Letters to Juliet (2010) -Scrisori catre JulietaRegia: Gary Winick
Distributia: Amanda Seyfried, Gael García Bernal, Vanessa Redgrave, Christopher Egan
Si iata – pentru edificare – un link catre adresa Clubului Juliet, foarte atractiv pentru firile romantice: http://www.julietclub.com/en/club.asp
Un film extraordinar de agreabil, cu un scenariu construit cu talent si inteligenta, cu simtul echilibrului, al intelegerii sufletului omenesc, cu umor si cu duiosie, un mesaj cald si plin de incredere in marile bucurii ale vietii, in ideea ca atunci cand este vorba despre iubire – nu e niciodata prea tarziu si destinul lucreaza pentru unirea celor sortiti unii altora. Si acest scenariu a intrat pe mana unui regizor la fel de talentat, de inteligent si de sensibil, care a stiut sa-si alature o echipa de productie si o distributie perfecte realizarii unei mici bijuterii slefuite. Spun o mica bijuterie… si e bine asa, o mica bijuterie slefuita cu talent poate bucura sufletul si mintea mai adanc decat una mare, excesiv stralucitoare si naucitoare.
Este vorba despre o tanara newyorkeza talentata sincera si frumoasa, in plin efort de afirmare profesionala in jurnalistica, logodita cu un tanar american de origine italiana angrenat si el in realizarea proprie afaceri – un restaurant. Cei doi se iubesc, isi impartasesc zilnic cautarile, sperantele si realizarile, insa exista un mic decalaj de implicare intre ei, caci Victor este atat de acaparat de proprii “taitei” si de propriile aranjamente de viitor, incat vocea partenerei, Sophie, ii ajunge din ce in ce mai greu la suflet si in minte.
Cei doi hotarasc o originala pre-luna de miere, inaintea casatoriei, pentru ca Victor sa poata realiza linistit, la intoarcere, deschiderea mult doritului sau restaurant.
Si pornesc catre Nordul Italiei, Verona fiind destinatia romantica a acestei calatorii, unde de fapt, se dovedeste ca in subsidiar, Victor avea aranjate o sumedenie de intalniri de afaceri, de calatorii in regiune pentru degustari prin podgorii si pivnite de vinuri, de branzeturi prin pivnite special amenajate (unde se simte precum un soricel la cascaval), de participari la licitatii specializate pentru loturi de bauturi vechi si de valoare… Caci … spune Victor, Verona, sau Lacul Guarda, sunt acolo de “sute de ani”, insa licitatia este “doar maine” si un poate fi ratata ?
Dar Sophie nu empatizeaza cu toata acesta activitate, ea vrea sa simta Italia, sa cunoasca orasul, zona, Italia, sa se plimbe. Ceea ce trebuie sa recunosc, pentru mine si pentru orice spectator, este o binefacere, caci intram astfel in magia plina de caldura, culoare si istorie romantica a Veronei. Alaturi de silueta zvelta, de pletele blonde si de imensii ochi albastri ai Sophiei, ajungem la casa Julietei Capulet unde zeci de tinere venite din toate colturile Italiei si ale lumii, stau pe banci si isi concep scrisorile catre Julieta, povestindu-si iubirile si cerandu-i sfaturile. Si facem cunostinta cu acest obicei vechi de zeci de ani, caci scrisorile lor de suflet sunt lipite pe zidul stravechi al casei, de unde sunt culese de catre “secretarele Julietei”, care cu dragoste si devotament raspund fiecareia in parte. Uimita si miscata in fata zidului tapetat cu toate aceste picaturi de suflet, Sophie dizloca din greseala o piatra, dincolo de care, in micul gol dezvaluit, vede un plic impaturit. Un plic ramas fara raspuns de 50 de ani, dupa cum se dovedeste, prin care o tanara englezoaica, Claire Smith, care studia artele in Toscana, ii cere sfatul Julietei, povestindu-i dragostea ei pentru Lorenzo Bertolini din Sienna, dar si lasitatea ei, caci a fugit din fata iubirii, si-a parasit alesul si s-a reintors in Anglia.
Sophie ajunge sa le cunoasca in biroul lor pe cele 4 secretare ale Clubului Juliet, un buchet incantator de femei cu suflete mari si cu un umor si mai mare, caci ele il numesc pe « Shakespearelli – un mare italian » ?, le citeste scrisoare veche si ingalbenita si ramane alaturi de ele sa raspunda atat de tarziu acelei Claire din Anglia.
Si surpriza, Claire, insotita de tanarul ei nepot Charlie, vine in Verona ca urmare a primirii raspunsului Sophiei si cu hotararea si speranta ca isi va reintalni iubirea tineretii, pe Lorenzo – sufletul ei pereche, al carui inel daruit odinioara, il poarta inca aproape de inima sa.
