.
Banda sonoră este compusă exclusiv din muzică live, punk și metal, violentă și la volum maxim, un fel de contrapunct al normelor de conversație scandinave. Narațiunea este însă prea contorsionată, iar din echipa de actori numai Anders Danielsen Lie în rolul lui Philip și Viktoria Winge în rolul iubitei sale, Kari reușesc să creeze pe ecran o relație credibilă. Restul personajelor pur și simplu nu sunt destul de interesante (cel puțin așa mi s-au părut mie) și contorsiunile lor intelectuale și chiar și satira sistemului editorial rămân prea abstracte, mai ales că nu aflăm niciodată despre ce scriu eroii scriitori ai filmului. ‘Reprise’ este debutul interesant al talentatului regizor care avea să devină Joachim Trier, dar titlul cronicii cărții de debut al unuia dintre eroi, ‘Formă fară fond’ se potrivește și filmului.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Impawards.com)
