Marti, dupa Craciun (2010)

Marti, dupa Craciun (2010)
Regizor: Radu Muntean
Scenaristi: Alexandru Baciu, Radu Muntean, Razvan Radulescu
Distributia: Mirela Oprisor (premiul „Cea mai buna actrita” la Festivalul de Film de la Sarajevo), Mimi Branescu, Maria Popistasu, Victor Rebengiuc, Dragos Bucur

Radu Muntean, in calitate de regizor si co-scenarist, reuseste alaturi de echipa sa de productie sa ne ofere si de aceasta data un film interesant si cu o viziune originala asupra unor momente de viata cu care fiecare dintre noi s-a intersectat in lumea reala – pe propria piele cateodata. Pentru ca nimeni nu este vaccinat apriori, nimeni nu este imun unei tentatii in decursul casniciei, chimia interioara a nimanui nu ramane incremenita intr-un tipar alcatuit la un moment dat al vietii. Se intampla pur si simplu ceva in structura noastra interioara, mentala si sufleteasca, ceva care zguduie si rastoarna calmul caldut, asezat si linistitor al unei casnicii, poate tocmai senzatia de „caldut” in comparatie cu aceea de „fierbinte”, face ca unul dintre soti (indiferent care – „el” sau ‚ea”) sa-si elibereze valentele feromonilor si sa se indragosteasca de o alta persoana. Si din acel moment incolo, rezolvarea situatiei poate avea o multime de fatete: ambiguitate, duplicitate, echilibristica sentimentala sau – ca in cazul povestii din „Marti dupa Craciun” – chirurgie dureroasa dar onesta.

Un subiect aparent banal, acela al adulterului, o rezolvare aparent banala, aceea a asumarii unei hotarari care rastoarna ordinea unor destine, insa aceste banalitati sunt convertite cu multa inteligenta, sensibilitate si buna credinta, intr-o morala sanatoasa a contemporaneitatii atat de nesanatoasa moral.

Intr-o societate care patineaza cu multa dezinvoltura pe gheata sentimentelor, in care protagonistii multor casnicii jongleaza cu partenerul oficial in paralel cu relatia sau relatiile adulterine – fara mustrari de constiinta sau fara contractii existentiale,  Paul Hanganu, personajul filmului, sot cazat confortabil intr-o casnicie inchegata din iubire pentru Adriana, tata atent si iubitor, dar si barbat indragostit puternic de o alta femeie, debusolat, framantat si stanjenit de minciuna sa fata de familie si  iremediabil atras de Raluca, hotaraste sa dea cartile pe fata.

Si calitatea scenariului si a intregii constructii cinematografice rezida in aceea ca pasii pana la acest deznodamant sunt extraordinar de bine dozati si justificati, discreti, dar mustind de informatie.

Aflam inca din debutul filmului despre relatia de dragoste, care se consuma intre Paul si Raluca, in cateva cadre de nuditate explicita, care nu deranjeaza absolut deloc pentru ca ochiul camerei de filmat aluneca inspirat pe liniile frumoase ale celor doi protagonisti si pentru ca aceeasi camera de filmat intarzie cu simpatie pe figurile lor fericite in timp ce isi consuma clipele de intimitate. Suntem introdusi apoi in universul domestic, in viata de zi cu zi si in preocuparile casnice comune ale cuplului Paul si Adriana si aici incepem sa avem indoieli. Indoieli privind comportamentul lui Paul, indoieli privind absoluta incredere a Adrianei. Dialogurile cat se poate de firesc acordate care se desfasoara intre personaje, contureaza cadrul general al povestii, dar si caracterele celor doi soti, solid ancorati in casnicie, in preocuparea comuna pentru fiica lor, in pregatirea evenimentului major care urmeaza, sarbatorirea Craciunului. O falsa ancorare in casnicie, caci scena pe care Paul nu poate sa o evite, intalnirea de gradul 3 intre sot / sotie / iubita – in cabinetul stomatologic al Ralucai, este o incercare grea si intimidanta pentru cei doi „vinovati”, care isi gasesc cu greu cuvintele si firul normal al conversatiei alaturi de martorii inocenti. O falsa ancorare in casnicie, caci Paul – ars de dorul Ralucai si ingrijorat ca o va pierde, face dintr-o rasuflare drumul catre Constanta, pentru a o vedea si a-i duce darul lui de Craciun.