Charlie e sceptic, isi ocroteste bunica de eventuale dezamagiri, e rece, distanta, ba chiar usor grosolan cu Sophie, dar intre varstnica Claire, inalta, supla, cu urmele clare ale frumusetii de odinioara pe chip, cu ochii albastri care reflecta calm, determinare, bogatie sufleteasca si romantism ramas viu in ciuda anilor trecuti peste ea si multor incercari ale vietii si tanara americanca Sophie, se naste o simpatie de suflet si de simtire, astfel incat triada porneste intr-o mununata calatorie in cautarea lui Lorenzo.
Si din nou, in beneficiul spectatorilor, pentru ca – cu talentul si cu expertiza sa de documenta-rista, Sophie organizeaza cu harta zonei in fata, cercul care include tintele numite Lorenzo Bartolini – spun in beneficiul spectatorilor, pentru ca avem parte sa calatorim in zone superbe (si e imposibil sa un-ti doreste o excursie viitoare in splendidele peisaje ale Italiei), avem parte de multe tipologii de “Lorenzo” pline de umor, avem parte de o intelegere si o comuniune speciala care se naste intre cei trei eroi, posesori fiecare a cate unei perechi de ochi albastri splendizi, avem parte de inflorirea unui sentiment special de apropiere si apoi de dragoste intre Sophie si Charlie. Toate eforturile cautarilor sunt insa zadarnice si exact in momentul abandonului, soarta isi spune din nou cuvantul, caci sunt soarele torid, in timp ce masina trece pe langa o vie intinsa, Claire are o strafulgerare: in silueta unui tanar brunet lucrand langa aracii vitei de vie, recunoaste amintirea lui Lorenzo de odinioara. Masina opreste, Claire coboara, se indreapta spre baiat, acesta este cu adevarat un Lorenzo Bartolini, caruia i se alatura tatal sau, tot un Lorenzo Bartolini si asta nu este tot, caci pe bunic, plecat intr-o plimbare calare il cheama tot Lorenzo Bartolini ?
Bunicul apare drept si falnic, coboara de pe cal si imaginea emotionanta a capetelor celor doi, revazandu-se si recunoscandu-se dupa 50 de ani, se decupeaza ingenios pe fundalul cerului albastru. Si asa dupa cum spune bunicul Lorenzo, “am plecat sa calaresc batran si m-am intors in adolescenta! Destinul a vrut sa ne reintalnim, Grazie Destino!”
De aici incolo, in ceeace-i priveste pe Claire si pe Lorenzo, suntem edificati! Fiecare si-a pierdut perechea alaturi de care si-au petrecut mare parte din viata si fiecare este liber sa implineasca ceeace destinul le-a harazit.
Nici in privinta Sophie nu avem o surpriza prea mare, caci suflet curat si cinstit, ea recunoaste in mijlocul bucatariei impresionante a noului restaurant al lui Victor, ca nunta un mai poate avea loc, ca sentimentele ei un mai sunt aceleasi si ca relatia lor un mai poate continua. Nunta lor un va mai avea loc, insa Sophie primeste invitatia la nunta perechii Claire – Lorenzo, care se hotarasc sa implineasca voia destinului si vechea lor iubire, caci “daca a fost adevarata atunci, de ce un ar fi si azi”!
In mijlocul New Yorkului, multumita de reusita profesionala, caci punerea pe hartiei a povestii ei italiene este apreciata de Redactorul Sef, recitind scrisoarea din urma cu o jumatate de secol a lui Claire, Sophie hotaraste sa plece in Italia si sa fie martora nuntii perechii norocoase.
Si ca in neuitatele comedii ale lui « Shakespearelli » ?, jocurile si incurcaturile dragostei ne mai provoaca un ultim zvac ?.
Sophie, trista si dezamagita – caci alaturi de Charlie o descopera pe cea numita Patricia (fosta iubita de care acesta se despartise), se ridica de la ospatul de nunta, se refugiaza intr-un balcon asemanator balconului Julietei, de la inaltimea caruia recunoaste in fata lui Charlie (Romeo), ca a rupt logodna cu Victor, pentru ca “Honestly, I Love You”!
Insa e inutil, intrucat, spune ea, il vede pe Charlie, alaturi de Patricia, revenind la vechea lui legatura. Insa Charlie, amuzat, spune ca “Patricia e verisoara mea, exista multe Patricia in lume, dar O SINGURA SOPHIE”. Frumoasa replica, dupa care fericitul si vajnicul Romeo incepe sa urce spre balconul Julietei, catarandu-se pe vrejurile unor plante, care bineinteles, cedeaza sub greutatea lui. In urmatoarea scena, Charlie e lat intins pe pamant, capabil sa-si miste numai buzele, pentru a primi sarutul Sophiei, sub ochii perechii Claire-Lorenzo si ai celorlalti nuntasi.
