Life of Crime (2013) – Schimb de dame
Regia: Daniel Schechter
Distribuția: Jennifer Aniston, Mos Def, Isla Fisher, Tim Robbins
Daca urmarind „Schimb de dame” numele personajelor principale – Ordell, Louis si Melanie – vi se vor parea cunoscute si va vor duce cu gandul la „Jackie Brown”, ei bine, nu veti fi gresit prea mult. Acelasi autor – Elmore Leonard – a creat atat „Rum Punch” – inspiratia pentru „Jackie Brown”, cat si „The Switch” devenit in adaptarea lui Daniel Schechter „Life of crime”, iar pe ecranele romanesti „Schimb de dame”.
Din pacate, cam la atat se reduc asemanarile intre cele doua pelicule ce nu-si vor gasi niciodata locul impreuna pe acelasi piedestal al calitatii, notorietatii si succesului. Opera lui Leonard, care pentru Tarantino a fost o sursa de inspiratie benefica, transformata intr-un recital de savoare, realism si placere vizuala, s-a dovedit a fi o provocare peste puterile interpretative ale regizorului Daniel Schechter.
Un film despre un plan criminal care intampina nenumarate obstacole, cu multiple rasturnari de situatii si neprevazut in aproape fiecare scena, se”impiedica” in lipsa de consistenta, in monotonie si gestionarea neadecvata a punctelor culminante.
Filmul incepe prin a ne prezenta eroii initiatori ai intrigii – Louis (John Hawkes) si Ordell (Yasiin Bey fost Mos Def). Cei doi planuiesc sa rapeasca sotia unui bogat si corupt dezvoltator imobiliar (Jennifer Aniston), in incercarea de a obtine o rascumparare fabuloasa de la sot. Nimic mai perfect si mai adecvat, insa simplitatea se evapora in momentul in care sotul (Tim Robbins) nu prea isi mai vrea sotia inapoi, satisfacut fiind de traiul alaturi de amanta tanara si exotica (Isla Fisher). Negocierile se impotmolesc, ajutoarele cooptate in plan creeaza complicatii, amantii isi intensifica declaratiile insa bat in retragere in fata greutatilor, planurile se schimba, iar deznodamantul este hilar, excentric, neasteptat, suficient pentru o ultima buna impresie, dar cam atat.
Actiunea filmului este plasata in anii 70, stralucit redati prin muzica, ambient, costume, gesturile, viciile si interpretarea personajelor, fie ele principale sau secundare. Distributia concentreaza o suita de nume mari care dau greutate ratatilor pe care ii intruchipeaza, atragand simpatia publicului chiar si pentru cel mai „criminal” si violent raufacator. In fond, fiecare personaj pozitiv sau negativ nu este decat un nefericit ajuns intr-o situatie neprevazuta din care incearca sa iasa cat mai curat si cu un mic beneficiu, daca se poate.
Gasca railor ii cuprinde pe smecherul elegant Ordell, interpretat cu multa naturalete si cruzime disimulata in finete de Yasiin Bey. Ordell este creierul actiunii si, impreuna cu sentimentalul Louis (John Hawkes), il coopteaza in actiune pe Richard, sustinator al suprematiei albilor, voaiorist, obsedat sexual si mare colectionar de simboluri si arme naziste, caruia ii da viata pe ecran Mark Boone Junior.
Victima rapita, Mickey, capatand chipul si asemanarea lui Jennifer Aniston, isi insuseste si platitudinea, superficialitatea si lipsa de sarm a acesteia. In ciuda acestor scapari, Mickey emana destula eleganta, vulnerabilitate si nefericire pentru a face credibila atractia lui Louis pentru ea.
Tim Robbins este veridic si natural in rolul de sot alcoolic, violent, insensibil la necazurile sotiei, decis sa divorteze, dar nu atat de puternic cat sa-i accepte moartea fara remuscari. Amanta, Isla Fisher, straluceste in duplicitate, detasandu-se prin inteligenta de ceilalti participanti la complot, insa nu destul pentru a anticipa sau evita twistul final.
Un personaj pitoresc si oarecum pierdut in actiune este Marshall Taylor – Will Forte, aflat mereu in conflict cu sine insusi, alternand intre efuziuni sentimentale si neputinta de a le pune in practica, ratacindu-se fara voie in planul criminal, incurcand itele conflictului, strategiile rapitorilor si esuand in tentativa de a se transforma in erou salvator si a fura inima „printesei”. Ilaritatea eforturilor sale de a se extrage realitatii si de a ignora evenimentele care se desfasoara o determina pe Mickey sa-l ignore si sa descopere, prin comparatie, in Louis, blandetea si sensibilitatea dupa care tanjeste.
Si astfel, pentru spectator, la final, „Life of Crime” creeaza doar imaginea unei memorabilitati posibile, dar irosite. Ce lipseste? Nu stiu, poate mai multa stralucire, mai mult nerv, mai multa pasiune si insufletire, o mai buna punctare a comicului, un alt ritm…
Nota: 6.5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=xnaI-w8h8Ls’]