Si aici are o loc o scena in care inteligenta dialogului laconic dintre Paul si mama Ralucai este edificatoare – poate – pentru traiectoria ulterioara a eroului. „Altceva ne doream pentru Raluca” sunt cuvintele mamei acesteia. Si poate ca Paul se simte din nou vinovat! Filmul sugereaza si spectatorul este liber sa judece!

Inteligent si de apreciat este faptul ca filmul nu este croit dur, in alb si negru – ci este nuantat, ni se sugereaza, nu ni se baga pe gat vreo opinie, dogma, prejudecata, suntem lasati liberi sa gandim cu propriile noastre resurse.

Astfel incat, suntem socati – sau poate doar eu am fost socata atunci cand in intimitatea bucatariei familiei Hanganu, fara niciun presentiment al celor ce urmeaza, apare sfasierea, ceea ce parea alb – devine negru, marturisirea lui Paul se revarsa suvoi, de acolo de unde acesta isi inghesuise toate minciunile, toate tradarile, toate indoielile, dar de unde ii inflorise si se dezvoltase si iubirea lui pentru Raluca. Emotia e puternica, e atat de puternica incat scena pare ireala, cuvintele par a nu fi fost rostite de catre Paul, pentru ca Adriana pare a nu le fi auzit. Apoi cuvintele percuteaza in mintea ei, urmeaza mica ei explozie emotionala de intelegere si neintelegere si revolta, pigmentata din abundenta de un verbaj direct-murdar (o forma de autoaparare), de lacrimi greu stapanite – dar stapanite in palmele fragile, de o incercare instinctiva de bruscare fizica – dar si aceasta stapanita. Totul cat se poate de veridic, de natural, de decent! In apartamentul care isi pierde din calitatea de cocon invaluitor al linistii si confortului casnic. In apartamentul din care Paul pleaca cu un minim bagaj, poposind obosit si stingher in garsoniera goala a Ralucai. Si asa dupa cum ii spune prietenul sau Cristi, „anul mortii a adus o schimbare in viata”. Nu stim daca aceasta schimbare va fi una buna sau va fi una rea, important este ca Paul si-o asuma cinstit si deliberat, cu mintea si cu sufletul. Sufera si el, sufera si ceilalti implicati emotional, dar aceasta este hotararea lui.

Superbe si sfasietoare in fond, sunt scenele ajunului de Craciun, in casa parintilor lui Paul, cand cei trei nestiutori, copilul si batranii sunt lasati si ajutati sa isi consume in liniste bucuria senina a sarbatorii. Scene de nota maxima prin mijloacele reduse de spatiu, timp, gesturi si cuvinte, dar care spun tot ce este de spus, simplu, decent si cu maturitate cinematografica.

Caci aceasta ultima creatie a echipei Muntean/Radulescu/Baciu – este o realizare matura, coapta. Cu o distributie in care fiecare actor se pliaza si se completeaza perfect unul pe celalalt. Pana intr-atata incat cele doua eroine – sotia si iubita – au aceeasi silueta gracila, acelasi aer diafan, dar care, ambele, stau bine si hotarat pe picioarele lor. Cu un Mimi Branescu (Paul), extrem de natural, cu un zambet cald in momentele de descatusare, dar si cu umbrele framantarilor si indoielilor bine conturate pe un chip deosebit de masculin. Nicio clipa insa, actorul nu etaleaza expresia vinovatiei, caci – nu-i asa? vina este intotdeauna colectiva! Acesta este lucrul pe care ni-l comunica filmul (scenariul, regia, actorii) – vina si greseala sunt colective, sunt umane si apartin vietii care apoi aproba sau dezaproba.

O placere revederea lui Victor Rebengiuc intr-un rol, care desi este redus ca intindere, are substanta si i-a dat ocazia realizarii portretului unui tata si al unui bunic perfect, cum de altfel este si in viata reala 🙂

O remarca speciala pentru interpretarea rolului Adriana, de catre Mirela Oprisor, care de altfel a primit si premiul de „cea mai buna actrita’ la prezentarea peliculei la festivalul de Film de la Sarajevo. Forta, stapanire, dar si foc launtric.

Nota: 9/10