Un final fericit, incantator, care incununeaza in mod fericit aceasta comedie romantica care mi-a placut cu fiecare cadru, cu fiecare peisaj, cu fiecare melodie, cu fiecare chip si cu fiecare sclipire de umor, in ciuda faptului ca viata pare la un moment dat prea usoara, prea simplificata, ca visele se implinesc prea usor, ca dragostea se castiga pera usor. Dar hai sa zicem ca e o conventie, e un film si pana la urma… de ce un ar fi posibil?
Decoruri, costume si incadrari inspirate, care vin cu naturalete si inteligenta in poveste.
Si o distributie perfecta. Placerea de a revedea o mare doamna a ecranului, o Vanessa Redgrave frumoasa, distinsa, expresiva, mobila, perfect credibila intr-un rol mai tanar decat anii pe care ii poarta cu multa eleganta. Placuta aparitie si talentat Gael García Bernal, in rolul workaholicului, care pierde contactul cu viata, cu realitatea, cu iubirea, punandu-si la bataie toate resursele in scopul implinirii muncii sale. Viata e complicata: si munca si dragostea trebuie sa-si gaseasca un echilibru perfect, ceea ce e cam greu uneori ?. Si tipul asta intra perfect in rol, narile lui freamata in permanenta dupa miroul bucatelor, ochii lui privesc in permanenta in interior spre planurile in elaborare, papilele lui gustative gonesc dupa aroma vinului, a taiteilor, a cscavalurilor. Nicio clipa, nu ai impresia ca e constient de minunea de fata de langa el.
Caci, asa cum am observat si zilele trecute vizionand „Chloe”, Amanda Seyfried nu e numai o frumusete interesanta, e si o actrita completa, pe chipul careia se citesc o multitudine de sentimente si de stari, definite cu tuse fine de imensii ei ochi albastri, care rad, care lacrimeaza, care se mira, care se bucura si care „comunica” cu inteligenta unui profesionist deplin format. Poarta pe umerii ei fiecare scena a filmului si leaga intr-un bun melanj toate celelalte personaje. Si daca a venit vorba despre celelalte personaje, consider ca este o mare reusita a filmului, creionarea fina si subtila a numeroase portrete umane: galeria plina de umor a Lorenzilor, grupul de secretare ale Julietei, fiecare interpretat cu har.
Christopher Egan nu mi-a pus cine stie ce, o interpretare corecta, „un tip scortos de Oxford” pentru inceput, apoi sensibilizarea si umanizarea lui, actorul subliniaza bine legatura de suflet pe care o are cu bunica lui, cum spuneam, o interpretare corecta, o figura deschisa si un zambet luminos. Cam atata.
Si iata, tot pentru o mai completa informare, notele complete din Mapa de Presa a MediaPro Distribution:
http://www.4shared.com/document/eD2nVSSh/Despre_Scrisori_catre_Juliet.html
Piesele muzicale alese pentru ilustrarea acestei pelicule sunt incantatoare, au parfumul Italiei de ieri si de azi, si debuteaza si se incheie cu 2 cunoscute melodii americane. Si iata cateva dintre ele:
- „You Got Me” (Compozitori Colbie Caillat/John Shanks – interpreta Colbie Caillat – http://www.youtube.com/watch?v=PLFbvaN310c
- „Un Giorno Cosi” (Compozitor Massimo Pezzali, interpretat de 883) – http://www.youtube.com/watch?v=HGn2dkxF9OM
- „Quando, Quando, Quando: (Compozitori: Tony Renis/Alberto Testa, interpreti: Lisa Jane/Chris Mann) – http://www.youtube.com/watch?v=L_PDOy8R95g
- „Per Dimenticare” (Compozitori: Matteo Maffucci/Thomas De Gasperi/Enrico Ciarallo/Danillo Paoni, interpretata de Zero Assoluto) – http://www.youtube.com/watch?v=TrpDxz9487M
- „Sono Bugiarda (I’m A Believer)” (Compozitor Neil Diamond, interpretat de Caterina Caselli) – http://www.youtube.com/watch?v=jF_lGrD_3gg
- „Guarda Che Luna” (Compozitor Gualtiero Malgoni, interpretat de Fred Buscaglione) – http://www.youtube.com/watch?v=04QkwmMW8-o
- „What If” – in final (Compozitori Colbie Caillat/Rick Nowels/Jason Reeves, interpreta Colbie Caillat)
1 comment