Les destinées sentimentales (2000) – Destine sentimentale
Regia: Olivier Assayas
Distribuția: Emmanuelle Béart, Charles Berling, Isabelle Huppert, Olivier Perrier
Prezența pe generic a lui Emmanuelle Beart și Isabelle Hupert și faptul că ‘Les destinées sentimentales’ este regizat de Olivier Assayas au fost suficiente pentru a mă convinge să văd acest film, în pofida unei descurajante durate de trei ore. Realizat în anul 2000, filmul este o excepție în cariera cinematografică a lui Assayas și o producție destul de atipică școlii de film franceze în general. Este vorba despre un film de epocă, ecranizare în stil aproape dickensian a romanului unui scriitor francez, Jacques Chardonne, personaj controversat din cauza pozițiilor colaboraționiste adoptate în timpul celui de-al doilea război mondial. Decizia de a vedea filmul mi-a fost răsplătită, narațiunea solidă, finețea interpretării actorilor și multe momente de cinematograf frumos fac ca vizionarea să fie o experiență plăcută și interesantă în pofida duratei.
Acțiunea se petrece între sfârșitul secolului 19 și începutul anilor ’30 ai secolului 20. Din biografia lui Chardonne am aflat că cele doua familii din care fac parte eroii cărții sunt o transpunere în ficțiune a ramurilor familiei scriitorului, producători de coniac și de porțelan din regiunea Limoges, crescuți în credința protestantă, minoritară în Franța. Jean Barnery, eroul principal, pastor într-o comunitate rurală, își reneagă prima nevastă pe care o bănuiește de infidelitate, pentru a se îndrăgosti de tânără și frumoasa Pauline, întoarsă de la studii din Anglia. Din dragoste pentru aceasta vă renunța la viață de preot, se va recăsători și se va exila în Elveția, ducând cu Pauline o viață simplă și tratându-și tuberculoza care aproape că îl ucisese. La moartea tatălui său este chemat să preia conducerea fabricii de porțelan, o antrepriză cu vechime și cu o tradiție de calitate, având însă mare nevoie de modernizare și de o adaptare la normele de producție și la relațiile de muncă ale secolului 20. Întreaga sa viață reflectă dilema dintre dragoste și datorie, dintre pasiune și principiile morale și sociale asimilate prin educație și tradiție. Lumea din jur evoluează și se schimbă radical: economia capitalistă cu concurența și influența socialistă din fabrici, războiul, marea criză economică. Ce vă rămâne la ora bilanțului?
Majoritatea filmelor care durează trei ore mi-au pus la încercare răbdarea și în final le-am găsit prea lungi. Asta nu s-a întâmplat cu ‘Les destinées sentimentales’, desi nu este vorba despre un thriller sau un film de science-fiction care să mă țintuiască pe scaun prin tensiune sau acțiune dinamică, din contra, este o dramă care se construiește cu răbdare, în ritmul său propriu. Tema istorică este desigur unul dintre motive, incluzând perspectiva protestantă asupra unei perioade fascinante a istoriei franceze, perspectivă despre care știu foarte puțin. Intepretarea actorilor joaca un rol important și ea. Emmanuelle Beart este pur și simplu formidabiă – frumoasă, sensibilă, îndragostită. Este unul dintre cele mai bune roluri ale sale, și nu pot nici măcar să-i reproșez regizorului faptul că a ales să nu o îmbătrânească prea tare prin machiaj la finalul a aproape de 40 de ani în care se întinde povestea. Pentru Charles Berling – un actor discret și solid – este ocazia de a juca un rol principal de excepție, și pentru el probabil un vârf în carieră. Isabelle Huppert este prea puțin prezentă, rolul primei soții are prea puține replici și timp pe ecran, și nu pot decât regreta. Fidelitatea primei soții în tinerețe rămâne învăluită în mister, ca și atașamentul fata de Jean după aceea. Trebuie să menționez numele directorului de imagine Eric Gautier, care împreună cu Olivier Assayas crează o abordare vizuala absolut formidabila, în care aparatul de filmat nu are astâmpăr, urmărind replicile, eroii și trăirile acestora. Unii spectatori vor citi în poveste o abordare cam tolerantă față de capitalismul dur al eroului, dar este vorba aici despre felul în care a ales scriitorul să-și portretizeze eroul.
‘Les destinées sentimentales’ include o scenă de bal care pare un omagiu adus de regizor lui Visconti și filmului său ‘Ghepardul’ – una dintre capodoperele filmului de epocă. Olivier Assayas pare a fi spus – ‘acesta este modelul de la care am plecat, dar am ajuns cu totul în altă parte în acest gen cinematografic’. Încercarea sa îndrăzneață este în mare măsură reușită.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://posterfreaks.co.uk/products/les-destinees-sentimentales)
