Le cercle rouge (1970) – Cercul rosu
Regia: Jean-Pierre Melville
Distributia: Alain Delon, Gian Maria Volonté, Yves Montand, Bourvil
Le Cercle Rouge este o poveste tipica pentru cinematografia lui Melville. Personajele sale sunt gangsteri si politisti, care, in timp ce se lupta in razboaiele eterne, unii impotriva altora, impart acelasi comportament si cod de onoare, cu propriile reguli, reguli in afara regulamentelor, reguli care nu necesita multe cuvinte pentru a fi explicate si respectate. De asemenea, personajele sale impart acelasi cod al tinutei, purtand aceleasi trenciuri imprumutate din recuzita lui Humphrey Bogart.
Le Cercle Rouge aduce pe ecran una din minunatele echipe de actori, care a putut fi adunata intr-un film francez, la acel moment. Alain Delon este in elementul lui natural in rolul gangster-ului Corey, care tocmai a fost eliberat din inchisoare si tarat intr-un jaf sofisticat de bijuterii. Delon formeaza pereche cu Gian Maria Volonte, care este in acest film Vogel, gangsterul activ, caruia Corey ii va recunoaste si pe care el il va recunoaste ca fiind companionul pentru care destinul a hotarat sa se intalneasca in Cercul Rosu (un concept budist, inventat tot de Melville pentru oamenii pentru care soarta a decis sa-i puna pe acelasi drum).
Se spune ca Volonte nu a reusit sa se integreze cu adevarat in libertatea pe care Melville obisnuia sa o dea actorilor, nu stiu daca acest lucru este real, dar pe ecran nu se observa acest lucru si actorul italian s-a potrivit perfect in dinamica si in relatiile din film. Yves Montand completeaza acest trio, aflat pe drumul gresit al legii, cu un rol mic, atat ca dialog cat si ca durata, dar extrem de exact si cu o interpretare de neuitat.
In rolul politistului, Melville a facut cea mai indrazneata alegere, distribuind in acest rol complet dramatic, unul dintre cei mai mari comici pe care Franta i-a avut vreodata – Bourvil. Acest rol a fost si mai memorabil, avand in vedere ca acesta a fost ultimul din carierea lui.
Le Cercle Rouge este o poveste bine spusa, care supravietuieste de mai bine de patru decenii de cand a fost produs, ca urmare a artei consistente a regizorului si a jocului remarcabil a actorilor, care s-au integrat bine in film, jucandu-si personajele si nu pe ei însasi.
Intr-o perioada cand genurile cinematografice americane, cum ar fi western-urile sau filmele cu gangsteri, isi faceau loc in cinematografele europene, Melville si filmul sau sunt exemple aproape tipice ale momentului. Cativa ani mai tarziu, arta cinematografica europeana refacea acest drum, reinprospatand temele si genurile de la Hollywood. Dialogul dintre cele doua scoli cinematografice continua, pentru incantarea fanilor de film de peste tot .
1 comment
Am revazut filmul si imi dau seama ca acum 40 de ani nu l-am apreciat asa cum il apreciez azi. Este un film bun si surprinde mai ales rolul lui Bourvil. De fapt,toti actorii au un joc de laudat. Filmul ar trebui recomandat la cei mai tineri cinefili.