Mishima: A Life in Four Chapters (1985)

Mishima: A Life in Four Chapters (1985)
Regia: Paul Schrader
Distributia: Ken Ogata, Masayuki Shionoya, Hiroshi Mikami

Sunt sigur ca putini dintre cititorii acestui site au auzit de Yukio Mishima, despre opera lui de arta si despre viata lui, sfarsita in mod tragic (cel putin, asa se vad lucrurile din afara). Cum filmul regizat de Paul Schrader, trateaza toate aceste subiecte, intr-un mod foarte interesant, voi continua cu cateva lucruri interesante din biografia celui mai cunoscut scriitor japonez al secolului al XX-lea, pentru ca apoi sa va explic nuantat ce a insemnat acest film si cat de mult s-a apropriat de biografia lui Mishima sau ce a impresionat.

Despre viata lui Yukio Mishima. Yukio Mishima (1925 -1970) este poate cel mai cunoscut scriitor japonez al secolului al XX-lea, cu peste 30 de volume la activ, incluzând romane, povestiri, eseuri, piese de teatru. A fost, de asemenea, si un activist politic de extrema dreapta de seama, care si-a dorit pana la moarte restaurarea in Japonia a puterii Imparatului, care devenise la acel moment un simplu monument politic decorativ (iar eu am parerea ca este inca). Copilăria sa a fost dominată de bunica sa, care l-a separat de parinti si care, intrucat suferea crunt de reumatism, avea nevoie de masaj zilnic, sarcina ce i-a revenit lui Mishima.

La varsta de 12 ani, el s-a intors la mama sa, cea care s-a aplecat asupra „lucrărilor lui literare de adolescent beat de literatură”, ea ii citea textele timpurii si le corecta. La aceeasi varsta, incepe sa scrie primele povestiri si sa citeasca opere literare desavarsite, cum ar fi cele ale lui Rainer Maria Rilke, Oscar Wilde, dar si intreaga literatura japoneza clasica. In anii razboiului mondial, este chemat la inrolare, insa este considerat inapt (totul din cauza unei minciuni, tusind in timpul inrolarii, fiind astfel considerat tuberculos). Prima sa victorie pe taram literar a fost, la doar 24 de ani, Kamen no Kokuhaku (Confesiunile unei măşti), o operă cu accente autobiografice despre un tânăr cu latenţe de homosexual, care trebuie să se ascundă după o mască pentru a fi acceptat de societate.

Mishima a avut multe succese cu piesele sale de teatru Kabuki, fiind de asemenea nominalizat de trei ori pentru premiul Nobel pentru literatură, pe care nu l-a castigat de altfel niciodata. Cu toate acestea, pe plan personal, el avea alte ganduri: a inceput o serie de antrenamente fizice extrem de dure, a practicat Kendo, un sport traditional japonez, pentru ca ulterior sa infiinteze „Societatea scutului”, compusă din studenţi care s-au format cu ajutorul artelor marţiale şi al unei discipline de fier sub tutela lui Mishima. În ultimii 10 ani de viaţă, Mishima a jucat în mai multe filme şi a regizat adaptări ale romanelor sau povestirilor sale.

Pe data de 25 noiembrie 1970, Mishima a incercat o lovitura de stat, prin care sa restituie Imparatului puterea sa initiala, care nu a reusit, fiind ironizat şi fluierat. Ulterior, a comis seppuku, sinuciderea traditionala japoneza, fiind ultima personalitate japoneza (pana acum) care s-a sinucis prin aceasta metoda. Se pare ca Mishima ştia de la bun început că puciul său nu avea şanse de reuşită, iar traducătorul, biograful şi prietenul sau John Nathan sugerează că scenariul era un simplu pretext pentru sinuciderea rituală, pe care Mishima şi-o dorise din totdeauna.

Despre film. O sa va spun putine sau prea putine. Filmul reliefeaza toate amanuntele ce vi le-am enuntat mai sus si, in plus, reuseste sa aproprie viata lui Mishima de trei dintre cele mai importante opere ale sale: „The temple of the golden pavilion”, „Kyoko’s house” si „Runaway horses”. Cele patru capitole mentionate in titlu sunt numite sugestiv, Frumusetea, Arta, Actiunea si Armonia dintre stilou si sabie si reliefeaza in paralel atat cateva teme importante din opera lui Mishima (frumusetea trupului, traditia, calea samurailor, batranetea, precum si cultul sinuciderii, necesara atunci cand iti pierzi onoarea), cat si viata lui Mishima insusi, pusa in valoare prin paralelism cu opera sa.

M-a bucurat ca, in cele din urma, m-am apropiat de omul si de opera Mishima. Zilele trecute am trecut pe langa Nationalul bucurestean si am vazut un afis mare cu „Iubiri interzise” de Yukio Mishima, am avut o satisfactie ca stiu cine a fost autorul japonez, care au fost operele sale fundamentale şi modalitatea in care si-a sfarsit existenta pe acest Pamant. Departe de mine sa judec faptele sale, nu par a fi violente, nici radicale, dar poate suntem prea indepartati de ceea ce a reprezentat el pe taram japonez. Filmul va va edifica in mare masura.

Nota: 8/10